De Business

Punem punctul pe știi

Povestea lui Tiberiu Stoian, antreprenorul ieșean care „face” bani din hârtie

marți, 20 august 2024, 02:35
10 MIN

Omul de afaceri ieșean și-a început afacerile într-un campus studențesc, iar primul lui activ important a fost o imprimantă. Din cauză că l-a un moment dat, costurile cartușelor de imprimare au devenit prea ridicate, a fost nevoit să caute o soluție, iar rezolvarea s-a găsit în introducerea unei tehnologii de încărcare cu tuș, ce avea costuri de câteva ori mai reduse. Așa s-a născut afacerea Artis Design. Iar de aici la, probabil, cea mai modernă fabrică de producție sacoșe, pungi și saci din hârtie biodegradabilă din România, nu a fost decât un pas. Pasul acesta a presupus multă muncă, perseverență, dar și atenție sporită la mediul din jur, mediu care nu o dată l-a obligat să se reorienteze și să se reinventeze.

“TESTĂM AERONAVA! Costă mai mult decât 25 de avioane adevărate, de două locuri, nou nouțe! Este probabil, cea mai performantă și scumpă linie tehnologică din lume, pentru producția de Sacoșe, Pungi și Saci din Hârtie Biodegradabilă. Investiție de aproape 2,5 Milioane de euro, cu care vom creștere capacitatea de producție a Fabricii de Ambalaje EXONIA, cu peste 5.000 TONE anual, adică 100 Milioane de ambalaje” – cu această postare pe rețeaua LinkedIn, Tiberiu Stoian, fondator și CEO al companiei Exonia atrage cu mândrie atenția asupra unuia dintre momentele importante din dezvoltarea companiei producătoare de ambalaje biodegradabile.

Citiți aici integral Ziarul de Business nr. 20

De fapt, linia tehnologică recent achiziționată este doar una dintre investițiile ultimilor ani de la Exonia. Anul trecut, compania a preluat activele Vel Pitar și anunța cu ambiție intenția de a transforma fabrica din Iași a în cea mai mare companie de ambalaje din Europa de Est.

Este pe locul II în țară

Pe hârtie, potrivit bilanțului financiar, Exonia Holding SRL, a încheiat anul financiar cu o cifră de afaceri de 27,5 milioane de lei (în scădere cu 12% față de anul anterior) și cu un profit de aproape 4,5 milioane de lei (în scădere cu 30%). Chiar și cu aceste scăderi, Exonia Holding a fost în 2023 al doilea cel mai mare competitor din de pe piața activităților de design din România, în timp ce primul loc pe această piață și l-au rezervat turcii de la Nivak Group. Nivak Trading Ro SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 56 de milioane de lei, de două ori mai mare decât cea a familiei Stoian (Tiberiu Stoian, cu 90% din acțiuni, și soția sa, Nadia, cu 10% sunt asociații Exonia Holding SRL).  În luna mai a acestui an, fondatorul Exonia anunța achiziționarea liniei tehnologice pe care acum o prezintă pe LinkedIn într-o fotografie în care Tiberiu Stoian are un zâmbet larg pe față

„Echipamentul se distinge prin automatizările sale extrem de complexe, care includ servomotoare și robotică avansată“, spune CEO-ul Exonia, Tiberiu Stoian. Sursă foto: Linkedin/Tiberiu Stoian

„Echipamentul se distinge prin automatizările sale extrem de complexe, care includ servomotoare și robotică avansată“, a declarat pentru „Ziarul de Iași” Tiberiu Stoian în momentul în care achiziționase deja linia tehnologică, înainte chiar ca aceasta să fie prezentă în premieră mondială într-o expoziție din Germania. “Vor fi investiții de 4 milioane de euro în echipamente de ultimă generație. Deja se caută noi clienți în SUA și Europa pentru linia de producție care va fi instalată până în toamnă. Anul trecut, peste 13 milioane de sacoșe au ajuns peste Ocean, iar piața americană este promițătoare”, spunea tot atunci fondatorul Exonia.

Investițiile în tehnologie le precedau pe cele imobiliare: la finalul anului 2023, în urma unei tranzacții de mai multe milioane de euro, Exonia a cumpărat activele imobiliare ale fostului combinat de panificație Vel Pitar din Iași (o platformă industrială în suprafață de aproape 30.000 mp, împreună cu hale industriale de peste 7.000 mp).

Termenii după care s-a ghidat Tiberiu Stoian în afaceri și în viață

„Dorim să ținem pasul cu cele mai recente descoperiri tehnologice și să implementăm cele mai avansate soluții, pentru a susține planul nostru de a rămâne competitivi pe piață“, a declarat Tiberiu Stoian pentru „Ziarul de Iași“ în momentul în care a făcut anunțul privind achiziția liniei ultra-performante de producție.

“Competitivitate”, “adaptabilitate”, “oportunitate”, „predictibilitate/impredictibilitate” sunt termeni pe care Tiberiu Stoian îi folosește des când povestește despre cum și-a dezvoltat compania și despre cum reușește să îi mențină cursul într-un climat care nu e întotdeauna favorabil afacerilor.

„Moldovean” din Craiova, Tiberiu Stoian (47 ani) a ajuns prima dată la Iași după terminarea liceului de Informatică din Craiova, înainte de înscrierea la studii universitare. La plecarea din inima Olteniei își propusese să își petreacă studenția fie la Iași, fie la Cluj. Odată ajuns la Iași, cea de-a doua alternativă a dispărut definitiv din mintea sa, spune Tiberiu Stoian: „M-am îndrăgostit de Bojdeuca lui Creangă, de Plopii Fără Soț, de campusul studențesc, de Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Mai târziu, când mergeam prin țară, pe la partenerii de afaceri, mi se spunea „moldoveanul”. Mă simt ca acasă în Iași, îmi place să reprezint mediul de afaceri din Moldova și dacă ar fi s-o iau de la capăt aș face aceeași alegere”, spune Tiberiu Stoian. Prin căsătoria cu Nadia Stoian (39 ani), originară din Republica Moldova, Stoian a devenit și mai legată de această regiune. Însă pe fondatorul Exonia îl mai leagă de Iași și începuturile sale din business.

Afacerea inițială a lui Tiberiu Stoian se derula într-un cămin studențesc

Ca și în cazul unei alte renumite firme din Iași (PIM, dezvoltată de Marius Petrariu), Exonia e un business care a pornit de la o imprimantă. Iar afacerea inițială se desfășura într-o cameră de cămin studențesc din Iași.

“Am absolvit la Iași cursurile Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, în 2000. Noi, cei care aveam business (râde) aveam mobil. Aveam 23 de ani. În 1998 am deschis prima firmă înregistrată la Registru Comerţului, Artis Design, care era importator de echipamente IT, sisteme de printare si copiere, reprezentanță Lenovo, Packard, Konica, și e compania cu cea mai veche experienţa care face service de birou. Locuiam în T10 acolo a fost primul sediu (de fapt un punct de lucru), apoi m-am mutat în Târgușor în C1 la etajul 2 – nu am avut sârme la geam să-mi usuc rufele, ca acolo aveam un banner”, și-a amintit, provocat de „Ziarul de Iași”, Tiberiu Stoian.

