Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pragmatismul, chestie grea la olteni

GALERIE
craiova-cfr
  • craiova-cfr
- +

 

CFR Cluj a câştigat la Craiova cu Universitatea şi rămâne pe primul loc la sfârşitul sezonului regulat. În timp ce oltenii s-au întrecut în ratări, oaspeţii au stat la cutie şi au marcat la momentul oportun

CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 26-a a Ligii I de fotbal, ultima a sezonului regulat. Campioana şi-a demonstrat valoarea, câştigând prin golul înscris de Mario Rondon (‘9), după o minge respinsă greşit de Ivan Martic, şi prin autogolul lui Martic (‘67). Universitatea a început ezitant meciul şi a primit gol, dar apoi a dominat jocul şi şi-a creat numeroase ocazii de gol, având şi două bare. Dan Nistor (‘18) a şutat în bară de la circa 14 metri, apoi Arlauskis (‘22) a fost providenţial la şuturile lui Mihăilă şi Koljic, Boli respingând şutul din unghi al lui Mihăilă. Arlauskis s-a remarcat şi la şutul lui Cosic (‘25). Manea a blocat şi el un şut al aceluiaşi Cosic (‘32). Universitatea putea intra la cabine la egalitate cu CFR, dar Arlauskis a reţinut în doi timpi mingea liftată trimisă de Cicâldău (‘45^4), portarul lituanian deviind în bară mingea trimisă cu capul de Ivan (‘45^6), din centrarea lui Nistor. Universitatea a continuat să preseze şi după pauză, dar nu a mai reuşit să îşi creeze ocazii mari de gol. Rondon a fost cel care a şutat în bară (‘53). Nistor a tras peste poartă (‘61), la una dintre acţiunile gazdelor. CFR a tranşat soarta partidei în min. 67, când Manea a reuşit o cursă remarcabilă, l-a depăşit pe Bancu, iar centrarea sa a fost deviată în proprie poartă de Martic. Oaspeţii au mai avut un şut periculos prin Djokovic (‘71) şi câteva contraatacuri care nu s-au materializat. După un prim avertisment la instalaţia de amplificare a stadionului, meciul a fost întrerupt pentru circa două minute în min. 38, pentru obiecte aruncate de spectatori către Alex Chipciu, care trebuia să execute un corner. Anterior, în minutul 22, după o ocazie importantă ratată de Universitatea Craiova, jucătorii echipei oaspete au acuzat fanii gazdelor că au aruncat cu diverse obiecte spre ei. Centralul Marcel Bîrsan le-a cerut gazdelor să facă un anunţ la staţia de amplificare. „Veneam după un meci intens cu Sevilla, moralul jucătorilor nu era prea bun. Azi am avut nevoie de puţin noroc şi norocul a fost de partea noastră. Toţi jucătorii care au intrat au adus un plus şi sunt mulţumit de randamentul lor. Craiova are un lot foarte bun şi se va bate până la final. Regula cu înjumătăţirea punctelor nu mi se pare normală, muncim ca proştii şi ni se iau puncte”, a declarat Dan Petrescu, la posturile care transmit Liga I. săi puteau să înscrie, dacă erau mai atenţi: „E îmbucurător că ne-am creat situaţii în faţa unei echipe care se apără supranumeric. Ce nu este bine este că nu am reuşit să înscriem. Am avut situaţii de poartă, dar ne-a lipsit şi şansa în seara asta. Dacă eram atenţi, puteam să înscriem minim un gol. Am reuşit să-i deschidem şi să-i punem în dificultate. Ivan este un jucător talentat şi cu siguranţă ne va ajuta. Cu toţii au făcut un meci bun. Am pus presiune mare pe CFR şi i-am pus în dificultate. Au arătat putere şi că pot să joace de la egal la egal cu orice adversar”,

 



 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri