Povești și momente memorabile din istoria Politehnicii. Amintiri spectaculoase cu Simionaș, Ion Iliescu sau Ionuț Popa

În ediția de astăzi vă prezentăm zece știri interesante legate de simbolul sportiv al orașului.

1. O echipă cu intelectuali la putere

 Încă de la începuturi, Poli a avut mulți intelectuali drept cap-compas. În conducerea clubului au fost profesori universitari, decani, rectori, chiar și un academician, Cristofor Simionescu, iar mulți jucători erau studenți înainte de 1989, formația ieșeană fiind căutată și pentru că fotbaliștii aveau posibilitatea de a absolvi o facultate.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Printre jucătorii care s-au remarcat în mod deosebit și datorită culturii lor generale s-au numărat Emil Alexandrescu, care citea Tolstoi în cantonamente, Vasile Ianul, absolvent de Drept, ori Vasile Simionaș, fost olimpic la matematică, mare pasionat de literatură și istorie.

2. Un fost jucător ieșean a fost coechipier cu Pele

Mulți jucători ai Iașului au plecat la echipe cunoscute după ce s-au afirmat la Politehnica. Una dintre cele mai colorate promovări a fost cea a lui Mircea „Gil” Mărdărescu, fiul antrenorului Virgil „Gil” Mărdărescu, ambii stând două sezoane la Poli, din 1970 în 1972. Apoi, juniorul a trecut în Maroc (unde tatăl său devenise selecționer), iar în 1975 la Cosmos New York, club la care a fost coechipier cu cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, brazilianul Pele.

De notat faptul că, pentru a-și băga fiul la mijlocul terenului la Poli, seniorul l-a folosit o perioadă, în 1971, pe Simionaș pe postul de fundaș stânga.

3. Ce fotbalist a fost cărat pe brațe de fani din Copou în Piața Unirii?

Unul dintre meciurile de legendă disputat în Copou a fost cel cu Rapid, de pe 19 iunie 1974, la finalul căruia Poli s-a salvat de la retrogradare și a trimis Rapidul în B. Marcatorul unicului gol al partidei, Vasile Simionaș, a fost purtat la final pe brațe de suporteri din Copou până în Piața Unirii. În bucuria imensă de atunci nu s-a mai ținut cont de un serviciu de cafea pe care Simionaș voia să-l ducă soției, abia cumpărat, care a ajuns cioburi la destinație.

După ce a petrecut cu echipa până în zori, a doua zi, „Simi” a luat nota 7 la unul dintre cele mai grele examene ca student la Textile, profesorul, care nu era microbist, impresionat de manifestările pe care le văzuse cu o zi înainte în oraș, trecându-i și pe studenții care nu au „picat” pe subiecte.

4. Cum a golit Ion Iliescu tribuna oficială a arenei din Copou!

Prim-secretar PCR, Ion Iliescu a avut mai multe inițiative moderne în perioada în care a fost șeful Iașului, 1974-1979, când Poli a jucat doar în A. Îi primea pe jucători cu Kent, cafea și Pepsi la ședințele de la Casa Pătrată, a îmbrăcat echipa în costume la fel și cojoace „Alain Delon”, a facilitat turnee în străinătate, a avut forța de a bara transferul lui „Mițu” Dănilă la Dinamo într-o perioadă în care, alături de Steaua, dinamoviștii luau tot ce era mai bun din țară, i-a păstrat la Iași pe Simionaș și Romilă II.

• Citește și: 23 august la Iaşi în anii ’70, cu Ion Iliescu prim secretar. Carte pentru fotbalişti, teroare pe câmpuri

La primul meci ca șef al Iașului, a dat 100 de lei la intrarea la „oficială”, lucru care i-a făcut pe numeroșii activiști din jurul lui să scoată și ei din buzunar diferite sume. Cum obiceiul lui Iliescu s-a permanentizat la fiecare partidă din Copou, alaiul însoțitorilor, care crezuseră că întâmplarea de la debut e doar un cadou de bun venit făcut echipei de „tovarășul prim”, s-a diminuat consistent pe parcursul mandatului fostului președinte al României. Astfel, treptat, Iliescu a început să vină la meciuri însoțit doar de soția lui, Nina, și câțiva colaboratori apropiați. Mai buni plătitori decât colegii lor.

5. Marketing în comunism. Plasele care au ținut echipa în viață

Înainte de 1989, majoritatea fotbaliștilor erau angajați, de formă, la diferite întreprinderi din Iași. Ei nu se duceau la serviciu, dar luau salariu. Pentru a rivaliza cu alte echipe din România, în condițiile în care sistemul de premiere al clubului nu era generos, șefii grupării din Copou apelau la tot felul de artificii. Unul dintre acestea era vânzarea unor plase de plastic pe care erau inscripționate figurile fotbaliștilor, plase care erau foarte apreciate. Cu astfel de produse a fost ținută echipa în viață și imediat după 1990, când, în plus, conducătorii de atunci, Ion Bucu și Mircea Ursu, gestionau fondurile unui bar al suporterilor.

6. 5.000 de ieșeni într-o deplasare, 10.000 în Piața Unirii, 15.000 la un meci de C

Înainte de 1989, arena din Copou era plină des cu câteva ore înainte de startul meciurilor, existând cazuri în care arena de 15.000 de locuri, cu gradene, a rezistat și la 20.000 de spectatori.

Cea mai mare asistență la un meci în deplasare a Politehnicii a fost în 1995, pe 25 iunie, la barajul de promovare de la Brașov, câștigat în fața Electroputere Craiova. 4 000 – 5 000 de ieșeni au fost prezenți la meci, alți 10 000 așteptând apoi echipa în Piața Unirii la întoarcerea acasă. Un alt meci cu asistență considerabilă după 1989 a fost cel cu SM Vaslui de pe „Emil Alexandrescu”, de pe 20 aprilie 2002, la care 15 000 de oameni au venit să vadă un duel de Liga a III-a!

• Citește și: Politehnica Iași: 80 de ani! File de poveste din istoria clubului. Mai mare rușinea: tezaurul Iașului sportiv stă uitat de lume și la ceas aniversar

7. La Poli, la fel ca la Real Madrid: fotbaliști plimbați cu platforma prin tot orașul

O altă partidă în care arena din Copou s-a dovedit a fi prea mică pentru ieșeni s-a derulat pe 13 martie 2004, când Poli a învins, în Liga a II-a, pe FC Vaslui cu 3-1. La meciul care s-a dovedit a fi decisiv pentru urcarea în elită au asistat 15.000 de spectatori plătitori, alți 1.000 rămânând în afara arenei, ale cărei porți au fost închise din motive de securitate.

Serbarea promovării din acel an a fost una dintre cele mai spectaculoase din istorie: echipa a fost purtată pe un camion-platformă prin tot orașul, așa cum, la alt nivel, e moda și acum, la case mai mari, punctul terminus al călătoriei fiind Piața Palatului, unde mii de suporteri au asistat și la un concert Iris.

8. Povestea de succes a lui Ionuț Popa

Venit la Iași în 2004, după ce Poli obținuse două puncte în primele opt runde, Ionuț Popa a fost antrenorul sub comanda căruia Iașul a obținut una dintre cele mai sonore victorii din istoria fotbalului ieșean. Chiar la debut, pe 3 octombrie 2004, „Popică” a dus echipa spre victorie în Ghencea, 1-0 în fața unei trupe, Steaua, care ajunsese în grupele Cupei UEFA.

A urmat o poveste de succes, cu multe meciuri memorabile, în care știrile sportive ale posturilor TV naționale începeau des cu știri despre tehnicianul asemuit cu Ștefan cel Mare și Alexandru Ioan Cuza. Extrem de amuzant, foarte patriot, „Popică”, respins la admiterea la Drept pentru că sora lui fugise din țară în Italia, în 1977, mergea de ziua lui la Putna, la mormântul lui Ștefan cel Mare, punea muzică românească pe stadionul din Copou de Ziua României, 1 Decembrie, nu bea alcool, nu se urca în avion și mânca și o tavă de baclavale de la Select într-o seară.

Unul dintre oamenii de bază ai formației care sub comanda lui Popa bătea în Copou echipe calificate în grupele Champions League, Steaua și CFR Cluj, a fost Andrei Cristea.

• Citește și: Personalități scrise cu litere de tipar în cartea de aur a lui Poli. Tabloul de onoare al fotbalului ieșean

9. Distracțiile Politehnicii

Adevărați idoli ai orașului în anii 1970 și 1980, jucătorii aveau un regim privilegiat, nesimțind lipsurile vremii. Erau ocrotiți de șefii orașului, care veneau să guste până și mâncarea echipei din cantonamente și rezolvau aproape toate solicitările fotbaliștilor: repartiții pentru apartamente în zone bune, aprobări pentru mașină, salarii de la întreprinderi la care nu călcau, intrarea și apoi absolvirea lejeră a unei facultăți etc.

 

În plus, restaurantele și barurile își făceau un titlu de onoare din a-i cinsti pe jucătorii ieșeni și a-i adăposti și după ora 22:00, când ar fi trebuit să se închidă. În acea perioadă, echipa era foarte unită, soțiile fiind și ele prietene între ele. Locurile preferate de distracție ale fotbaliștilor, care-și făceau până și concediile împreună, erau Vânătorul și Unirea.

Spiritul Politehnica s-a păstrat, pentru o perioadă, și după 1989, când banchetele cuprindeau, invariabil, intonarea imnurilor de tradiție. Cântate de jucători, antrenori și conducători, acestea au fost chiar înregistrate într-un studio profesionist și difuzate mult timp pe stadionul din Copou înainte de startul partidelor.

• Citește și: Poli Iaşi, istorie sentimentală: amintiri din epoca de aur

10. Cine a adus singurul titlu național al Politehnicii?

Singurul titlu de campioană națională din istoria Politehnicii a fost adus de echipa de juniori I formată din jucători născuți în 1974. Pe 26 iunie 1993, la București, pe Stadionul „23 August” în deschiderea finalei Cupei României, Poli, antrenată de regretatul Mihai Dănilă și Marian Moldovan, a încheiat la egalitate, 2-2 cu FC Argeș, de care a trecut apoi la penalty-uri cu 5-4. Lotul ieșean era format din Comisu, Ițco, Arhire, F. Frunză, C. Paraschiv, C. Frunză, Voicu, Țuțu, G. Popescu, Cobulianu, Alexa, Căunei, Dimofte, Cazacu, M. Paraschiv, O. Pălimaru, C. Andrei, G. Iliescu.

Iașul mai jucase de două ori cu trofeul pe masă la juniori, însă pierduse finalele din 1962 (0-1 cu Dinamo) și 1969 (0-1 cu U Cluj).

• Citește și: Poli: Frumoasele poveşti din trecut. A 11-a promovare a Iaşului, a şasea de după 1989

 

Publicitate și alte recomandări video