Poveștile cu tentă sexuală de la universitate cică s-au terminat fără happy-end. Doar cu bagaje la ușă, restul după ușă

Spune studențimea că dom’ profesor în cauză ar fi fost văzut împachetând și cărând lucrurile de la beroul ’mnealui din vniversitate. Mna, s-o fi gândit și el: ce rost mai are să aștept verdictul la cercetarea șefilor? Altă parte a studențimii bârfește însă în continuare că problemele lui de comunicare anapoda, pe subiecte sensibile, cu studentele erau vechi de când lumea acolo, știute la fel de toată lumea, dar mereu băgate sub preș. Motivul ar fi, bârfesc studenții, o pilă importantă a împricinatului la comenduire. Pilă care între timp nu mai e la fel de influentă și, iote, a făcut cazul poc! Of, bine și așa rău…

Cât de vechi e obiceiul nepotismului și al șpăguțelor pe plaiurile ieșene? Ehehee…

O postare tare faină ne-a căzut pe beroul virtual zilele acestea, stimați ieșeni. Este despre cât de vechi pe plaiurile noastre sunt obiceiurile atât de actuale ale punerii rubedeniilor pe funcții publice, ori ale atențiilor și mitelor luate de aceste rubedenii, mai mici sau mai mari după caz.

Politologul și istoricul bucureștean Cristian Preda pleacă de la o știre a gazetei noastre, și aduce din arhive o poveste tare interesantă. Iacătă, dragilor, postarea lui atât de dragă nouă:

„Aflu că primarul Iașului a hotărât să mute osemintele ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, din Franța în pâmântul urbei sale (subiect abordat AICI de ZDI, n.r.).

Acest Ghica mi-e foarte simpatic. E singurul responsabil politic de la noi care și-a recunoscut greșelile, folosindu-se de ele ca să argumenteze că românii ar avea nevoie de un principe străin:

«…de li s-ar da un Prinț pământean, li s-ar face iarăș cel mai mare rău, pentrucă eu din experiență cunosc aceasta. Cu rușinea mea mărturisesc că, în timp de șapte ani, cât am guvernat Moldova, am făcut o mulțime de nedreptăți și de nelegiuiri; cugetul mă mustră, Dumnezeu să se îndure a mă ierta. Însă ce era să fac, când eram în înrudire și în amiciție cu toți boierii? Cum era să nu pun ministru pe vărul meu; logofăt mare pe cuscrul meu; postelnic pe fiul meu; președinte al Divanului pe cumnatul meu; ispravnici pe nepoți și pe amici; priveghetori și polițai pe oamenii acestora. Și dacă vreunul din ei nedreptățiau pe oameni, dacă ei condamnau pe nevinovați, dacă răpiau fățiș onorul și averea cuiva, ce era să fac eu? Puteam să fiu totdeauna drept?»

Nu știu vreun alt român care să-și fi turnat cenușă în cap cu atâta entuziasm…”

Ei, ce spuneți de atâta adevăr, dom’ premare?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Publicitate și alte recomandări video