Povestea unui tun de zile mari. Afacere păguboasă şi ciudată la Iaşi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 19.09.2021

Povestea unui tun de zile mari. Afacere păguboasă şi ciudată la Iaşi

GALERIE
mironeanu radu-dir posta5teren kaufland radu mironeanu 331
  • mironeanu radu-dir posta5
  • teren kaufland radu mironeanu 331
- +
Poşta a pierdut un proces cu o firmă de la care a închiriat un teren şi imobilele de pe el în timpul mandatului de director al lui Radu Mironeanu (FOTO). Contractul a fost reziliat înainte de termen din cauză că bunurile nu erau folosite de instituţie. Din această afacere ciudată, singura care a pierdut a fost societatea cu capital de stat.

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au pus cruce pe o afacere păguboasă a fostului şef de la Direcţia Regională de Poştă Iaşi, Radu Mironeanu, iar Compania de Poştă e obligată să plătească acum aproximativ 75.000 euro din acel contract semnat. „Ziarul de Iaşi” a scris pe larg despre acest subiect în urmă cu doi ani, când procesul dintre Poştă şi celelalte părţi implicate se judeca la Tribunal. Recent, Compania de Poştă s-a îndreptat împotriva fostului director Mironeanu pentru a recupera prejudiciul adus instituţiei în urma unor decizii nefavorabile pentru bugetul public, primul termen fiind stabilit pentru data de 3 noiembrie la Tribunalul Bucureşti.  Afacerea încheiată de „defuncta" Direcţie Regională de Poştă Iaşi a fost una profitabilă doar în ochii directorului de atunci, Radu Hâra Mironeanu, care a închiriat o clădire şi un teren contra unei chirii mult peste preţul pieţei, în condiţiile în care nu erau imperios necesare. Concret, în septembrie 2009, în plină criză economică, Mironeanu s-a angajat să plătească din banii CNPR aproape 500.000 euro în trei ani, deşi instituţia trecea printr-o perioadă deloc prolifică financiar. Colac peste pupăză, Mironeanu a acceptat să semneze acest contract dezavantajos deşi una din clauze prevedea ca în termen de şapte zile de la semnare, să fie achitată în avans chiria pe primul an, respectiv 168.000 euro, în condiţiile în care terenul abia fuseseră cumpărat de proprietar cu 189.000 euro.

 
 
Cum era văzută tranzacţia
 
 
Terenul de 3156 mp şi clădirea pe două niveluri de 400 mp, situate în Păcurari în vecinătatea Kaufland, aparţin omului de afaceri Cristian Delcea, unul din proprietarii complexului comercial E-Gros. După ce a achiziţionat imobilul, Delcea a închiriat imobilul firmei producătoare de încălţăminte SC Shoes SRL, deţinută de Ecaterina Iftode, care la rândul ei a subînchiriat imobilul Poştei. Mironeanu a dorit clădirea pentru depozitarea arhivei, iar terenul pentru a ţine parcate maşinile Poştei, însă amplasamentul era „peste mână” pentru şoferii Poştei, care preferau să ia pe proprie răspundere maşinile şi le parcau acasă, decât să le ducă până în Păcurari. Contractul prevedea o chirie de 8,7 euro/mp pentru clădire şi 2,5 euro/mp pentru teren, respectiv 14.000 euro lunar, iar agentul imobiliar consultat de „Ziarul de Iaşi” în urmă cu doi ani a precizat că, la acea vreme, le-a catalogat a fi „enorme”, menţionând că un plan mult mai bun era ca Poşta să cumpere imobilul, acesta valorând „până în 200.000 euro”. Poşta a plătit primele 12 luni în avans şi a continuat să plătească lunar chiria până în 2011, când înlocuitorul lui Mironeanu, Radu Ursanu, a reziliat contractul din cauza chiriei enorme şi inutilităţii imobilului pentru instituţie. Contactat telefonic, Cristian Delcea, proprietarul de drept al imobilului, ne-a declarat la acea vreme că el nu are nicio relaţie contractuală cu Poşta, doar că „m-am trezit că nu mai primesc chiria, conform contractului. Eu mă feresc să fac afaceri cu statul, am avut o relaţie contractuală cu SC Shoes SRL”.
 
 
Mai este o singură şansă
 
 

Compania de Poştă a fost acţionată în instanţă de „micuţa” firmă e încălţăminte SC Shoes SRL, care s-a văzut în situaţia de a nu putea plăti chiria către Delcea, o dată cu rezilierea contractului de către noul director. Dosarul a fost deschis la Tribunalul Iaşi în martie 2012, iar după doi ani, magistraţii au impus Poştei să achite către Shoes chiria aferentă pentru şase luni. Totodată, Shoes era obligată să achite 232.000 lei chirie şi penalităţi pentru proprietarul terenului, sumă schimbată ulterior de magistraţi la peste 500.000 lei. Toate părţile implicate în proces au făcut apel la soluţia Tribunalului, iar luni au fost păstrate, în mare, dispoziţiile sentinţei, avantajată fiind firma SC Shoes SRL, care trebuie să restituie prima sumă invocată de Tribunal, respectiv 232.000 lei, către proprietar. În acelaşi timp, Poşta, deşi nu a beneficiat de imobil pe toată durata contractului, va trebui să plătească încă 74.000 euro din bugetul propriu, cel puţin până la definitivarea procesului de la Tribunalul Bucureşti, în care a fost deschisă o acţiune în răspundere patrimonială împotriva fostului şef Radu Mironeanu.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grand Slam, povestea unei himere

Nicolae GRECU

Grand Slam, povestea unei himere

Singurătatea lui Djokovic, în faţa fileului şi a lui Medvedev, a fost definitorie cu un game înaintea finişului, când dârzul reprezentant al unui neam de luptători, a izbucnit în lacrimi.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IV)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IV)

Seria consideraţiilor etimologice din sfera mai largă a pescuitului este continuată de câteva cuvinte româneşti importante referitoare la ambarcaţiuni.

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

pr. Constantin STURZU

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

La mijlocul primei luni a anului bisericesc prăznuim Înălţarea Sfintei Cruci. Istoric vorbind, această sărbătoare aminteşte de două evenimente: găsirea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă Elena şi înălţarea ei în văzul tuturor în acea zi, dar şi pe 14 septembrie 335, imediat după sfinţirea primei Biserici a Învierii Domnului, zidită de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, respectiv aducerea Sfintei Cruci înapoi în Ierusalim, pe 14 septembrie 630, după ce a fost recuperată de la perşi de către împăratul bizantin Heraclius.

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Democraţia liberală din Statele Unite ale Americii şi Anglia a fost influenţată pozitiv de impactul diverselor „religii ale raţiunii”, precum deismul sau teismul. Acestea au jucat un rol de mediator între sistemul socio-politic al teoriei raţionale a drepturilor naturale şi cel religios. Aceste noi religii seculare nu reprezentau decât contracţii instituţionale ale religiilor tradiţionale, născute prin acţiunea revoluţiilor franceză şi americană. 

pulspulspuls

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

Apropo de congresul liberal cu alegeri de lider care bate la uşă, ce va fi de azi egzact într-o săptămână, cică printre unii liberalii mai vechi se vorbeşte că jocurile ar fi deja făcute, iar Cîţu ar avea deja cam două treimi din voturi de partea lui.

Caricatura zilei

PNDL3

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.