Prabusirea dramatica a unui profesor

"12 ori 12 fac 144, iar 15 ori 17 este egal cu 255". Asa isi incepe fiecare dimineata ieseanul Mihai Enache (59 ani), fost profesor de matematica. Si aceasta nu pentru ca isi doreste sa inceapa dimineata in forta ci pentru simplul motiv ca vrea sa se asigure ca inca nu si-a pierdut mintile si isi va aminti drumul spre casa la intoarcere. Casa care astazi poate sa fie locuinta unui prieten care il lasa sa doarma pe un fotoliu, iar peste o saptamina Gara Mare alaturi de boschetarii soiosi de pe strada. "Mi-e frica sa nu-mi pierd mintile si atunci incep sa fac inmultiri in minte. Ultimii doi ani au fost un cosmar. Am pierdut tot. Sotia a murit de cancer, baietii au vindut apartamentul si au plecat din tara, eu sint bolnav si nu am un pat al meu. Este un blestem", povesteste cu lacrimi in ochi barbatul din fata mea.
"Totul s-a dus de ripa in mai putin de doi ani"
Daca pina acum citiva ani avea la meditatie cite 27 de elevi pe saptamina, un apartament trecut pe numele baietilor si bani pusi deoparte pentru o garsoniera, acum nu mai are decit o servieta neagra in care isi cara mincarea si medicamentele pretutindeni unde merge. "Totul s-a dus de ripa in mai putin de doi ani. Nu mai am nici casa, nici familie. Mi-a ramas doar o boala care imi macina trupul. Si cind ma gindesc ca acum citiva ani aveam o familie fericita, imi vine sa intru in pamint de durere", spune cu amaraciune in glas "profesorul", cum este cunoscut printre vecinii de pe strada "Fundacul Socola", desi a lucrat mai mult ca revizor contabil decit ca profesor. Pensia pe caz de boala de 1,3 milioane de lei, care ii vine lunar la o adresa la care nu mai locuieste, este singurul lucru cert din viata lui acum. Forma grava de diabet care i-a afectat picioarele asociata cu o hipertensiune arteriala si o depresie severa au facut ca barbatul care altadata batea muntii pe jos sa se aventureze acum doar la "calatorii" prin oras in cautarea unui loc potrivit pentru dormit.
Cind a iesit din spital, baietii ii vindusera apartamentul
Decaderea a inceput in anul 1998 cind a aflat ca sotia sa, profesoara de romana, pe care o iubea extrem de mult se afla in ultimul stadiu de boala. "Boala sotiei a venit ca un trasnet. Nu pot sa uit nici acum vorbele pe care mi le-a spus doctorul: «Ce ai facut, profesore? De ce ai venit asa tirziu? Nevasta dumitale e deja in metastaza»", spune Mihai Enache cu lacrimi in ochi, a carui durere nu a fost deloc atenuata de trecerea timpului. Cancerul galopant diagnosticat mult prea tirziu a terminat toate economiile familiei, ba mai mult a si determinat contractarea unor imprumuturi la banca. "Apartamentul in care locuiam atunci fusese trecut de mine si de nevasta pe numele baietilor. Mare greseala! Dupa moartea nevestei, toti din familie eram in degringolada. Baietii fusesera foarte atasati de Greta, sotia mea. Dupa moartea ei din aprilie 2000 s-au instrainat mult de mine. Eu cazusem atunci intr-o depresie profunda care m-a tintuit in spitalul Socola saptamini in sir. Insa nu medicamentele erau leacul potrivit pentru mine", isi aminteste Mihai Enache, acum un barbat cu parul albit si ochii obositi, afundati in orbite. Lovitura de gratie a primit-o in februarie anul trecut, cind intorcindu-se la apartamentul din Tatarasi dupa citeva zile de spitalizare, a gasit o alta familie in casa. Apartamentul fusese vindut iar baietii plecasera, a auzit el de la altii, in Grecia, la munca.
Pensia nu-i ajunge pentru un loc in caminul de batrini
De atunci, Mihai a batut chiar si la usa unor tigani pentru un pat pe care sa doarma. "Eram disperat. Nu imi ajungeau banii ca sa platesc o gazda, iar tiganii aceia care vindeau vata de zahar la poarta, undeva in Tatarasi, s-au oferit sa ma ia la ei. Bineinteles ca nu am putut sa locuiesc acolo multa vreme, mare parte dintre hainele mele disparind rapid, fara urma" povesteste Mihai. Ziua hoinarea prin parcuri, noaptea dormea la un prieten sau de-a dreptul in gara. "Macar nu am avut probleme cu Politia. Fiind mai tot timpul aranjat si spalat, nu m-a luat nimeni drept boschetar, desi situatia mea nu e departe de a lor", a mai spus Enache. Desi a depus o cerere ca sa fie primit la Caminul de Batrini din Copou, barbatul nu a primit un raspuns clar, fiind aminat de la o luna la alta. Acum a pierdut orice sansa ca sa mai fie obtina un acoperis deasupra capului, plafonul minim fiind fixat la 2,5 milioane lei lunar, aproape dublu fata de posibilitatile lui.
Peste citeva zile va ajunge din nou pe strazi
Casa in care locuieste in prezent pe strada "Fundacul Socola" este gata-gata sa se prabuseasca. Un loc unde altadata se organizau nunti fastuoase cu cite 200 de invitati si care acum a ajuns plin de igrasie si de sobolani. "Casa asta e la fel ca si mine. Cindva, aici era un loc de lux, astazi misuna sobolanii. Nu mai pot insa sa mai stau nici aici, de la 1 septembrie fiind obligat de proprietar sa ma mut. Ma gindesc cu groaza unde o sa ma duc daca nici intr-un loc ca acesta nu mi-am putut gasi linistea", a mai spus cu lacrimi in ochi fostul profesor de matematica. (V. BITA)

Publicitate și alte recomandări video