Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Povestea unui ieșean care lucrează la proiecte speciale de recunoaștere facială

GALERIE
aplicatie, recunoastere, faciala
  • aplicatie, recunoastere, faciala
- +

La puţină vreme după ce Federaţia Rusă a declanşat războiul, Ucraina a anunţat că foloseşte tehnologii de recunoaştere facială, bazate pe date biometrice, pentru identificarea militarilor ruşi morţi în conflict. Compania Apple a fost prima care a anunţat că, din toamnă, aplicaţia Safari pentru iPhone, iPad şi Mac va suporta logarea fără parole. În locul parolelor, utilizatorii se vor loga pe site-uri prin scanarea amprentei sau a feţei. Iar în tot mai multe aeroporturi din lume, verificarea identităţii se face şi pe baza datelor biometrice colectate cu ajutorul unei camere video. Code 932, o firmă IT din Iaşi, a fost prima din România care a lucrat în proiecte cu date biometrice iar Andrei Dănilă, fondatorul companiei, explică ce înseamnă aceste date, cum pot fi folosite şi cum tehnologiile de acest fel acceptate de autorităţile sau de companiile private din România.

 

Aplicaţii pe Facebook, prezentate sub formă de jocuri, în care utilizatorul trebuie doar să îşi dea aceptul prin apăsarea unui buton, colectează fotografii pentru baze de date biometrice şi livrează, la schimb, o alăturare a fotografiei acestuia cu cea a unui artist, sportiv, personaj de desene animate, cu care ar avea în comun cele mai multe trăsături. Pare o simplă joacă, dar cei mai mulţi am încercat deja un astfel de quiz şi astfel am contribuit la colectarea de date biometrice.

Andrei Dănilă: „Creezi diverse criterii, profile. De exemplu, femeie, în plaja asta de vârstă”

„În România am făcut proiecte de entertainment pentru evenimente, pentru campanii de activare. Cum poţi să te joci cu tehnologia asta: de exemplu, poţi să-ţi creezi o bază de date cu actori sau sportivi şi când vine cineva să-i spui sportivul cu care semeni cel mai mult este ăsta. Sau actorul. Şi am mai avut campanii de genul ăsta cu companii de marketing pentru diverse evenimente. Sau creezi diverse criterii, profile. De exemplu, femeie, în plaja asta de vârstă, cu atitudinea asta, se potriveşte cu modelul acesta de maşină. Dar astea-s jucării. Noi am încercat să intrăm pe piaţa din România când nu era nimic. Nu am avut succes atunci. După care eforturile noastre s-au oprit, nu am mai încercat aici”, spune Andrei Dănilă.

Era prea devreme însă, antreprenorii români nu erau pregătiţi pentru aşa ceva. Code 932 a lucrat, în schimb, cu firme din străinătate. “La nivel mondial există foarte puţini algoritmi de recunoaştere facială. Noi ce am făcut, fiind de mult timp în industrie, am lucrat cu companii care creează şi le-am ajutat să îmbunătăţească produsele şi am ajutat să le îmbunătăţească, făcând şi noi teste, având şi noi inginerii noştri care au legat o relaţie cu ei. Noi am avut norocul că am avut nişte proiecte în care se foloseau date biometrice şi am fost obligaţi de către clienţi să ne “prindem” cum funcţionează, ne-a plăcut şi apoi, după ani şi ani de citit, de discutat cu firme care produc algoritmii, ne-am implicat cu ei la optimizat algoritmii respectivi şi aşa am ajuns să avem cunoştinţe despre biometrie”.

Definiţia biometriei

Conform definiţiei, biometria cuprinde metode de recunoaştere unică a oamenilor pe baza uneia sau mai multor trăsături fizice sau comportamentale. În informatică, în special, biometria este folosită ca o formă de gestionare a accesului de identitate şi de control al accesului. Este utilizată de asemenea, pentru a identifica indivizi în grupuri aflate sub supraveghere. Tehnologia biometrică oferă metode automate de identificare sau autorizare a unei persoane, care se pot încadra în două mari clase: metode fiziologice, legate în general de formele corpului (amprente, geometria mâinii, recunoaşterea feţei, recunoaşterea irisului care a înlocuit-o în mare măsură pe cea a retinei, ADN şi miros), şi metode comportamentale (ritmul tastării, mers şi voce).

