Povestea unei familii de martiri, aşa cum am aflat-o eu
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

Povestea unei familii de martiri, aşa cum am aflat-o eu

GALERIE
mihai dorin
  • mihai dorin
- +

Cu ani în urmă, în vremea în care istoria rezistenţei împotriva bolşevizării era răstălmăcită grotesc, iar adevărul era secret de stat, întâmplarea a făcut să ascult, rostite în şoaptă, câteva secvenţe din povestea unei familii de moţi, care a ales să nu se încline în faţa noilor stăpâni fără Dumnezeu, fără ţară şi fără istorie. De ar fi avut Dumnezeu, nu s-ar fi comportat ca nişte prigonitori. De-ar fi avut ţară, ar fi preţuit-o. De-ar fi avut o istorie la vedere şi nu una tenebroasă, ar fi scos-o la lumină.

Neamul lor se numea Şuşman, iar destinul tragic este aproape sinonim cu cel al ţării. Atunci când l-am cunoscut, la mijlocul anilor ’80, pe unul dintre fii lui Teodor Şuşman, istoria rezistenţei din munţi era un subiect interzis. Nici un istoric din România captivă nu a riscat să abordeze subiectul, altfel decât în cheie partizană. Damnatio memoriae era mai mult decât o lespede de mormânt. La Politehnica ieşeană l-am avut student pe nepotul lui Teodor Şuşman. Era exact genul de tânăr cu care ma împrietenesc, adică politicos şi cu mult bun simţ. Într-o zi m-a invitat să-i cunosc părinţii, iar de Crăciun am ajuns la Cernavodă. M-a întâmpinat în gară un domn între două vârste, înalt, uşor aplecat şi cu o mină tristă întipărită pe chip. Vorbea puţin şi măsurat, cu un uşor accent ardelenesc. Era Emil Şuşman, fiul cel mic al eroului din Apuseni, fostul primar din Rechiţele. Se stabilise la Cernavodă prin căsătoria cu o fată din părţile locului, după anii de detenţie şi domiciliu obligatoriu din Bărăgan. Nu a fost greu să descopăr în domnul Emil un personaj dintr-o altă lume, total necunoscută mie. L-am îndrăgit şi inclin să cred că şi reciproca a fost adevărată, devreme ce a repetat invitaţia de a-i fi oaspete. Nu ştiam nimic despre destinul tragic al familiei lui. După ce voi fi trecut testul încrederii, am petrecut seri prelungite la un pahar de vin de Murfatlar, ascultând fragmente din viaţa chinuitei lui familii. Vorbea în şoaptă, de parcă ar fi fost urmărit. Îi evoca pe fraţii mai mari, Teodor şi Avisalon, despre care nu mai ştia nimic, dar presupunea că vor fi trecut Dunărea şi poate vor fi ajuns în Lumea Nouă. Îşi amintea cu duioşie chipul mamei sale, Catrina, care murise în urma torturilor, atunci când el era deja în închisoare. Cuvintele se înecau în lacrimi ori de câte ori aduna cioburi din viaţa familiei lui. Nu i-am pus prea multe întrebări de teamă să nu-i par suspect şi să se închidă în tăcere. Azi, când domnul Emil nu mai e demult printre noi, regret acel exces de prudenţă. Între timp, domnul Emil a trecut la Domnul, cu atâtea amintiri nemărturisite şi atâtea tristeţi adunate. După 1989 am mai vorbit uneori, sperând cu naivitate că schimbarea de macaz a istoriei i-a adus un dram de bucurie. Văzuse atâtea în viaţa lui, încât nu cred că a mai avut puterea să se bucure. Şi de ce ar fi făcut-o, de vreme ce revoluţia i-a reciclat pe vechii comunişti? Presupun că din aceleaşi motive nu s-a mai întors nici în satul copilăriei. Însă istoria, tenace, i-a făcut într-un fel dreptate. Astăzi, neamului Şuşman din Răchiţele i s-au dedicat cărti, filme, evocări. Tatăl, Teodor Suşman, fusese primar în trei rânduri, până în anul 1945, când comuniştii l-au destituit şi i-au confiscat averea. A fost tot timpul un om independent, neînregimentat politic. Aviz amatorilor de presupuneri! Primarul era o figură legendară printre moţi, întrucât în anul 1924, cu ajutorul protopopului Aurel Munteanu, a obţinut de la Regele Ferdinand decretul de reparare a unei nedreptăţi istorice, prin care proprietăţile grofilor optanţi maghiari au fost atribuite moţilor. Pentru dârza lui perseverenţă a primit supranumele de Regele Moţilor. În anul 1948, atunci când se pregătea arestarea sa, a plecat în munţi împreună cu fiii Teodor, Traian şi Avisalon. Au fost imediat numiţi „banda lui Şuşman”. Averea le-a fost confiscată, soţia a murit în anul 1950, fiind înmormântată în spatele casei ce avea să fie transformată în sediu al Miliţiei. Trădat de un consătean, la fel ca Horea, odinioară, Teodor Şuşman a fost ucis de trupele de Securitate pe 15 decembrie 1951. Abia în 22 iunie 2010, în urma unor asidui cercetări, osemintele i-au fost descoperite în munţi. Înainte de moartea sa, fiul Traian a fost prins de Securitate. După ani de detenţie s-a stabilit la Iaşi, unde a murit în anul 2011. Teodor şi Avisalon au rezistat în Apuseni până în 2 februarie 1958, când, trădaţi la rândul lor, au fost descoperiţi de Securitate într-o şură în care aveau să ardă de vii. Trupurile nu le-au fost găsite niciodată. Domnul Emil a sperat până la sfârşitul zilelor că fraţii lui s-au salvat în chip miraculos. I-a iubit mult, devreme ce numele lor revenea insistent în serile noastre de taină. Aşa am ajuns şi eu să cred că vor fi ajuns în America, îmbrăcaţi în straie de moţi, aşa cum am văzut în Muzeul Imigraţiei de la New York, vor fi prins ceva cheag acolo şi se vor întoarce într-o zi la casa părintească din munţii lor dragi.

După 1989, l-am cunoscut la Iaşi pe fratele Traian. Semăna frapant cu Emil: ochii albaştri luminau un chip blajin cu trăsături distinse şi o privire melancolică. Nu se bucura pentru încâlcita noastră revoluţie confiscată de comunişti. Văzuse prea multe în viaţa lui ca să se mai lase păcălit de figurile reciclate ale lui Iliescu şi compania. Astăzi se vorbeşte despre familia Şuşman cu respectul cuvenit unui neam de martiri. Pentru unii ei sunt eroi, în vreme ce pentru alţii ei au rămas exact aşa cum i-a stigmatizat Securitatea, adică bandiţi.

Eminescu era convins că „nu noi suntem stăpânii adevărului, ci adevărul este stăpânul nostru”. Ferice de Eminescu! Pe atunci încă nu se inventase nici post-adevărul, nici Ministerul Adevărului. De când cu cazul Bjoza am devenit mult mai sceptic în privinţa voinţei noastre de a ne bate pentru adevăr şi de a ne pune în slujba lui. Azi, Eminescu ar trebui să constate amar că Ministerul Adevărului este stăpânul nostru. Imens progres!

Mihai Dorin este istoric şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

„Câtă populaţie din oraş poate să vorbească cu un robot?”

Cosmin PAȘCA

„Câtă populaţie din oraş poate să vorbească cu un robot?”

De la o vreme, nu există discurs public (de obicei, agramat) în care Chirica să nu folosească în sens peiorativ „progresul” şi „progresiştii”. Iar mesajul său prinde, pentru că cei mai mulţi ieşeni, care au înlocuit relativ de curând căruţa cu maşina, se simt inconfortabili cu traiul într-un oraş la început de secol 21.

Filmuletul zilei

opinii

Experimentalism

Codrin Liviu CUȚITARU

Experimentalism

„Am compulsia irepresibilă a ordinii perfecte, a alinierii simetrice a lucrurilor. Câtă vreme ea, obsesia, mă tulbura strict în zona domestică - pantaloni puşi la dungă, haine încadrate morbid de simetric în şifonier, tablouri aşezate perfect pe pereţi, mobilier rânduit milimetric-infinitezimal, precum soldaţii la paradele militare din Piaţa Roşie moscovită, şi alimente puse în frigider pe categorii şi sub-categorii draconic delimitate -, viaţa mea mai era cum mai era, dar, brusc, nebunia mi-a infectat şi munca de cercetare şi, mai ales, de scris academic.”

Farfuria care nu e niciodată fierbinte - Capcana Facebook (II)

Bogdan ILIESCU

Farfuria care nu e niciodată fierbinte - Capcana Facebook (II)

„The single biggest problem in communication is the illusion that it has taken place./ Cea mai mare problemă în comunicare este iluzia că a avut loc.” George Bernard Shaw

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (ultima parte)

George ŢURCĂNAŞU

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (ultima parte)

Repertoriul creării inegalităţilor e unul vast, atât timp cât fiecare structură teritorială se găseşte într-o situaţie particulară, dar dincolo de fiecare acţiune luată separat a ingineriei teritoriale la care a fost supusă Moldova, acumularea şi cronicizarea acestora a creat spaţiul marginal de astăzi, arhetipul teritoriilor interstiţiale.

pulspulspuls

Pod de lemne politice între Iaşi, Suceava şi Neamţ: iaca filiera!

Pod de lemne politice între Iaşi, Suceava şi Neamţ: iaca filiera!

Că tot încă mai avem salate beof prin frigidere unii dintre noi, iacătă ca să vedeţi cum se mai leagă câteodată maioneza asta nu numai în bucătăriile gospodinelor din Iaşi, dar şi prin laboratoarele politichiei de Bahlui sau din judeţele vecine, conectate la Iaşi! 

Caricatura zilei

Două măști

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.