În primii doi ani de facultate s-a întreținut din bursa de merit. „Din al doilea an am suplimentat cu un salariu, lucram la o firma de distribuție. Din salariu am reusit sa-mi achiziționez un calculator și o imprimantă – tehnoredactam lucrări de diploma pentru colegii mai mari, servicii de editare si tehnoredactare, apoi ei mergeau sa le lege la Marius, la PIM. Apoi am externalizat acest serviciu de editare către persoane care lucrau în notariate, că aveau experienţă la editare. Plăteam numărul de pagini redactate, apoi le listam. Apoi nu mi-am mai permis sa plătesc cartușele de imprimante și așa s-a născut o altă afacere, cea de reciclare a cartușelor cu jet de cerneală marca INk Tech, o companie din Coreea de Sud pe al cărei reprezentant l-am întâlnit la Bucuresti. Această tehnologie nu exista pe piața românească. De exemplu, reîncărcarea unui cartuș din acesta costa în jur de 500 de ron. În momentul acesta îl încărcăm, pentru că compania încă există, 120 de lei”.

Prima companie l-a împins către afacerea cu „sacoșe”

Artis Design, compania la care se referă Tiberiu Stoian s-a extins rapid în 17 județe. Și-a dat însă seama că are nevoie de sacoșe, iar mulți dintre clienți îi solicitau unele personalizate: „Foloseam sacoșe nepersonalizate și a devenit o problemă. Am comandat mai întâi în Italia, apoi în Turcia, că era un pic mai ieftin, până prin 2005. Atunci am deschis prima fabrica de ambalaje de plastic, când am preluat parcul de echipamente și o parte din personalul Moldoplast”.

Echipamentul de ultimă oră achiziționat de firma Exonia este o investiție de 2,5 milioane de euro

Studiile economice, experiența de afaceri acumulată, dar și o curiozitate nativă, o dorință permanentă de a fi informat, l-au făcut pe Tiberiu Stoian, să își schimbe direcția de dezvoltare în momentul în care în Uniunea Europeană începuseră discuțiile despre înlocuirea ambalajelor din plastic cu cele biodegradabile, produse din hârtie. E și motivul pentru care fondatorul Exonia e un ambasador înfocat al mass-media de calitate, de unde își extrage informații care îl pot ajuta la cârma afacerii:

“M-a întrebat la un moment dat cineva cum am intuit că industria de ambalaje din hârtie va avea o evoluție favorabilă versul industria de mase plastice. Și răspunsul a fost că mă uitam un pic mai mult la știri. Încă din 2010, au fost permanent diseminate în mass-media informații cu privire la decizia Uniunii Europene de a restrânge treptat utilizarea de mase plastice În același timp, tot în cadrul știrilor respective, se făcea referire la alternative sustenabile. Auzind aceste informații, la momentul respectiv m-am îngrijorat puțin, pentru că noi produceam cantități destul de mari de ambalaje din plastic și am simțit că activitatea noastră ar putea fi impactată negativ de aceste reglementări legislative. Dar am văzut, în acelaşi timp, și o oportunitate să ne reorientăm. Și exact asta am făcut”.

Antreprenorul spune că este atent la știrile care ar putea să impacteze într-un fel sau altul activitatea sa. „Conflictele din anumite zone ale Globului, situațiile climatice, dezastrele care se întâmplă în anumite zone, de asemenea, ar putea indirect să ne afecteze. Încercăm să fim în permanență atenți la știri și aici mass-media joacă un rol foarte important, și să luăm niște măsuri preventive, care să ducă la evitarea unor situații mai dificile”, afirmă Stoian.

„Croitori” de ambalaje

„Ne place să spunem că Exonia îmbracă produsele la patru ace și face produsele românești să fie competitive cu cele importate”, a declarat Tiberiu Stoian într-un interviu realizat în studioul „Ziarului de Iași” și difuzat pe canalul YouTube al cotidianului.

“Pentru că ăsta a fost obiectivul nostru inițial, să venim cu soluții de ambalare profesională pentru produsele fabricate în România, astfel încât să le facă competitive cu produsele importate. Și aici mă refer la perioada dinainte de 2007, când România nu era parte a Uniunii Europene. Am anticipat că o dată deschise granițele, cu siguranță va crește concurența în ce privește produsele fabricate în România. Acum, începând cu anul 2018, am decis să pivotăm de la producția de ambalaje pe bază de polimeri, de mase plastice, către producția de ambalaje biodegradabile, sustenabile, fabricate în special pe bază de materii prime din celuloză și celuloză reciclată”.

Așa s-a ajuns ca la momentul actual, compania Exonia să producă anual peste 100 milioane de sacoșe personalizate din hârtie, aproape 75% din producție fiind exportată în țări precum Germania, Austria, Franța, Olanda și Statele Unite ale Americii (SUA), țări în care clienții companiei au operațiuni de retail.

“Noi, cei care aveam business, aveam și telefon mobil”, spune Tiberiu Stoian, care a debutat ca om de afaceri în studenție, iar sediul social al afacerii era în camera de cămin, Sursă foto “Debut Tiberiu Stoian 2000”: arhiva personală Tiberiu Stoian

Impredictibilitatea politică și legislativă, politicile din SUA sau incendiile de vegetație sunt câțiva dintre factorii care pot influența cursul afacerii dezvoltată de moldoveanul Tiberiu Stoian. Chiar dacă incendiile, inundațiile sau alunecările de teren se petrec la distanță de mii de kilometri de Exonia, omul de afaceri spune că e atent și vrea să fie informat. Pentru că „sunt mulți factori externi care în anumite condiții pot să ne influențeze activitatea. Celuloza este un produs forestier, care, în măsura apariției, de exemplu, a unor incendii de vegetație, poate să diminueze cantitatea de materii prime care ajunge la fabricile de procesare a hârtiei. Dacă se întâmplă chestia asta, se generează o necorelare între cantitățile de materii prime și cererea foarte mare și asta poate duce la creșterea prețului materiei prime. S-a întâmplat și se întâmplă așa vara, în general, din păcate. Și nu doar focul afectează exploatările forestiere în anumite zone, ci și alunecările de teren sau inundațiile care apar în mod special în America de Sud, care este un mare exportator de masă lemnoasă pentru industria de celuloză și hârtie. Ei bine, da, sunt și situații de această natură, pe care încercăm să le anticipăm, dar nu întotdeauna avem posibilitatea, de exemplu, să transferăm în prețul produsului finit aceste fluctuații de preț în costul materiei prime, respectiv a hârtiei”.

„Anticipare” – e unul dintre cel mai des folosite cuvinte de către CEO-ul Exonia

Pentru a fi pregătit să reacționeze rapid, Tiberiu Stoian își conduce businessul cu ajutorul unui plan de afaceri – întocmit din timp, în trei variante: “Ne facem un plan de afaceri pentru cel puțin 5 ani în viitor. Decizia de a face niște investiţii noi am luat-o prin 2020. Am avut trei scenarii, unul pesimist, unul mediu și unul foarte optimist. Acum suntem undeva pe scenariul mediu, nici foarte pesimist, nici extrem de optimist. Considerăm că planul nostru de afaceri se implementează coerent, chiar dacă sunt niște mici întârzieri, ca urmare a unor factori imprevizibili. Ei bine, inclusiv impredictibilitatea legislativă, pentru că și aici avem multe modificări în ultima perioadă, este de natură să influențeze derularea unui astfel de plan de afaceri”.

Omul de afaceri spune că încă nu e exclusă o posibilă recesiune. În același timp, planurile pe care și le-a făcut din timp îi dau siguranța că va putea face față tuturor provocărilor. Iar când e întrebat care ar putea fi acestea, se referă fără a sta pe gânduri, în primul rând, la dificultățile pe care le creează însuși statul român, care nu pare preocupat să asigure mediului de afaceri un cadru predictibil.  În ce îl privește, Tiberiu Stoian se bucură de „aeronava” recent instalată și se pregătește să cucerească cu pungi de hârtie noi teritorii.

Citiți și: A pornit cu un copiator dat de părinți și a ajuns la afaceri de milioane de euro. Povestea unei cunoscute afaceri ieșene

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii