Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Povestea unui om foarte harnic (I)

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Nu e uşor, desigur, să fii harnic şi să trebăluieşti aiurea de dimineaţă până seară, dar să fii leneş şi să stai zile, săptămâni şi ani în şir, fără să mişti un deget şi să te îngrijeşti de hrana şi de sănătatea ta, e, parcă, mult mai greu.

Cică a fost odată ca niciodată un om foarte harnic care tocmai din pricina hărniciei sale a dat de bucluc. La început omul foarte harnic a trăit într-un sat uitat de lume, ca mai toţi oamenii, nici mai prost, nici mai bine decât alţii; însă iată că a trecut timpul şi, într-o bună zi, fără a sta prea mult pe gânduri, omul şi-a pus coada pe spinare şi a plecat la oraş. Şi odată ajuns acolo a început toată harababura.

Căci, ajungând la oraş, omul harnic a început să trebăluiască de dimineaţă până seara de nu mai încăpea lumea de munca lui. Şi nu ştiu cum s-a făcut şi desfăcut, dar pe măsură ce omul nostru devenea din ce în ce mai iute şi mai robace, toată lumea nu numai că s-a lenevit, ba s-a şi preacurvit. Un timp, oamenii munciră aşa, în dorul lelei, învârtindu-se aiurea prin casă sau pe străzi, se împiedicau unii de alţii, stând în turmă şi pălăvrăgind verzi şi uscate. Când se săturau de pălăvrăgit, intrau în câte o bodegă, trăgeau un ţoi de rachiu, priveau tăcuţi pe geam maşinile ce claxonau la semafor, mai cereau unul, după care se retrăgeau la casele lor şi aţipeau. Un timp lucrurile au mers destul de bine şi în ciuda excesului de zel afişat de omul harnic, oamenii şi-au văzut de treburile lor. Apoi, încetul cu încetul, indolenţa i-a cuprins pe toţi. Văzându-i căzuţi în indolenţă, omul harnic la început s-a întristat. „Nu cumva, şi-a spus el, zelul de care am dat dovadă a avut darul de-a le paraliza spiritul şi a le tăia orice iniţiativă?” Dar, tot el, după o clipă de meditaţie, şi-a spus: „Totuşi, zelul meu ar fi trebuit să le servească drept exemplu. Prin urmare, n-am de ce să mă simt culpabil. Ei singuri sunt vinovaţi pentru lenea şi delăsarea lor”. Şi nu s-a mai simţit; decăzând, oamenii s-au lenevit de tot. Podelele nu mai erau dereticate cu săptămânile, trotuarele şi străzile au început să fie din ce în ce mai murdare. Casele începură să se încline într-o rână, şi animalele, la fel. Lenea s-a întins peste oraş ca o plagă. N-a scăpat de ea nici un muritor. Dar nu numai oamenii deveniseră leneşi, ci şi animalele, copacii şi plantele, ba şi lucrurile abandonate pe casa scărilor şi-n curţi. Unii au început să se lenevească la bătrâneţe, pe alţii i-a prins lenea la tinereţe şi s-au pus pe tânjeală, iar altora lenea le-a făcut pocinog din fragedă pruncie, de cum au ieşit din burta mamei lor; şi aşa cum s-au născut, aşa au şi trăit, şi aşa au îmbătrânit, şi aşa şi-au dat duhul, fără să lase vreun folos în urma lor, fie-le, dar ţărâna uşoară, căci, din pricina lenei, au avut greu de pătimit.

Nu e uşor, desigur, să fii harnic şi să trebăluieşti aiurea de dimineaţă până seară, dar să fii leneş şi să stai zile, săptămâni şi ani în şir, fără să mişti un deget şi să te îngrijeşti de hrana şi de sănătatea ta, e, parcă, mult mai greu. Fiindcă omul harnic n-are timp să gândească prea mult, el face şi desface încercând să facă ce alţii n-au făcut, în timp ce leneşul gândeşte atât de încet, încât nu ajunge la nici un capăt cu gândurile lui, lumea aceasta de multe ori e dată peste cap. Dacă harnicul şi leneşul s-ar înţelege între ei, atunci în mod sigur am trăi mai fericiţi.

Privind oraşul cuprins de letargie, omul harnic părea satisfăcut de munca sa. De multe ori seara, în puţinele şi scurtele momente de răgaz, stătea întins într-un hamac larg pe terasă, îşi sorbea alene narghileaua, gândindu-se la ce avea de făcut a doua zi. Şi în timp ce se gândea, pe faţă i se aşternea un zâmbet larg de mulţumire. Atunci, suflând mici şi întortocheate rotocoale de fum peste urbea adormită, îşi aducea aminte de o anecdotă pe care oamenii o spuneau pe seama sa. Faptul acesta, desigur, se întâmplase demult, când mulţimea încă nu căzuse cu totul în prostraţie şi oamenii încercau să facă haz de necaz. Acum însă nimeni nu mai scornea nimic, şi lumea devenise mult mai tristă. Iată însă cum suna anecdota: Cică, cârcotea lumea pe la cârciumi cum că într-o zi omul harnic, din pricina oboselii, a avut un accident. În timp ce curăţa cartofii, cuţitul i-a lunecat din palmă şi i-a retezat podoaba bărbătească. Dând dovadă de multă cerbicie şi de sânge rece, omul harnic nu s-a impacientat. Apucându-şi podoaba cu două degete, a ridicat-o în dreptul ochilor şi a clătinat din cap. Apoi a lepădat-o în coşul de gunoi şi a început să fluiere. Şi aşa cum fluiera, deodată în faţa lui s-au arătat un cal şi-un elefant. Omul harnic a măsurat din ochi barosul năbădăios al unuia şi buzduganul măreţ al celuilalt, şi iarăşi a clătinat nemulţumit din cap. „Nu, şi-a spus el, potenţa mea nu trebuie să se oprească aici.” Drept pentru care omul harnic şi-a făcut singur un transplant, înlocuindu-ş bărbăţia aruncată la coşul de gunoi cu o trompă de elefant. O vreme, cică, vorbeau gurile rele, cât mai putură vorbi, lucrurile au mers ca unse. Cum bărbaţii, lenevindu-se, nu-şi mai onorau consoartele, le-a onorat el, omul cel harnic, omniprezent şi omnipotent. În indolenţa lor, desigur, femeile nu au realizat nici substituirea bărbaţilor de drept, nici înlocuirea podoabei masculine cu trompa de elefant, astfel că omul harnic şi-a îndeplinit misiunea sistematic, cu mult zel. Făcând într-o bună zi bilanţul escapadelor sale diurne şi nocturne, ajunse la o cifră astronomică, pe care ar fi invidiat-o orice Casanova sau Don Juan. Ba chiar privind femeile cum zăceau în letargie, bărbatul şi-a spus: „Aş putea popula oraşul cu copii harnici şi frumoşi.” Dar tot el, meditând mai bine, mormăi: „Mă gândesc, totuşi, că afacerea aceasta nu m-avantajează de fel, căci, ajungând la maturitate, propriile mei copii, fiind harnici la rândul lor, mi-ar surpa autoritatea. Şi atunci?! Şi atunci: odată ce mi-am câştigat acest statut, va trebui să-l păstrez cu orice preţ. Starea de lehamite şi lenea trebuie să domnească pe vecie în acest oraş. Singurul om harnic trebuie să fiu doar eu. Prin urmare: nu!”

Luând această hotărâre, omul harnic a dat de necaz, căci trompa cu care era dotat a început, ca să zic aşa, să-i joace feste. Astfel că atunci când omul harnic trecea prin oraş, în urma lui trompa sustrăgea din vitrină câte o păpuşă şi i-o băga în fund. Făcând o introspecţie şi analizând cauzele eşecului său existenţial, bărbatul nu se pierdu nici acum cu firea, ci îşi spuse: ”Deşi-s robace, dar nu-s hapsân din fire, cum zic cârcotaşii, am să iau şi am bag toate trompetele sustrase din fundul meu, în fundul lor. Astfel am să construiesc o lume mult mai veselă…” Şi aşa făcu. Şi cum leneşii aveau digestie destul de tulbure, la ceas de seară, dar mai cu seamă noaptea, oraşul era potopit de sunetele trâmbiţelor, dar şi de tot soiul miasme grele. Anecdota aceasta circulase un timp făcând să se amuze urbea. Acum însă locuitorii se leneviseră atât de mult, încât nimeni nu-şi mai amintea de ea, cum nu-şi amintea nici de alte istorii. Toţi trăiau cufundaţi în indolenţă şi lipsă de bun simţ. Şi pe măsură ce delăsarea şi lenea puneau stăpânirea pe oraş, habotnicia omului harnic devenea de neoprit. Noaptea omul harnic ridica gunoaiele aruncate pe străzi şi mătura oraşul. Dimineaţa, mânuind cu dexteritate pămătuful, săpunul, briciul bine ascuţit, penseta, drotul, foarfecele, pieptenele, peria de păr şi alte ustensile de acest fel, le pregătea leneşilor în acelaşi timp toaleta şi micul dejun, pe care leneşii îl înfulecau, de obicei, dormind cu gurile căscate, culcaţi în pat sau întinşi pe trotuar. La prânz, le aducea prânzul. Iar seara - cina. Fluierând arii din Rigoletto, bărbatul grozav de harnic arunca în gurile larg căscate ale asistaţilor bucăţi de carne şi de pâine, până când leneşii adormeau, scoţând sforăituri şi alte zgomote ciudate prin toate orificiile pe care creatorul, în bunătatea sa fără de margini, a înzestrat fiinţa umană, pentru ca această să vieţuiască în pace şi fericire pe pământ.

Ascultând concertul de trompete şi inhalând miasme pestilenţiale, omul grozav de harnic se îndoia, câteodată, în sinea sa, de bună intenţie a creatorului, precum şi de buna croială a acestei lumi. „Poate că, îşi spuse el, mânat de impulsul său, Dumnezeu a greşit, neacordând prea multă atenţie unor amănunte legate de caracterul omului şi de păcatele lui şi s-a grăbit să se ducă la odihnă în a şaptea zi a facerii. Nu cumva, tocmai din pricina acestei zile, în care Dumnezeu a huzurit, omul s-a lenevit şi el? La ce ne trebuia, de fapt, această zi?”, se întrebă el. „Pentru ca omul să se gândească la sine însuşi şi la propriul său destin, medită el. Numai că gândirea l-a împins pe om spre somn şi lene. Şi-acum, iată unde am ajuns!” „Eu n-am nevoie nici de somn, nici de odihnă, conchise el. Eu mă odihnesc şi dorm lucrând.”

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri