joi, 30.06.2022
Una era cu 44.000 de euro, iar cealaltă avea 110.000 de lei. Grupul celor şase hoţi escrocase doi bătrâni din Moţca. Bandiţii schimbau des maşinile. Sunt suspecţi în zeci de furturi. Căpetenia hoţilor a ascuns numai pentru el 44.000 de euro. Deşi a fost capturat de poliţie, nu a spus încă unde sunt banii
Şase ţigani din Moţca, care dăduseră lovitura vieţii lor în materie de escrocherii, au fost prinşi zilele trecute de către poliţiştii ieşeni, după o anchetă “maraton”. Săptămâna trecută, cei şase au reuşit să fure din casa unor pensionari , de 82 şi 74 de ani, din comuna Alexandru Ioan Cuza, o geantă cu 44.000 de euro şi 110.000 lei. Anchetatorii cred că ţiganii ar putea fi autorii a zeci de escrocherii în dosare rămase, până zilele acestea, cu autori neidentificaţi. Capul reţelei este Ovidiu Nunucă, poreclit „Stângă“ de către „conaţionalii“ din Moţca. Acesta şi cu alţii din grup sunt suspecţi în zeci de furturi, realizate în mediul rural, în mai multe judeţe: Iaşi, Suceava, Vaslui, Botoşani, Neamţ. Ei schimbau săptămânal maşinile cu care se deplasau prin localităţile rurale, în căutare de vârstnici cu bani puşi deoparte. Dacă pensionarii abordaţi aveau bani, însă nu reuşeau să îi fure ziua, se întorceau şi intrau în casele oamenilor pe timpul nopţii. Metoda „brevetată“ de ei este simplă: întrebau oamenii din sate dacă ştiu pe cineva care vinde cartofi, vin, fasole, sau ouă. Apoi mergeau la persoanele respective şi le băteau la poartă: unul dintre ţigani ţinea de vorbă gazda la poartă, iar ceilalţi intrau în casă prin spate şi cotrobăiau.
Ca să vă faceţi o idee despre cei şase indivizi, liderul grupării, Ovidiu Nunucă, a fost eliberat din arestul preventiv Vaslui în luna decembrie 2017, unde fusese reţinut pentru două infracţiuni de furt calificat. De asemenea, acesta fusese eliberat condiţionat din Penitenciarul Iaşi, în iulie 2016, unde a executat numai o parte din pedeapsa de trei ani şi cinci luni de închisoare pentru infracţiunea de furt. De asemenea, în 2011, acesta a executat o parte din condamnarea de un an, de către o instanţă din Moineşti. Anul următor, Judecătoria Roman l-a condamnat pe Nunucă la trei ani de închisoare pentru furt calificat: în aprilie 2011 a reuşit să înşele o pensionară de suma de 5.400 lei. De asemenea, cercetaţi pentru furturi şi escrocherii sunt şi ceilalţi membrii ai găştii, care au reuşit zilele trecute să fure cei 44.000 de euro şi 110.000 lei de la vârstnicii din comuna Al. Ioan Cuza. Aceştia sunt Claudiu Nunucă, zis şi „Găsitu“, Neculai Măgureanu, zis şi „Badea“, Cristian Petrea, care a fost prins zilele trecute la Vama Borş când voia să „şteargă“ din ţară, Ionuţ Bostan, şi Mihai Stoica. Acesta încă nu a fost prins de către poliţişti şi este căutat intens prin Moţca, unde anchetatorii bănuiesc că se ascunde. O parte dintre aceştia au fost prinşi într-o localitate din Suceava, într-un Audi A6. „Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, împreună cu cei de la Poliţia Municipiului Paşcani, au identificat şi adus la cercetări cinci bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. Patru dintre aceştia au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Bărbaţii, cu vârste între 22 şi 37 de ani, au fost depistaţi într-un autoturism, pe raza judeţului Suceava“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi.
Bătrânul de 90 de ani s-a agăţat de portiera maşinii hoţilor
Ultima escrocherie a grupului condus de către Ovidiu Nunucă a avut loc pe 9 februarie, atunci când hoţilor le-a ajuns la urechi un zvon că familia unor localnici din localitatea Al. Ioan Cuza, are bani mulţi puşi deoparte. Banii fuseseră trimişi în ţară de către nepoţi, cu care urmau să îşi achiziţioneze un apartament în Iaşi. Grupul de hoţi se deplasa cu un autoturism de lux, un Audi A6. Trei dintre ei au ciocănit la poarta familiei unde locuia un bătrân de 82 de ani, soţia de 74 de ani şi fiica acesteia de 52. Hoţii i-au întrebat pe aceştia dacă au vin, cartofi, sau fasole, de vânzare. Bărbatul de 82 de ani ar fi spus că are vin şi cartofi şi a mers în casă să le aducă. În acelaşi timp, unul dintre hoţi a scos o bancnotă de 500 de lei, pentru a plăti produsele, iar bătrânul a mers în casă ca să aducă restul. Acesta nu ştia că Ovidiu Nunucă a înconjurat casa, a sărit gardul şi a intrat în casă ca să vadă unde îşi ţine banii pensionarul. După ce a ieşit pensionarul din casă şi mergea spre poartă pentru a înmâna ţiganilor restul de bani, Nunucă a intrat în casă şi a cotrobăit. Acesta a avut surpriza să constate că în camera respectivă era o geantă cu euro, şi încă una cu lei. Nunucă a ieşit din casă, iar când să sară gardul, a fost surprins de către proprietarul casei. Nunucă a fugit la maşină, cu bărbatul înşelat pe urmele sale. „Înainte de escaladarea gardului, unul dintre bărbaţi ar fi fost prins de către persoana vătămată, însă s-ar fi smucit din prinsoarea acesteia. Totodată, persoana vătămată s-ar fi deplasat la portiera din partea dreaptă a autoturismului în care au urcat persoanele, şi a reuşit să o deschidă, însă şoferul a demarat şi a târât persoana vătămată pe o distanţă de doi metri, fără ca aceasta să cadă la pământ“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi.
Liderul bandei a ascuns numai pentru el o geantă cu bani
După ce au reuşit să scape de bătrâni, Nunucă s-a lăcomit: a împărţit cei 110.000 lei în mod egal, iar de cei 44.000 de euro nu a suflat o vorbă nimănui. Acesta i-a ţinut numai pentru el şi i-a ascuns. Ieri, anchetatorii nu au reuşit să-l facă pe acesta să vorbească despre locul unde a ascuns banii. De altfel, lui Nunucă „îi poartă sâmbetele“ şi prietenii lui din gaşcă deoarece, la câteva zile după „atacul“ pensionarilor din Al. I. Cuza, au aflat din presă că în afară de cei 110.000 lei a mai fost şi o geantă cu 44.000 de euro. Aceştia au fost nedumeriţi, însă Nunucă i-a liniştit repede, spunându-le că este o minciună. Cei şase recurgeau la diferite şiretlicuri pentru a nu fi recunoscuţi. Nu îşi spuneau pe nume în prezenţa victimelor, şi îşi lăsau maşina căt mai departe de locuinţele victimelor, pentru ca aceştia să nu memoreze numerele de înmatriculare ale maşinii cu care veniseră. De asemena, aceştia schimbau maşina săptămânal. De exemplu, zilele trecute, când au fost prinşi în Suceava, circulau cu un Audi A6, break, altul decât folosit în furtul de la Al.I. Cuza. De asemenea, dacă nu reuşeau să se strecoare în casele oamenilor în timp ce îi ţineau de vorbă la poartă, şi erau siguri că victimele au bani puşi deoparte, memorau casa şi locul, apoi se întorceau pe timpul nopţii.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
(VIDEO) Trotinetele au devenit un chin în traficul din Iaşi. 33 de accidente de când au apărut
Spitalul de Neurochirurgie suferă de o „anomalie” a legii. Acum se află sub tratament
Tânăr condamnat la 28 de ani de închisoare după ce a ucis în bătaie un bătrân de 90 de ani
Ştiaţi că un fotbalist din generaţia de aur s-a mutat de ceva timp la Iaşi? Va antrena Miroslava
Un milion de euro pentru aplicaţii în „cloud” la Universitatea Tehnică
În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi
Şcoală de vară pentru dezvoltare personală la Colegiul Pedagogic
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Scene teribile în urma unui jaf armat la o bancă din Canada: doi oameni ucişi şi şase răniţi
Pilotul de rezervă Juri Vips a fost dat afară de Red Bull din cauza limbajului rasist
Dr. Alina Onofriescu: Pompa de insulină poate face mai ușoară viața celor cu diabet zaharat
Deputatul Filip Havârneanu, vizită de lucru la Odessa, sub amenințarea rachetelor (P)
Airbnb interzice petrecerile în spaţiile oferite pentru cazare la nivel global
Fostul premier Ludovic Orban anunţă ca va candida la preşedinţia României. “Visul meu”
Woody Allen vrea să renunţe la cinema. Mărturisire în faţa lui Alec Baldwin
Trump ştia că unii dintre susţinătorii săi erau înarmaţi atunci când i-a chemat la Capitoliu
Dr. Mihaela Alina Mareș: Colposcopia - investigație minim - invazivă a colului uterin
Serena Williams a fost eliminată de la Wimbledon după un meci spectaculos de peste trei ore
Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Ambasadorul Republicii Moldova, în studioul ZdI TV: Basarabia, între Rusia şi UE
Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?
Cosmin PAȘCACioloş a văzut prea mult la filme |
Codrin Liviu CUȚITARUExpatriaţii |
Alin ANDRIEȘDespre contagiunea financiară |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.