Prahova: Trei mesaje RO-Alert, după apariţia unor urşi 

vineri, 16 mai 2025, 18:15
1 MIN
 Prahova: Trei mesaje RO-Alert, după apariţia unor urşi 

Autorităţile din judeţul Prahova au emis, vineri, trei mesaje RO-Alert, după ce urşi au fost văzuţi în zone locuite de oameni. Două dintre avertizări au fost trimise locuitorilor şi turiştilor aflaţi în staţiunea Sinaia, al treilea fiind transmis persoanelor aflate pe raza comunei Cornu, scrie news.ro.

Trei mesaje RO-Alert au fost trimise, vineri, în intervalul orar 11:00 – 16:40, în judeţul Prahova, după ce animale sălbatice au fost văzute în localităţi.

Două dintre mesaje au fost trimise locuitorilor şi turiştilor aflaţi în staţiunea Sinaia unde, în jurul orei 11:00, un urs a fost văzut pe strada Sportului, iar câteva ore mai târziu, în jurul orei 16:40, un urs a fost văzut pe strada Peleşului.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Şi în comuna Cornu, situată într-o zonă deluroasă, un urs şi-a făcut apariţia, vineri după-amiază, pe strada Murelor din satul Cornu de Jos. De altfel, la Cornu urşii au început să îşi facă tot mai des apariţia.

În fiecare dintre cele trei cazuri, în zonele unde au fost văzute animalele sălbatice au fost trimise, preventiv, echipaje SMURD.

Etichete: Prahova, ro alert, urs

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii