Povestea unei străzi din Iași pe care acum 80 de ani treceau tancuri

În august 1944 se dădeau lupte armate pe străzile din oraș. Sub un baraj necruțător de artilerie, rușii își sacrificau mii de trupe de infanterie (sună cunoscut?) ca să spargă frontul româno-german în cel de-Al Doilea Război Mondial, când România s-a aflat de partea greșită a istoriei. Orașul a picat în mâinile rușilor, într-un final, după ce istoricii estimează că 60% din ce era atunci a fost distrus. În mâinile rușilor care s-au făcut vreo 48 de ore că „întoarcerea armelor” de pe 23 august nu era foarte clară, așa că au continuat să distrugă, să jefuiască și să ia prizonieri, deși nu mai întâmpinau rezistență armată. Dar asta este o poveste pentru altă dată, deși o vedem că se repetă și astăzi, în Ucraina.

E șocant să te gândești că în doar 80 de ani orașul nu doar că a fost refăcut complet, ci s-a și dezvoltat exponențial. Au dispărut urmele războiului aproape de tot, chiar și poveștile cu blindatele de pe străzi. Lumea crede că impresionanta luptă de tancuri între ruși și germani de la Târgu Frumos, câștigată de nemți la mustață, înainte să-și retragă trupele spre Polonia, e doar o exagerare a bătrânilor. Cum sunt și poveștile cu coloane de sute de evrei care erau conduși de armată în pădurile din preajma orașului ca să-și sape singuri mormintele.

Practic, după 45 de ani de comunism și 35 de bâjbâială democratică, singurele urme de război din orașul nostru sunt cele purtate de administrația locală împotriva cetățenilor. Doar că dispar tragediile de-acum 80 de ani, fiind înlocuite însă de-o comedie neagră, pe-alocuri de-a dreptul înspăimântătoare, caracterizată de ineficiență, lipsă de comunicare, viziune și strategie.

Nici măcar nu vreau să vorbesc de marile proiecte de infrastructură, de autostradă, de centură, de promisiunile despre Podu Roș, de haosul dezvoltării imobiliare, lipsa sălii polivalente, a bazinelor olimpice, a stadionului sau a unui drum decent spre aeroport.

Nu. Permiteți-mi, astăzi, să vă povestesc câteva evenimente petrecute pe-o stradă din cartierul în care locuiesc.

S-a spart, undeva, o țeavă. Un mic pârâiaș izvorăște de sâmbătă de sub niște betoane și se prelinge pe trotuar și stradă câteva zeci de metri, până la un canal. Cam cât cinci robinete pornite la maximum și abandonate. Duminică, văzând că nu e rezolvat, am sunat și eu la Apavital în ideea în care poate n-a sunat nimeni, ca în bancurile cu zece oameni care filmează un incendiu și nu cheamă nimeni pompierii. „Știm, dar avaria e sub o proprietate privată, așteptăm să dăm de proprietar.” Marți încă mai curgea apă pe acolo, iar Apavital a spus că e o „avarie minoră” și că probabil miercuri va interveni. Asta în condițiile în care comune apropiate de Iași primesc apă cu program, iar în orașe mai mari, cum e Pașcaniul, noaptea a oprită apa pentru „refacerea rezervei”.

Avaria a avut loc pe aceeași stradă unde Primăria a schimbat în urmă cu câțiva ani pavelele. La scurt timp după ce le-a schimbat, fix pe trotuarul pe care băltește astăzi apa s-a săpat adânc, lucrându-se la o conductă. La ce abur ieșea, probabil de termoficare. După ce au plecat muncitorii, a devenit o aventură să treci pe-acolo fără să te împiedici, iar copiii care merg cu trotinete/ biciclete se simt ca la off-road, le dansează capul în toate părțile. Cei din cărucioare zici că-s cățeii ăia de pe lunetele mașinilor, cum era moda acum 10-15 ani. Măcar sunt doar câteva zeci de metri și-atât.

Primăria nu s-a lăsat și nu a lăsat de izbeliște cetățenii din cartier. A refăcut un mic părculeț, la 30 de metri de unde au fost lucrările la trotuar, pe aceeași stradă. Singura oază de verdeață din cartier, de altfel, pe o distanță foarte, foarte mare, în contextul în care în ultimii cinci ani a fost finalizat un bloc de 12 etaje și se mai termină acum alte 4. N-a fost mare lucru – niște măsuțe albe de piatră lucioasă, cu scăunele la fel, și pe spațiile verzi turnat covor de gazon. S-a făcut verde, frumos, și cum e și-un pic de umbră, mă gândesc că oamenii din zonă s-au bucurat – seara cel puțin e plin de copii acolo.

La două săptămâni după ce au pus cei de la Primărie gazonul, anul trecut, un excavator uriaș săpa pe linia unei conducte fix deasupra parcului proaspăt amenajat. Tot lucrări de adâncime, tot la țevi probabil, fix peste locul unde fuseseră întinse rulourile de gazon. Care n-au fost strânse sau date la o parte, ci distruse. La finalul lucrărilor, s-a intervenit și amenajat din nou parcul, iarba crește iarăși, deși seceta de anul acesta a cam afectat-o. Tronează însă nestingherit semnul „Vă rugăm frumos NU călcați iarba”, acest indicator neoficial că te afli în România.

Primăria s-a gândit și la șoferii din zonă. Strada despre care vorbesc, udată de „avaria minoră” de patru zile, se înțeapă din Șoseaua Nicolina către piața en-gros din CUG. Ani de zile acolo a fost sens unic, circulându-se dinspre piață spre bulevard. După implementarea benzilor dedicate mijloacelor de transport în comun, sensul unic s-a inversat, spre piață. A fost și semnalizată corespunzător și clasic – peste semaforul devenit nefuncțional s-au tras doi saci negri de gunoi și o jumătate de rolă de scotch (adezivul, nu băutura).

Nici bine nu s-au învățat oamenii cu direcția de mers (și nu s-au învățat, că la 10 minute în intersecția aia treceau măcar cinci mașini pe interzis) că s-a schimbat modificarea. Stâlpișorii portocalii, soluția de export a Iașului ca „marcaj rutier smart din secolul XXI”, au apărut pe mijlocul drumului și, surpriză, acum se circulă în ambele sensuri. Au dispărut și vreo 20 de locuri de parcare la bordură, dar cine le mai numără, pe lângă cele câteva mii dispărute de la bulevard în urma implementării benzii unice pentru transport în comun. Doar că mașinile alea s-au mutat în spatele blocurilor, în parcările de tip park&ride, supraetajate sau subterane făcute de Primărie. Ah, scuzați… de fapt s-au mutat pe puținele spații verzi care mai supraviețuiseră înainte de marile schimbări rutiere.

Înmulțiți povestea mea cu alte zeci, din toate cartierele orașului. Când vezi amploarea, e greu să spui că Primăria n-o face intenționat. E greu de crezut că nu poartă un război de uzură împotriva cetățenilor, până-i seacă de orice răbdare, așteptări și speranțe. Doar că o face fără tancuri și-i îngroapă în deznădejde și hârtii.

Publicitate și alte recomandări video