Povestea incredibilă și înduioșătoare a micuțului Mihai. „Toată lumea observă asta: seamănă foarte mult cu părinții adoptivi”
Mihai are acum patru ani, și a fost norocos să-și serbeze a doua aniversare alături de familia sa adoptivă. Din păcate, a fost abandonat de mama sa la naștere în maternitate, iar de atunci a fost crescut de o familie care l-a luat în plasament. Totuși, Mihai nu și-a găsit cu adevărat locul până când Lorena și Claudiu, părinții lui adoptivi, nu au intrat în viața lui.
La sfârșitul lunii aprilie 2023, Lorena și Claudiu au fost chemați să vizualizeze câteva dosare. Erau pe lista de așteptare din octombrie 2022, dar în realitate cuplul aștepta momentul acesta de peste zece ani, momentul de a avea propriul lor copil. După ani de încercări fără succes, au decis că vor adopta, nu mai contau micile detalii precum ADN-ul și sarcina, ci doar bucuria de a crește și de a avea un copil. Așa a apărut Mihai în viețile lor. Lorena spune că a fost cucerită de cele două fotografii atașate dosarului cu șină, unde existau toate detaliile copilului. „Mi-a stat gândul la el”, spune Lorena, iar de la a privi fotografiile cu Mihai și până la prima întâlnire au fost doar câteva săptămâni.
Le-au fost necesare 10-15 întâlniri pentru a fi convinși că există compatibilitate
„Doamnele s-au sincronizat rapid cu asistentul maternal și cu programul nostru de muncă, astfel că a durat doar două-trei săptămâni până am reușit să-l vizităm. Nu a trebuit să așteptăm luni întregi.”, a spus Lorena. Claudiu povestește că le-au fost necesare doar 10-15 întâlniri pentru a fi convinși că există într-adevăr o compatibilitate, iar cei trei pot începe o nouă familie împreună. Acesta spune că, de regulă, la început participa și asistenta maternală, dar pe măsură ce au înaintat în cunoaștere, au putut sta și singuri în prezența lui. Întâlnirile au început acasă la Mihai și au continuat în parcul din apropiere. Pe măsură ce relația a evoluat, întâlnirile s-au mutat la locuința lor.
„După ce am văzut că cel mic are încredere în noi, pentru că sunt de respectat niște etape, să ne facem o legătură cu el, să creăm o conexiune, am observat că îi place foarte mult mașina mea. Așa că am încercat să ne plimbăm cu mașina, desigur, strict în zona permisă, iar el s-a bucurat tare mult. După aceea am început să îl luăm dimineața și să-l ducem înapoi seara. Am petrecut timp cu el, și-a făcut somnul de amiază la noi…”, spune Claudiu.
Fiind mic, Mihai s-a adaptat mai ușor la schimbare
Până în noiembrie 2023, procesul de adopție a fost finalizat, iar Lorena și Claudiu au devenit oficial părinții lui Mihai. Lorena spune că totul s-a desfășurat treptat și că procesul variază de la un copil la altul. Însă, fiind mic, Mihai s-a adaptat mai ușor la schimbare. Mutarea definitivă a fost făcută gradual, întâi o noapte, apoi câteva zile, urmate de o săptămână. După perioada de tranziție, când au observat că Mihai era pregătit, l-au adus acasă definitiv. I-au împachetat cele câteva hăinuțe și jucării și l-au adus la noua lui casă.
„Cei care doresc să adopte trebuie să-și dorească cu adevărat un copil. Nu contează pe ce cale îl obții, trebuie să ții cont că va trebui să ai grijă de el toată viața. Odată ce l-ai adoptat, copilul devine dependent de tine, iar tu trebuie să te ocupi de el, este o responsabilitate foarte mare”, a spus Lorena.
La început, Mihai nu vorbea aproape deloc. Părinții lui adoptivi povestesc faptul că spunea doar „mama”, „tata” și „apă”. Însă, aceștia au încercat tot felul de activități, i-au cumpărat trotinete, biciclete cu trei roți, toate pentru a-l stimula. Cu timpul, aceștia au vizitat și un specialist, dar care le-a explicat că este prea mic pentru a stabili dacă într-adevăr există dificultăți în vorbire sau este vorba doar de o întârziere, ceea ce și a fost. Mihai a reușit „să-și de-a drumul la vorbă” și să se integreze în noua grădiniță. De la un copil tăcut și poate puțin timid, a ajuns un copil sociabil și competitiv. Însă, părinții nu ar merge pe varianta că dezvoltarea lui Mihai are legătură cu faptul că a fost adoptat de ei, dar au observat foarte multe progrese de când a fost înscris la o grădiniță privată. A trecut mai bine de un an, iar aceștia spun că a evoluat foarte mult.
Mai nou a început să vorbească, este sociabil, are un soi de plăcere să arate că e primul
„La un an de când l-am înscris la grădinița privată pot spune că deja mănâncă singur, se îmbracă singur, face duș singur, dar asistat, își spală și jucăriile. Mai nou a început să vorbească, este sociabil, are un soi de plăcere să arate că e primul. Dacă aude o piesă pe care o știe de la grădiniță, începe să o cânte în stilul lui, cât poate el. Au învățat foarte multe la grădiniță. Într-o zi au învățat să se spele pe dinți cu ajutorul unei guri mari și o periuță de plastic. Educatoarele au pus-o în mijlocul clasei și toți copii au periat dinții. De ziua lui i-am cumpărat o mașină electrică și a fost foarte fericit. A învățat culoarea mașinii, o zice continuu, o vede în trafic la mașini de culoarea respectivă și tot spune că are și el mașină de culoarea aceea. Că și domnul are mașină de culoarea mașinii lui”, a spus Lorena.
Cu timp și răbdare, toate dificultățile au fost depășite
Lorena spune despre Mihai că este un copil extraordinar, sociabil, jucăuș, și, deși este adoptat, seamănă foarte mult cu cei doi, iar acesta este un aspect pe care toată lumea din jur îl observă. Cu toate acestea, nu a fost mereu „lapte și miere”, procesul a fost complicat pentru ambele părți, iar, din spusele celor doi părinți, primele două luni au fost cele mai grele din punct de vedere emoțional. Aceștia povestesc că un prim factor a fost că Mihai a schimbat mediul și nu mai stătea cu asistentul maternal. A durat până s-a acomodat cu casa, a durat până părinții s-au acomodat și ei cu el, pentru că Mihai este primul și singurul copil al cuplului. Însă, cu timp și răbdare, toate dificultățile au fost depășite.
„M-am gândit că o să fie puțin mai greu, dar surprizele au venit din partea lui. Sunt atât de mici și atât de inteligenți…”, spune Claudiu.
Cei doi părinți spun că i-au schimbat mult experiența și că se simt mult mai împliniți acum
Lorena spune că Mihai îi este foarte drag, mai ales de când s-a obișnuit să doarmă toată noaptea cu fața spre ea. Deși are propriul pat, dimineața vine lângă ea, o privește și așteaptă să se trezească. Dacă deschide vreun ochi, o întâmpină cu „Neața bună, mami” și uneori încearcă să o țină de păr ca să nu plece. Cei doi părinți spun că i-au schimbat mult experiența, și că se simt mult mai împliniți acum.
Cei doi părinți afirmă că prezența lui Mihai le-a transformat profund experiența de viață și le-a adus o împlinire pe care nu o simțeau înainte. Acum, rolul de mamă și tată le oferă o satisfacție profundă și o fericire autentică. Ei recomandă tuturor celor care se gândesc să adopte să fie siguri de alegerea lor, deoarece, odată ce un copil este adoptat, acesta devine o responsabilitate și un angajament pe viață. Totuși, părinții lui Mihai subliniază că toate aceste eforturi merită din plin.
* Notă: Numele personajelor din articol sunt fictive ,pentru a proteja identitatea persoanelor implicate
Citiți și:
- 300 de copii din Iași visează să aibă cui spune mamă și tată. Ce trebuie să știi dacă vrei să adopți? Cifre și potriviri surprinzătoare
- Aproape doi copii sunt abuzați zilnic la Iași. La fiecare șapte abuzuri, unul este sexual
Publicitate și alte recomandări video