POVEŞTI DIN COMUNISM PENTRU ŢÂNCII CAPITALIŞTI
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 22.01.2021

După 25 de ani: POVEŞTI DIN COMUNISM PENTRU ŢÂNCII CAPITALIŞTI

GALERIE
ruine-fabrica-Nicolina-2012
  • ruine-fabrica-Nicolina-2012
- +

În urmă cu 25 de ani, Revoluţia din 1989 schimba din temelii sistemul economic şi social de la acea vreme. În acest timp, s-au produs modificări majore, unele bune, altele mai puţin dorite. Peisajul urban, social şi economic, a evoluat foarte mult, nu neapărat în bine, totuşi a adus un iz de occident în Iaşi, a schimbat cumva faţa oraşului. Zone precum ieşirea din Păcurari spre Târgu Frumos sunt aproape de nerecunoscut, în centrul oraşului a apărut Palas, un ansamblu comercial care arată ca în Vest. Alimentarele de cartier au fost înlocuite cu supermarketuri moderne. Unele dintre acestea au fost construite în zone intens populate faţă de oraşele din Europa unde sunt amplasate de cele mai multe ori la periferie. Asta a distrus micile afaceri care au luat fiinţă imediat după Revoluţie.

Fără a avea pretenţia să judece dacă schimbările au fost bune sau nu, „Ziarul de Iaşi“ vă prezintă, pe baza datelor statistice, a relatărilor oamenilor de afaceri şi ale istoricilor, principalele modificări care au avut loc în această perioadă şi mai ales care era „atmosfera“ înainte de 1989. Singurii în măsură să apreciaţi, dacă în 25 de ani, lucrurile s-au schimbat în bine sau în rău sunteţi numai dumneavoastră, cititorii.

Combinatele lui Ceauşescu au ajuns pe uliţele satelor

Primii 25 de ani de capitalism au dus la o rocadă importantă pentru mersul economiei locale între salariaţii care susţin bugetul public şi pensionarii care trebuie susţinuţi din acest buget. Datele furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică arată că, din 1989 până în prezent, au dispărut din judeţ în jur de 90.000 de salariaţi. Din cei peste 230.000 de angajaţi din câmpul muncii în anul căderii comunismului, în prezent mai plătesc contribuţii la bugetul de stat circa 140.000 de angajaţi. Pe de altă parte, numărului pensionarilor ieşeni s-a triplat în ultimii 25 de ani, ajungând astfel să depăşească şi numărul salariaţilor cu 5.000 de persoane. Cu siguranţă cea mai drastică decădere a avut-o sectorul industriei ieşene, unde cele 46 de întreprinderi de stat ofereau locuri de muncă pentru circa 109.000 de persoane în 1989. În numai zece ani, numărul salariaţilor din judeţ, din industrie, scăzuse aproape la jumătate, ca în următorii 10 să se mai înjumătăţească încă o dată.

Fosta fabrică de bere Zimbru

La sfârşitul acestui an mai activează în industria locală doar în jur de 30.000 de persoane. De asemenea, cei 25 de ani de după revoluţie au culminat cu o „devalizare“ a industriei la nivel naţional. În majoritatea cazurilor, vinovaţii principali au fost persoane din structura de conducere a fabricilor care au urmărit să se îmbogăţească din privatizarea coloşilor industriali şi nu să continue activitatea de producţie. Tocmai din acest motiv, şi o parte din marile unităţi industriale ieşene au fost rase de pe faţa pământului, iar cele care încă mai există asigură locuri de muncă pentru un număr de zece ori mai mic faţă de acum 25 de ani. Multe dintre gloriile industriei ieşene, după demolare, au ajuns pe uliţele satelor ca sistem de pietruire. După ce fabricile erau puse la pământ, betonul care îl conţineau era mărunţit şi vândut primăriilor pentru a-l folosi la stabilizarea drumurilor.

Unde s-au pierdut angajaţi şi unde s-au câştigat

În 1989, din cele 46 mari întreprinderi de stat, 13 aveau peste 2.000 de angajaţi, unele având chiar între 5.000 (Nicolina, Perdele Paşcani, Ţesătura) şi 10.000 de salariaţi (Terom sau C.U.G - Fortus). În prezent, o singură companie înregistrată în Iaşi depăşeşte cu puţin 2.000 de angajaţi, dar este mult mai productivă decât fostele glorii industriale comuniste: Delphi Systems Diesel România. O comparaţie între brandurile reprezentative pentru economia ieşeană de atunci şi din prezent nu prea poate fi realizată deoarece piaţa nu era liberă, iar cursul valutar era stabilit administrativ şi a suferit numeroase fluctuaţii. Totuşi, dacă raportăm valoarea dolarului american din prezent şi din 1989 la valoarea unei uncii de aur putem realiza o echivalenţă între cursurile valutare ale dolarului din cele două perioade, de unde rezultă şi faptul că 1 dolar american din urmă cu 25 de ani (n.r. - circa 15 lei) are valoarea a 3 dolari din prezent, prin raportare la aur.

Fosta autogara Iasi

Datele statistice arată că, din toate întreprinderile ieşene, cea mai productivă unitate era fabrica de ţevi Metalurgica, devenită ulterior Tepro care, cu circa 4.300 de angajaţi producea 3,1 miliarde lei (620 milioane dolari la valoarea actuală). Comparativ, fabrica de pompe şi injectoare diesel Delphi a avut o cifră de afaceri de 1,5 miliarde lei (430 milioane dolari) cu 2.000 de angajaţi. Chiar dacă Tepro producea mai mult, eficacitatea angajaţilor era mult mai slabă decât a angajaţilor de la Diesel. Practic, un calcul adaptat la valoarea actuală a dolarului american arată că un salariat de la Tepro producea în medie 140.000 de dolari anual, în timp ce un angajat de la Delphi a produs în 2013 peste 210.000 de dolari. Scăderi ale efectivului de salariaţi s-au produs şi în alte sectoare ca agricultura (18.200 - 3.400), construcţii (19.700 - 10.200) sau transporturi (17.000 - 7.000). Pe de altă parte, datele statistice arată că există şi domenii în care numărul angajaţilor a crescut considerabil, aici încadrându-se comerţul (de la 14.000 la 24.000), învăţământul (de la 16.000 la 18.200), sănătatea (de la 12.000 la 16.000) sau sectorul administrativ (de la 2.800 la 5.400).

Un duşman ascuns? Populaţia a scăzut masiv!

Faţă de anul 1989, populaţia stabilă judeţului Iaşi a scăzut cu circa 85.000 de persoane, ajungând astfel la 723.553 de locuitori la sfârşitul anului 2011, potrivit ultimului Recensământ realizat de Institul Naţional de Statistică. Scăderea populaţiei este explicată prin migraţia masivă în Occident dar cauzată şi de micşorarea sporului natural. În prezent, conform aceleeaşi surse, populaţia din mediul urban este de 323.154 locuitori, iar cea din mediul rural de 400.399 locuitori. În tandem cu aceste fluctuaţii ale populaţiei s-au produs modificări, evident, şi în privinţa numărului de locuinţe construite în cele două medii. În 1989, raportul era de 893 locuinţe construite în urban - 248 în rural. Până în anul 2000 construcţia de locuinţe în urban a scăzut până la 267 imobile, în timp ce în mediul rural a urcat până la 948 de locuinţe. Trendul s-a păstrat, astfel că în 2012, în judeţul Iaşi, s-au construit doar 455 de imobile în mediul urban şi 1182 de imobile în mediul rural.

Vânzările de maşini au evoluat spectaculos

Pe vremea lui Ceauşescu, piaţa auto era foarte limitată, iar singura maşină ce putea fi cumpărată era Dacia, cu două modele: 1300 sau 1310. O Dacie costa 70.000 lei iar salariul mediu net era de 2.950 lei. „Şi singurele service-uri existente aparţineau tot statului, aşa că dacă voiai să îţi repari maşina, te duceai la şeful de atelier, te rugai de el ca să îţi facă favoarea de a-ţi repara maşina, plăteai şi îţi rezolvai problema“, ne-a spus Bogdan Piţigoi, unul din cei mai vechi dealeri auto de pe piaţa din Iaşi. La fel ca şi piaţa maşinilor noi, piaţa maşinilor second - hand era tot a Daciei până în 1990 când s-a dat liber la importuri. „Se aduceau foarte multe maşini străine vechi, de 8 - 12 ani, şi s-au umplut străzile de Mercedesuri Cobra aduse din Germania pentru 3.000 - 5.000 de mărci. Piaţa de maşini noi a început să fie populată timid în România prin anul 1994, inventatorul importatorului de maşini care să fie şi dealer fiind Ion Ţiriac. Ulterior au început să apară şi alţi pseudo-importatori care aduceau tot felul de mărci, le vindeau, dar le şi reparau.

Prin 1999 au început să se dezvolte însă reţelele naţionale, când tot domnul Ţiriac n-a mai vrut să aibă doar un centru la Bucureşti, ci şi dealeri în întreaga ţară“, a povestit Bogdan Piţigoi. De prin anul 2003, piaţa auto a început să crească accelerat, din ce în ce mai multe mărci îşi căutau dealeri şi au început să apară tot mai multe complexe 3S. Spre mijlocul anilor 2000 vânzările auto noi urcau susţinut, 30%, 50% sau chiar 70% de la un an la altul. „A venit anul de maxim, 2007, când totul mergea extraordinar de bine, erau reprezentanţe peste tot. În 2008, anul începerii crizei economice, vânzările au scăzut puţin, dar în 2009 efectiv s-au prăbuşit. Din anul de maxim până în 2011, vânzările au scăzut cu 80%, o scădere dramatică pe piaţa autoturismelor noi. Ajungând în zilele noastre, constatăm că piaţa este extrem de mică, dar într-o uşoară creştere. Dacă ne referim strict la cifre, suntem la nivelul anului 1993 din punct de vedere al vânzării de autoturisme noi“, a mai spus omul de afaceri.

În Iaşi, se vând în prezent în jur de 2000 de maşini noi pe an, iar în perioada de maxim din 2007 s-au vândut circa 14.000 de autoturisme. În ceea ce priveşte piaţa maşinilor second - hand, aceasta a crescut exponenţial până în 1997, după care ieşenii au început să conştientizeze că autoturismele vechi necesită costuri mari de reparaţii, poluează, iar în 2007 a ajuns să nu mai însemne mare lucru în raport cu piaţa maşinilor noi care puteau fi cumpărate în leasing doar cu buletinul.

Comerţul comunist, patria creveţilor şi a pilelor

În prezent, municipiul Iaşi se situează pe locul cinci într-un top al marilor oraşe după evoluţia comerţului modern, în calcul nefiind luată capitala. Astfel, 28 de magazine moderne sunt în prezent în Iaşi. În urmă cu 25 de ani, toată societatea era de subordonată ordinelor centraliste ale statului român. „Ziarul de Iaşi“ l-a intervievat pe Daniel Lazăr, lector universitar dr. la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“, pentru a explica pe larg cum era organizat comerţul comunist şi ce posibilităţi oferea.

Bonus o cutie cu creveţi

La finele anilor ‘80, comerţul ieşean era reprezentat îndeosebi prin reţeaua de alimentare. Până în perioada 1982-1983, la alimentarele centrale, existau chiar şi raioane cu delicatese, povesteşte universitarul ieşean. Acolo se găseau cutii cu Ness Amigo din Brazilia, cafea Arabica boabe, Rom Havana Club, cognac albanez Skandenberg ori whisky şi cognacuri franţuzeşti. „Erau scumpe la nivelul salariului mediu, de 1.500-1.800 lei. Marea masă a populaţiei nu putea face un obicei din a consuma aceste produse. Era moda ca produsele respective să fie achiziţionate doar pe final de an, la sărbători. Produsele de lux erau asociate cu Revelionul, când veneau şi portocalele“, îşi aminteşte Lazăr. Până spre finele perioadei ceauşiste, penuria a pus stăpânire pe magazinele respective. Alimentarele era goale, pe rafturi găsindu-se câte „trei cutii de conservă expirate, fulgi de creveţi, ca un fel de pufuleţ. Erau milioane de cutii pe pereţi, nu le cumpăra nimeni. Ţi le băga pe gât, bonus: «Ia şi o cutie cu creveţi!»“, povesteşte lectorul. Cel mai de faimos magazin universal din Iaşi era Moldova, fiind unicul complex din Moldova dotat în acele vremuri cu scări rulante.

„Doar de sărbători se cumpărau“

Tutungeriile erau un alt punct strategic în comerţul ieşean. Doar în aceste magazine se găseau pachete cu ţigări, alături de presa acelor ani. Cea mai cunoscută tutungerie a Iaşului comunist se afla în Piaţa Eminescu, lângă „Lactobarul“ unde acum se află Biblioteca de Filosofie. Dacă la începutul Epocii de Aur se găseau pe rafturi şi multe sortimente de import, spre anii de sfârşit ai regimului ieşenii puteau opta legal doar pentru cele produse în ţară. Un pachet de „Mărăşeşti“ costa 1,20 lei, iar „Naţionalele“ erau puţin mai scumpe, 1,50 lei. „Amiral“ (6 lei), „Snagov“ (8 lei), „Cişmigiu“ şi „Drobeta“ (ambele 12 lei) erau cele mai scumpe branduri româneşti în domeniu. Până prin anii 1982-1983, în perioada sărbătorilor, pe rafturi apăreau ţigările de import, mai toate provenind din spaţiul sovietic şi „ţările-surori“: celebrele în epocă BT, care costau 12 lei, mărcile albaneze Arberia Kluja şi DS, comercializate tot la acelaşi preţ, dar şi ţigări China Porcelain ori Torch şi Upmann, ultimul fiind brand cubanez. „Românii le luau la sărbători. Omul nu asocia ţigara aceasta bună cu viaţa de zi cu zi. Când se ducea la restaurant, de Revelion, punea pe masă un DS. Aşa era cutuma. Când a început criza le găseai doar la restaurante, dar nu la bar, ci prin chelneri, care aduceau BT, DS. Doar de sărbători se cumpărau“, precizează Lazăr. Pe lângă acestea, mai exista şi gama de super lux, ce se găsea însă doar la shop-uri: Kent, Malboro, Camel. „Vârful a ce putea românul pune pe masă pentru a arăta altuia. Aceasta era triada, «Sfânta Treime»“, spune lectorul ieşean.

Fosta Piaţă a Independenţei

Kent se cumpăra de la studenţii străini

În Iaşi existau doar două shop-uri, situate în hotelurile Traian şi Unirea, unde se vindeau produse doar pe valută, spune profesorul ieşean. Cum românilor le era interzisă prin lege deţinerea de valută, soluţia salvatoare venea de la studenţii străini, la care se apela pentru cumpărarea de produse din Occident. „Aceştia, de regulă, stăteau în hol la o ţigară şi aşteptau să vină românul amărât pentru un pachet de Kent. Aproximativ 80 lei costa un pachet de ţigări şi îi dădeai echivalentul în lei. Ori avea studentul respectiv pachetul direct în geantă ori îl cumpăra imediat din shop“, mai arată Lazăr. În România lui Ceauşescu se găseau doar televizoare româneşti, care transmiteau doar în alb-negru „cenuşia“ omniprezentă a regimului. Printre mărcile care circulau în epocă erau „Opera“ şi „Diamant“. Abia prin 1985 au început să se găsească în magazinele cu electronice din Iaşi şi televizoare color. Dacă un televizor alb-negru costa în jur de 4.000 lei, pentru a intra în posesia unui model color existau numeroase rigori. Se făceau liste speciale în acest sens. Un alt aspect impetuos necesar era să deţii carnet de membru de partid ori să ai aprobare de la sindicat. În final, mai trebuia să scoţi din bunar circa 14.000 lei, o sumă enorm de mare pentru acele vremuri.

Gadget-urile comuniste

O altă piesă tare a acelor vremuri era radioul. Marca „Madrigal“, produsă la Bucureşti, care costa în jur de 1.000 lei, concura cu „Gloria“, realizată la Tehnoton Iaşi. Din când în când, tot spre sfârşitul anului apăreau în magazinele Foto-Muzica radiouri de import, în stoc limitat. Totuşi, pentru a putea intra în posesia acestora trebuia să ai „pile“, să te anunţe vânzătorul când primea pe stoc. Radiourile Selena (Rusia), VEF (RDG), Grundig (Polonia) erau printre cele mai căutate în anii de sfârşit ai regimului comunist. În Piaţa Unirii, unde acum este sediul Apolonia, se afla unul din aceste magazine tematice. Pick-up „Pacific“ era o altă piesă forte în arsenalul ieşenilor, la care se foloseau discuri de vinil. Marea aspiraţie a tinerilor în anii ‘80 era însă radiocasetofonul. Cele produse în România costau în jur de 2.000-3.000 lei. În lipsă de casete cu muzică din străinătate, unii ieşeni chiar înregistrau piesele difuzate la radio.

Fostul strand

Pe de altă parte, radiocasetofoane performante şi cu un design plăcut găseai doar în shop-uri, îşi aminteşte Lăzar. Mărcile Sharp, Sony, Akai şi JVC erau desprinse din altă lume. „Erau intangibile“, spune lectorul ieşean. Ieşenii, dar nu numai, puteau spera să intre în posesia unui model numai prin intermediul studenţilor străini sau să le fie aduse de către marinari, din străinătate. Un alt „gadget“, aflat la mare căutare era magnetofonul. Costa 6.000 lei şi pe o casetă se putea stoca şapte ore de muzică. „De fiţe era să deţii un magnetofon pe verticală“, punctează Lazăr. Era o adevărată competiţie în a procura casete, în condiţiile în care găseai produse slabe la Foto-Muzica. Cele marca Orwo, din R.D.Germană, sau AGFA şi BASF erau printre cele mai căutate de tinerii ieşeni la finele anilor ‘80. În pasajul subteran din Piaţa Unirii era şi cel mai renumit centru de înregistrări. La magazinul fraţilor Huţanu se putea obţine legal „ultima muzică“, la preţuri acceptabile. „Când intrai acolo, erai în Vest“, spune Lazăr. Aparatele de fotografiat Smena şi Zenit erau şi ele foarte râvnite, dar videoplayer-ele întreceau orice în materie de „gadgeturi“, putând fi găsite doar pe piaţa neagră.

Pantaloni tip pană à la Michael Jackson

Nu în ultimul rând, obţinerea unor piese de îmbrăcăminte mai deosebite era o veritabilă bătaie de cap. „Dacă mergeai la magazinul de stat mureai de râs ce vedeai acolo“, povesteşte lectorul. Chiar şi pentru gecile de fâş „Faciba“, făcute la Confecţiile din Vaslui era mare bătaie, pentru a cumpăra una trebuind să ai pile bune la magazinele de profil. La capitolul pantofi, marca „Otter“ era una din cele mai râvnite, românii transformând brandul în substantiv comun, ca în cazul adidaşilor. Blugii sunt şi ei un adevărat semn distinctiv în epocă. De regulă, aceste produse vestimentare veneau din Iugoslavia, via Timişoara. „La mare modă erau croitorii care făceau pantaloni tip pană ca cei Michael Jackson. Imitau foarte bine revistele străine. Pantalon negru, ciorap alb şi pantofi fără şiret era tiparul. Diferenţa dintre unul bine îmbrăcat şi ceilalţi era uriaşă. Acela era excepţia de la regulă. Ieşea în evidenţă. Dacă nu aveai blugi nu existai. Te legitimai prin vestimentaţie. Se mai şi împrumutau pentru bairamuri“, remarcă universitarul ieşean.

Cum a evoluat şomajul din primul an de capitalism până în prezent

Dacă numărul salariaţilor a scăzut, iar cel al pensionarilor s-a triplat, numărul şomerilor a avut o fluctuaţie foarte interesantă, în prezent ajungând aproximativ la nivelul din 1989. Cum în timpul comunismului nu exista teoretic noţiunea de „şomaj“, în primul an de capitalism erau înregistraţi în Iaşi peste 15.000 de şomeri. În zece ani, numărul şomerilor a crescut alarmant apropiindu-se de 40.000, dar după alţi zece ani mai rămăseseră aproximativ 22.000 de persoane. Statisticile ne arată că, în noiembrie 2014, am revenit, din punct de vedere al numărului ieşenilor şomeri, la nivelul începutului anilor 90, cu aproximativ 15.000 de persoane înregistrate ca neavând loc de muncă.

Text realizat de Diego CIOBOTARU şi Paul BÂLHUC


 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Maia Sandu la Bruxelles, Igor Dodon - la copcă

Radu POPESCU

Maia Sandu la Bruxelles, Igor Dodon - la copcă

Preşedintele Maia Sandu şi-a început mandatul fără un guvern funcţional, cu un parlament majoritar ostil şi cu hoarde de hoarde de tonomate de presă asmuţite asupra sa. Însă Maia Sandu şi Republica Moldova au în acest moment cel mai puternic aliat, sprijinul extern al partenerilor de dezvoltare, iar acest lucru dă speranţa că toate lucrurile se pot rezolva, pas cu pas.

Filmuletul zilei

opinii

O poveste sordidă

Alexandru CĂLINESCU

O poveste sordidă

Dezvăluirea a fost făcută prin intermediul unor cărţi, literatura, substituindu-se actului de justiţie, având aşadar - teoretic cel puţin - şi o funcţie terapeutică. Ceea ce nu-i absolvă pe cei care, din inconştienţă, din spirit de castă ori din dorinţa de a provoca au tolerat sau chiar au încurajat tot felul de aberaţii.

Caruselul filmelor „de Crăciun”

Nicolae CREŢU

Caruselul filmelor „de Crăciun”

Îmi dau seama că „de Crăciun”, volens-nolens, sună comercial Şi de-ar fi numai gândul că, an după an, vine o perioadă dominată de febra pregătirilor pentru Sărbătorile de iarnă şi că, în acel climat, le vine rândul să placă şi „poveştilor” de Crăciun de pe ecranul mare sau mic, şi tot ar conta, nu? 

Tutoriat

Codrin Liviu CUȚITARU

Tutoriat

Drăguşilă a fost întrerupt de un tinerel apărut subit lângă noi: „Nenea îndrumătoru’, nenea îndrumătoru’, ce bine că te întâlnesc! Plănuiam să te textuiesc, dar mai bine-i face-to-face. Sunt Ţiţi Bâtă de la anul I. Nu vrei să mergi matale la Becanat să-mi iei adeverinţă de student? Îmi trebuie iute pentru abonamentul la transporturi.”

pulspulspuls

Probleme mari în micul paradis liberal ieşean

Probleme mari în micul paradis liberal ieşean

Dacă despre Peni Hill se ştie de mult prin târg că e un veritabil tiriplici politic, care nu se pricepe decât la comisionat şmenuri, pe care oricum nu le aranjează el de frică, ci i le antama şi apoi i le servea servantul amic de şpriţuri Habarnagiu, şi că la combinaţii politice pică mereu de papă-lapte, iote-te, stimabililor, auzim că prin zona liberalilor ieşeni mai hârşâiţi începe zice-se că uşor-uşor să se instaleze cam acelaşi sentiment, că dom’ Costel al lor ar fi din acelaşi aluat de pizza ca şi Peni: moale, prea gros, cu goluri, başca nesărat. 

Caricatura zilei

8x8

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.