Despre recunoaşterea facială

Ce e în spatele unui sistem de recunoaştere facială? Matematică şi o bază foarte mare de date, fotografii, filme, înregistrări audio, de exemplu. “Într-un spaţiu cu „n” dimensiuni, în care „n” este numărul de persoane, se creează o faţă medie a tuturor feţelor ălora şi, de fapt, se calculează un vector între acea faţă medie şi fiecare faţă care este introdusă în sistem. Asta este matematica recunoaşterii faciale. Este o matematică în “n” dimensiuni. Biometria înseamnă să identifici o persoană că este cine te aştepţi tu să fie, să detectezi o persoană nouă şi să-ţi notezi diferite caracteristici ale ei, să compari una, două, trei persoane între ele să vezi ce potrivire există, să poţi să te uiţi la faţa unei persoane şi să poţi să extragi diverse informaţii de tip sex, vârstă, stare de spirit, culoare a pielii”, explică Andrei Dănilă, fonadatorul Code 932, prima firmă IT din România care în urmă cu nouă ani a încercat deja să convingă firmele locale să folosească date biometrice.

„Cel mai simplu de explicat este ca şi cum ar fi un om cu o memorie foarte bună. Şi acela poate să vadă «parcă eşti tu, dar ai mai îmbătrânit sau ţi-ai schimbat frizura». Tu, ca om, îţi dai seama când mă vezi cu altă freză sau cu barbă, sau fără barbă, te prinzi că sunt eu, dar nu poţi să explici, nu te apuci să măsori. Dar arhitectura întregului soft o construieşti pornind de la datele astea: eu pot să recunosc oameni, cum mă pot folosi de chestia asta? Pot să îi spun ăluia «ai întinerit, ai slăbit, eşti trist», chestii de care dintr-un username şi o parolă nu îmi pot da seama”, detaliază, cu exemple sugestive, Andrei Dănilă, care pledează pentru utilizarea datelor biometrice de către companiile private.

Ucraina: datele biometrice se extind şi pe câmpul de luptă

Se spune deseori că comerţul online este o copie a comerţului offline, arată şeful companiei Code 932, dar lucrurile nu mai sunt deloc aşa, de când tehnologia informaţiei şi-a luat avânt: “Pentru că, în momentul în care tu intri în magazinul fizic, un vânzător bun citeşte pe faţa ta detalii pe care apoi le poate folosi ca să îţi vândă sau să nu-ţi vândă ceva. Pe când, dacă tu te duci la Mall, închipuie-ţi că toată lumea ar fi legată la ochi, tu îţi pui un username şi o parolă, te autentifici cumva şi intri în Mall, dar mai departe vânzătorul, legat la ochi, ştie doar că a intrat utilizatorul „fluturaş22”. Că e bărbat, că e femeie, că e tânăr sau bătrân, nu ştie”.

În plus, datele biometrice sunt utilizate la identificarea fără parolă, în cazul tot mai multor telefoane sau tablete, iar utilizarea lor, după cum a demonstrat Ucraina, se poate extinde în câmpul de luptă, în spitale sau în bănci, după cum explică Andrei Dănilă, fondatorul companiei ieşene Code 932:

„Sistemele astea se bazează pe foarte multe date, ele învaţă despre tine la fiecare utilizare. Cu cât am mai multe imagini cu tine, filme, cu atât creşte acurateţea. O chestie pe care nu o ştie lumea: în momentul în care mergi la un ghişeu şi arăţi un buletin, nu dovedeşte că tu eşti cel din document, dovedeşte că în momentul ăla tu eşti în posesia acelui buletin de identitate. Noi lucrăm cu date biometrice pe sisteme de logare. În Germania, Austria, Elveţia, te obligau la un moment dat, pentru anumite operaţiuni, să te duci la poştă cu paşaportul. Ei, de vreo 2-3 ani îţi permit să foloseşti sisteme biometrice online, atât timp cât există un operator uman care vede procesul. Şi, de exemplu, noi (n.r. Code 932) avem sisteme prin care tu intri pe site, faci operaţiunile digitale, iar imaginea ta live este arătată unui operator”.

O problemă de actualitate în prelucrarea datelor biometrice cu ajutorul sistemelor IT este “liveness detection. Adică să îmi dau seama că atunci, în faţa camerei prin care eu preiau informaţiile este o persoană vie şi nu este o poză sau un video sau o mască foarte bine făcută sau un cap tăiat. Şi acolo, de fapt, acum vreo 4 ani a apărut această tehnologie numită Deep Fake, care înseamnă că eu, cu o poză a ta, pot să creez o animaţie aproape live, pentru că a crescut puterea de procesare. Şi eu pot să iau faţa, iau o poză de-a ta de pe Facebook şi creez un video în care tu vorbeşti şi pare că eşti tu şi spui ce vreau eu să spui. Şi asta duce arhitectura sistemelor biometrice la o zonă mult mai complexă”, susţine ieşeanul de la Code 932.

Poţi fi recunoscut într-o bază de date cu 10 milioane de feţe

Viteza de procesare a crescut atât de mult, încât un sistem de recunoaştere facială este capabil să recunoască o faţă dintr-o bază de date cu 10 milioane de poze, în mai puţin de o secundă. Şi, în funcţie de complexitatea proiectului, mai multe niveluri de identificare pe baza datelor biometrice pot fi instalate. Dănilă vine cu un nou exemplu: “O altă tehnologie care intră în zona de biometrie este voice recognition. Gen, te uiţi în cameră, ar trebui să fii tu. Bun, ia spune 52833, de exemplu, sau altceva. Şi atunci sistemul verifică înregistrarea lui Andrei din baza de date, versus ce a omul acum şi îmi dă o potrivire de 80 şi ceva la sută. Ei, am la faţă potrivirea asta, la voce cealaltă, e bine. Dar vrea clientul să transfere 5 milioane de euro? Ia mai baga-i două propoziţii şi zi-i să mişte capul stânga dreapta”.

Recunoaşterea facială, cea mai solidă ştiinţific vorbind, este astfel întărită şi prin recunoaşterea vocii şi liveness detection. Specialistul susţine chiar că sistemele face recognition pot recunoaşte gemenii identici mai bine decât oamenii. “Asta nu spune că de fiecare dată, dar mai bine decât oamenii. În arhitectura sistemelor de recunoaştere facială, dacă ai potrivire 100% între o fotografie şi imaginea de pe cameră, înseamnă că e o fraudă sau o problemă. Dar dacă verific o poză luată dintr-un paşaport care are 10 ani vechime şi persoana aia este în prima partea a vieţii, adică acum are 27 de ani, o să fie o diferenţă mare, mă aştept la o potrivire de 80%. Dar dacă e un paşaport făcut acum trei săptămâni, potrivirea va fi de peste 99%”.

Companiile, în urma clineţilor la tehnologii faciale

România ar trebui să se grăbească pe drumul digitalizării, cred IT-iştii. Autorităţilor le va fi mai greu să adopte tehnologii inovative, din cauza responsabilităţii pe care o au faţă de public şi care îi obligă să aleagă întotdeauna sisteme, metode, tehnologii testate pe grupuri foarte mari de oameni. În schimb, companiile private riscă să rămână în urma clienţilor, dacă nu se adaptează la noile tehnologii, avertizează Andrei Dănilă: „O chestie pe care nu o realizează mulţi: dacă îi întrebi pe toţi proprietarii de businessuri, puţini vor spune că ei nu mai vor să aibă afacerea peste zece ani. Toţi vor. Dar peste zece ani ne adresăm unei plaje de clienţi care azi au între 5 şi 15 ani, iar ăia nici nu vor concepe să lucreze cu ceva care nu este digitalizat. Spune-i unui tânăr pe 14 ani, acum, să meargă undeva să facă un dosar cu şină, să semneze, să ducă hârtii de la o instituţie la alta. Nu ştie cum s-o facă. Ei bine: peste 10 ani, acest tânăr va fi clientul tău”.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri