Acum, după ce au trecut şi alegerile regionale din Austria Inferioară, se pune întrebarea dacă dosarul Schengen se îndreaptă cumva spre o rezolvare favorabilă pentru România şi vecina ei, Bulgaria. Sunt mulţi cei ce speră că, în ciuda slabei performanţe electorale a partidului său, cancelarul Karl Nehammer (liderul Partidului Popular Austriac - ÖVP) se va transforma rapid, poate chiar de luna viitoare, într-un altruist rezonabil, pro-european. Din păcate, lucrurile nu sunt chiar aşa.

După cum se ştie, ÖVP a pierdut majoritatea absolută în acest land, fiind silit să creeze o coaliţie, pentru a se menţine la putere. Coaliţiile, mai ales cele construite după un semieşec la urne, nu sunt chiar pe placul formaţiunilor obişnuite să domine un sistem politic - în acest caz, un land austriac. Şi totuşi, exact asta trebuie să facă popularii, spre a oferi o majoritate. Fără ei nu se poate, întrucât este de neconceput să apară o înţelegere între extrema dreaptă (Partidul Libertăţii - FPÖ) şi celelalte grupări reprezentate în legislativul regional: este vorba de Partidul Socialist (SPÖ), Verzi şi liberalii de centru-stânga din NEOS (Noua Austrie şi Forumul Liberal). De neconceput în acest moment - deşi în trecut s-a întâmplat, chiar la nivel naţional - este şi ca popularii să colaboreze cu extrema dreaptă. Rămân, aşadar, două variante: coaliţia cu socialiştii (preferată de ÖVP, dar nu e exclus ca din partea cealaltă să vină un refuz) şi înţelegerea cu cele două partide mici, Verzii şi NEOS, care ar duce la crearea unei majorităţi fragile, de 30 din totalul de 56 de legislatori regionali.

O astfel de majoritate există în landul Salzburg, unde alegerile sunt programate la 23 aprilie. Acolo, sondajele de opinie arată că popularii se află în scădere uşoară, oarecum tolerabilă prin comparaţie cu declinul de 9 procente înregistrat în Austria Inferioară. Dar până la scrutin mai sunt două luni şi trei săptămâni, timp suficient ca ÖVP să mai piardă sprijin şi să nu mai poată face majoritate cu partidele mici. În acest caz, ar trebui să se înţeleagă cu socialiştii, ceea ce ar ridica bine cunoscutele probleme de algoritm într-o coaliţie echilibrată. În fine, până la votul din Salzburg ar mai fi Carintia, la începutul lui martie, dar acolo aşteptările popularilor sunt mici - precedentele alegeri au fost câştigate categoric de socialişti, urmaţi la mare distanţă de extrema dreaptă.

Aşadar, cancelarul Nehammer ar trebui să fie extrem de interesat de performanţa partidului în Salzburg şi, pe cât posibil, va încerca să tragă învăţăminte din semieşecul din Austria Inferioară. Cum probabil că una dintre concluzii va fi aceea că ÖVP a pierdut votanţi în favoarea extremei drepte (FPÖ) şi cum landul Salzburg nu este nici el scutit de migraţia clandestină, s-ar putea ca şi acest scrutin regional să fie abordat tot dintr-o perspectivă exagerat de populistă. În aceste condiţii, nu ar trebui să ne aşteptăm ca la Consiliul Justiţie Afaceri Interne (JAI) de la mijlocul lui martie să avem parte de o schimbare majoră în atitudinea Vienei. Evident, cu excepţia cazului în care Comisia dă un semnal convingător că este deschisă la sugestiile austriece în materie de politici publice menite să combată migraţia ilegală. Ceea ce, după toate probabilităţile, nu se va întâmpla aşa curând.

Dacă popularii pierd alegerile la Salzburg (sau, oricum, înregistrează un declin procentual semnificativ), poziţia lui Karl Nehammer devine foarte, foarte problematică. La anul sunt programate alegeri legislative, iar sondajele de opinie îi plasează invariabil pe locul trei, după extrema dreaptă şi socialişti. Scorul lor este cu atât mai rău dacă îl comparăm cu victoria clară din 2019, repurtată sub conducerea fostului cancelar, neobişnuit de tânărul Sebastian Kurz. Atunci, popularii au obţinut aproape tot atât cât SPÖ şi FPÖ, luate împreună. A venit, însă, scandalul de nepotism şi corupţie care a pus capăt carierei domnului Kurz şi a aruncat ÖVP în haos.

În octombrie 2021, conducerea partidului l-a desemnat drept cancelar pe Alexander Schallenberg, fost ministru de externe în cabinetul Kurz, însă administraţia acestuia a fost - în fapt, deşi nu în acte - una interimară. Schallenberg nu a dorit să se înscrie în cursa pentru şefia partidului, în condiţiile în care cutuma austriacă era aceea că funcţia de cancelar revine liderului politic de vârf. În consecinţă, a demisionat după nici două luni, lăsând granzii partidului să selecteze o personalitate care să poată opri declinul electoral.

Soluţia aleasă a fost Karl Nehammer, învestit şef interimar al partidului în decembrie 2021 şi validat peste câteva luni, cu unanimitate de voturi, într-o convenţie specială a ÖVP. Principalul motiv al acestei opţiuni a fost acela că, din postura de fost ministru de interne în cabinetul Kurz, el părea persoana potrivită să înlăture impresia că popularii ar fi prea soft în materie de migraţie, ceea ce îi făcea să piardă voturi în favoarea extremei drepte, FPÖ. Sub conducerea lui Nehammer, ÖVP şi-a amortizat întru câtva căderea electorală, oprindu-se pe un platou de 21-22 la sută din intenţiile de vot, dar nefiind capabil să intre pe o traiectorie ascendentă.

În aceste condiţii, este imprudent să ne punem speranţele într-o modificare rapidă a liniei austriece în problematica Schengen, în absenţa unor decizii de la Bruxelles pe care guvernul Nehammer să le poată „vinde” pe plan intern sub eticheta de succese. Pe de altă parte, în ciuda aparentei unităţi a partidului în jurul său, cancelarul austriac ştie că susţinerea de care beneficiază este condiţionată de rezultate. În politica austriacă nu se obişnuieşte ca un lider politic, odată ales, să fie înlocuit cu un an înaintea scrutinului - dar aceasta nu înseamnă că o asemenea variantă ar fi imposibilă.