Povestea incredibilă a șpăgilor de la „Socola”. Final într-un caz care a făcut vâlvă

sâmbătă, 25 ianuarie 2025, 03:25
4 MIN
 Povestea incredibilă a șpăgilor de la „Socola”. Final într-un caz care a făcut vâlvă

După ce a promis în stânga și-n dreapta locuri de muncă, certificate de handicap sau pensii de invaliditate, luând bani pentru „intervențiile” sale, un infirmier de la Socola a scăpat de un spor de pedeapsă.

Ancheta și procesul au durat prea mult pentru a se mai ajunge la o condamnare, împlinindu-se termenul de prescripție. Oricum, infirmierul nu a câștigat mare lucru de pe urma escrocheriilor sale. Banii încasați erau relativ puțini, iar în unele cazuri a trebuit să-i dea înapoi „clienților”, nemulțumiți de nerealizarea promisiunilor.

Care erau tarifele pentru serviciile prestate

Vasile Ilioae a fost reținut în octombrie 2016, pentru fapte comise pe parcursul a patru ani. Au mai trecut însă șase ani până ce rechizitoriul procurorilor să fie trimis în instanță. Conform acestuia, Ilioae înșelase 11 oameni, făcându-le diverse promisiuni bazate pe influența pe care ar fi avut-o pe lângă medici din Institutul Socola, pe lângă membri ai Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, ori pe lângă medicii de pe lângă Casa Județeană de Pensii. De la o ieșeancă a luat 2.000 de lei pentru a-i obține un certificat de încadrare în grad de handicap. Contra sumei de 2.000 de euro a promis că va „rezolva” angajarea cumnatei unui ieșean ca infirmieră la Socola. De la o săteancă din Țibănești a luat 2.000 de lei pentru a aranja acordarea în continuare a pensiei de invaliditate a soțului acesteia. Obținerea de acte care să ateste un diagnostic fictiv costa 2.000 de lei. Pentru încadrarea doritorului într-un grad de handicap, încasa între 1.400 și 2.000 de lei. În total, pe tot felul de promisiuni de acest gen, Ilioae a încasat 14.700 lei și 4.000 de euro.

Oferta era una largă: de la angajări până la pensionări

Metoda de lucru a lui Ilioae era simplă. Ca infirmier la Socola, unde fusese angajat din 2005, lucra în zona triajului, ocupându-se de preluarea bolnavilor după internare, de conducerea acestora în saloane și de supravegherea celor cu manifestări agresive. Îi aborda pe însoțitorii bolnavilor și, profitând de cunoștințele medicale sau birocratice reduse ale acestora, pretindea că își putea folosi influența pentru rezolvarea diverselor probleme pe care le aveau aceștia, de la internări urgente sau pe termen lung, până la angajări sau pensionări. Nu se jena să-și înșele până și persoane cunoscute sau apropiate. Una dintre victime îi era cumătru. Încasa banii în avans, după care nu mai răspundea la telefon. Când totuși persoana escrocată reușea să dea de el, fie venind personal la Socola, fie sunând de pe alte numere de telefon, invoca diverse pretexte pentru a amâna soluționarea problemei respective. Când chiar nu avea de ales, returna banii încasați pentru servicii fictive.

„Uite, uăi! Stă și ascultă în telefon”

Într-una dintre situațiile amplu descrise de procurori în rechizitoriu, Ilioae a promis internarea în două rânduri a unei ieșence la Socola pentru 1.500 de lei și obținerea unei decizii de admitere a dosarului de pensie, pentru alți 1.100 de lei. Banii au fost încasați la începutul lunii martie 2015. Încrederea „clientului” a fost câștigată de faptul că Ilioae s-a ocupat personal de transportul bolnavei la spital, dar s-a destrămat după ce, pe parcursul unui an și jumătate dosarul de pensie tot nu fusese întocmit, iar infirmierul nu mai răspundea la telefon și nici măcar la mesaje. Ilioae a răspuns la telefon, atunci când clientul l-a sunat de pe numărul cumnatului său dar, prudent, nu spus niciun cuvânt. Exasperat de un an și jumătate de așteptare, cel care îi dăduse banii a ajuns să vorbească singur, ascultat doar de anchetatorii care interceptaseră convorbirea: „Alo! Alo! (către altă persoană) Uite, uăi! Stă și ascultă în telefon, că uite merge secundele (înjură) Stă și ascultă, boul. Uite: 19 secunde, 20, 22! Uăi, f… biseii… dacă nu bag cuțitul în el (înjură) Uite: merge telefonul, uăi! Cred că înregistrează, boul. Uăi, boule! Când te prind, îți tai gâtul, f… biserica mă-tii!”. Jignit, infirmierul avea să-l roage ulterior pe client să nu-i mai trimită mesaje agresive, pentru că „nu-i cade bine”.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Unul dintre dosare a mers mai repede

Odată cu Ilioae, au fost trimiși în judecată și doi dintre clienții acestuia, Ionel Iacob și Vasile Sandu, unul pentru cumpărare de influență, iar celălalt pentru fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, întrucât falsificase câteva acte pentru un dosar de pensionare. După doi ani și jumătate de judecată la prima instanță, magistrații Tribunalului au dispus încetarea procesului penal. O decizie a Curții Constituționale din mai 2022 a înjumătățit termenele de prescripție a răspunderii penale. Faptele comise de Ilioae erau prea vechi pentru a mai fi urmărite.

CITESTE SI: Pentru cine era şpaga? Arestare la „Socola“: 1.000 de euro pentru un post

Procesul încheiat joi la Tribunal nu a fost însă singurul în care Ilioae a fost chemat să răspundă pentru infracțiunile comise. Într-un alt dosar, procurorii l-au trimis în judecată pe Ilioae în 2021 pentru alte 8 fapte de aceeași natură. Acest prim proces a mers mai repede, iar în noiembrie anul trecut, infirmierul a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare, cu executarea în regim de detenție. Victoria de joi de la Tribunal l-a scăpat de un spor de pedeapsă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii