Povestitorul

Un bun prieten de-al meu – cunoscut prozator cu iniţialele I.J. – a trecut prin nişte experienţe greu de imaginat. Supliciul a pornit de la ideea stranie a împricinatului (deşi, precizez, nicidecum originală!) de a da anunţuri la „mica publicitate”, prin care solicita, contra cost, „subiecte interesante” şi, pe cât posibil, „insolite” pentru „prelucrare literară”. Omul sublinia amănuntul că „oferea discreţie totală”. Sunteţi surprinşi? Nu ar trebui. În primul rând, pentru că, aşa cum spuneam, practica nu este nouă. Mulţi scriitori au apelat la ea din epoci străvechi. Cumpărau/ cumpără, carevasăzică, prin tranzacţii oneste, „intrigi” pentru romanele şi nuvelele lor, atunci când propria fantezie sau propria experienţă nu-i mai ajută în procesul creaţiei. Apoi, să admitem, dacă tot ne dăm de ceasul morţii noi, specialiştii în scriitura artistică, să demonstrăm că literatura rămâne, orice ar fi, „o oglindă” a lumii înconjurătoare, de ce n-am accepta şi faptul că, în logica ipotezei, un autor trebuie să devină scormonitorul infatigabil al acestei lumi, prin orice mijloace şi cu orice preţ? Consider că amicul respectiv a procedat corect când a umplut rubricile de cumpărări/ vânzări din presa tipărită şi site-urile de profil din mediul virtual cu oferta lui exotică. Problema fu că, în mod cumva neaşteptat, I.J. s-a trezit imediat asaltat cu telefoane şi mesaje de disponibilitate în materie de „povestiri”. Băiatul s-a prezentat, conştiincios, la întâlnirile fixate de vocile aflate la celălalt capăt al „satelitului”. Rendez-vous-ul iniţial a fost cu o distinsă doamnă doctor în vârstă de şaptezeci şi şapte de ani (scriitorul o ştia din mass-media, întrucât femeia fusese o celebritate medicală locală în tinereţea sa). Bătrâna i-a explicat, tranşant, că se simţea măgulită să-l întâlnească, brusc, pe însuşi Povestitor, dar că, în egală măsură, nu era pregătită să recurgă la un preţ mai mare decât cel standard, achitat, de regulă, unui gigolo educat şi manierat. Dacă „rezultatele serviciului” urmau să fie, într-adevăr, singulare, se arăta dispusă să pluseze, moderat, „la sfârşit”. Prozatorul deduse rapid că exista în urbe un prestator „de servicii” pentru doamne „în etate”, supranumit Povestitorul (similar pesemne acelui The Comedian/ Comicul din Seinfeld, culmea, român de origine, dacă vă amintiţi detaliul din minunatul serial al anilor nouăzeci!), bucuria femeilor din toate timpurile.

I.J. s-a scuzat, încercând să explice teribila confuzie. Fosta doctoriţă l-a privit cu dispreţ suveran, zicându-i zeflemitor (ca tânăra gimnastă din menţionatul Seinfeld, gimnastă dezamăgită de „performanţele” lui Jerry, presupus a fi The Comedian): „Vei fi scriind matale povestiri, dragă domnule, dar, crede-mă pe cuvânt, nu eşti, cu siguranţă, Povestitorul!” Ulterior, îndepărtându-se, a adăugat solemn: „Nu vinzi grădinăresei un astfel de castravete!” Nebunia ambiguităţii a continuat. Prietenul meu a intrat, la un moment dat, în contact cu un proxenet fioros, care-l sunase cu sugestia că ar avea „nişte subiecte ultra” pentru el. Se pare că „subiectele” erau trei fete dubioase: una cheală, alta ştirbă şi ultima cu ochii încrucişaţi. De teama represaliilor, I.J. a ales-o pe individa cu strabism, a plătit dublu faţă de cât îi ceruse „peştele” (autoprezentat drept Purcilă), a discutat cu ea banalităţi într-o cămăruţă mizerabilă (unde s-au retras strategic!) şi, mai târziu, a şters-o ca din puşcă. O auzi pe fată strigându-i în urmă: „Când mai ai nevoii di subiecti din astia, sî-i zâci lu’ Purşilî că vrai la Bambina dirăct, cî-mi placi di tini cî ieşti impotănt. Io îs Bambina…” În manieră identică, făcând, mai precis, eforturi să limpezească o nouă confuzie, bietul scriitor a ajuns să fie aruncat în râul Bahlui (legat de mâini şi de picioare – noroc cu adâncimea apei, redusă, de la secetă, de-a lungul primăverii, doar la nivelul dejecţiilor din canalizare!) de către traficanţii de droguri, care codificau „marfa”, printre „anunţurile publice”, cu termenul de „povestire”. I.J. a fost găsit leşinat (nu atât de la lovituri, cât de la mirosurile deversărilor din weekend!) de aceeaşi Bambina – rătăcită prin acea zonă tocmai la vremea în chestiune. Înnebunit de fericire, amicul a plătit-o iarăşi regeşte, iar ea a urlat după el că are „oricând subiecti pentru impotănt, dacî impotăntul jânduieştii dupî ieli”. În sfârşit, prozatorul a aterizat şi sub vizorul DNA care descoperise o modalitate inedită a politicienilor corupţi de a face trafic de influenţă şi abuz de putere – prin mesaje plasate la „mica publicitate”. „Subiect” însemna „mită”, iar „povestire” „intervenţie la binom”. Poate credeţi că evenimentele l-au lecuit de literatură pe eroul nostru!? Vă înşelaţi. Abia acum scrie romanul vieţii lui! A creat un Indiana Jones carpatin, ce va răsturna ierarhiile în materie de „aventurieri”.

Fir-ar să fie: uite că „Indiana” ăsta are chiar iniţialele folosite de mine aici! Vă jur că le alesesem aleatoriu!

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video