Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Pragul de 6 la mia de locuitori la care școlile trec în online ar putea fi eliminat

GALERIE
scoala, online, prag
  • scoala, online, prag
- +

Autoritățile vor discuta posibilitatea eliminării pragului de infectare de 6 la mia de locuitori prevăzut în ordinul comun la care școlile dintr-o localitate trec în online, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a precizat că „cei din educație” își doresc să lase școlile deschise așa cum este cazul grădinițelor și creșelor, și dincolo de acest prag, potrivit hotnews

„Vom avea, pe parcursul zilei de astăzi, discuții cu toți cei îndreptățiți să se pronunțe. Mai exact este vorba despre dorința de consolidare a unui numitor comun cu privire la modul de funcționare a școlilor. La acest moment, regula e clară - în localitățile în care se depășește la nivelul zilei de vineri pragul de infectări de 6 la mie, școlile ar urma să treacă în online, cu excepția școlilor speciale, a creșelor și grădinițelor. Sunt convins că toți cei îndreptățiți să se pronunțe vor căuta acel numitor comun din perspectiva copilului.

Până vineri va trebui să anuțăm cât se poate de clar, pentru că vineri e ziua în care se decide scenariul de funcționare a școlilor, care sunt regulile, dacă ramanem pe aceleași reguli sau dacă, așa cum ne dorim cei din educație, dacă și cei din sănătate sunt de acord, vom putea să mentinem, pe modelul gradinitelor si scolile deschise pana la aparitia unui număr de cazuri”, a declarat Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe pe tema vaccinării.

Ulterior, acesta a declarat că are „toate disponibilitatea” să semneze modificarea ordinului comun în acest sens. Decizia ar urma să fie luată până vineri.

„Voi susține (această modificare - n.r.) în paralel cu amplificarea procesului de testare”, a mai spus Cîmpeanu.

Prezent la conferință, coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat că se poate lua în considerare această modificare în sensul „decuplării de pragul de 6 la mie” și „să existe o monitorizare foarte riguroasă a respectării regulilor sanitare și de identificare a cazurilor pozitive. Să se închidă acele clase și școli unde există cazuri. Ne aflăm într-o altă perioadă a pandemiei, avem la dispoziție testarea, avem la dispoziție vaccinarea”.
În prezent, potrivit ordinului comun Ministerul Educației - Ministerul Sănătății, trecerea școlilor de la ore cu prezență fizică la ore online se face începând cu ziua de luni, în baza ratei de infectare stabilite în ziua de vineri anterioară. Pragul este de 6 la mia locuitori.
Grădinițele și creșele rămân deschise și la rata de infectare de peste 6 la mia de locuitori, până la intrarea în carantină.

Când se închid școlile - Scenariile de funcționare

Scenariul 1 - Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori:

Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Scenariul 2 - Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la instituirea stării de carantină la nivelul localității:

- a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
- b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri