
Precedent judiciar controversat la Iași. Șeful Vămii, iertat de reținerea permisului după ce nu a dat prioritate la trecere

Și pentru justiție, străzile au ajuns să fie considerate oficial parcări. Șeful Serviciului Vamal ieșean a fost iertat de o amendă și i s-a dat permisul înapoi pentru că pietonul căruia nu i-a acordat prioritate ar fi traversat nu strada, ci o parcare.
Incidentul s-a petrecut în aprilie, când Dănuț Bolohan a fost sancționat pentru neacordarea priorității de trecere, suspendându-i-se dreptul de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

În imaginea de sus, trecerea de pietoni la care șeful Vămii Iași, Dănuț Bolohan, nu a acordat prioritate la traversare
La scurt timp, Bolohan s-a adresat instanței, cerând anularea procesului-verbal sau cel puțin înlocuirea sancțiunii cu un avertisment. El a explicat că se afla cu autoturismul pe banda a doua de circulație, iar pietonul pe prima bandă. Or, pe prima bandă erau parcate alte vehicule, deci era vorba în fond de o parcare.
Incidentul s-a întâmplat la Râpa Galbenă
Încetinise la trecerea de pietoni, dar nu văzuse pe nimeni traversând. De cealaltă parte, reprezentanții Inspectoratului Poliției Județene au arătat în instanță că Bolohan semnase procesul-verbal fără mențiuni, deci își recunoscuse fapta. Or, conform legii, procesul-verbal are forță probantă prin el însuși, în măsura în care cuprinde observațiile personale ale agentului constatator.
Fapta fusese constatată la trecerea de pietoni de pe strada Gavriil Musicescu de la Râpa Galbenă, pe sensul de mers spre strada Arcu. Magistrații Judecătoriei, care au analizat plângerea lui Bolohan au reținut observația acestuia, că doar două benzi de circulație sunt utilizate efectiv de mașini, magistrații menționând și că pe prima bandă este amenajată o stație de taxiuri. În plus, reprezentanții IPJ nu depuseseră în instanță înregistrarea foto sau video a evenimentului, ceea ce ridica semne de întrebare cu privire la faptul că agentul constatator chiar fusese de față. De asemenea, întâmpinarea depusă de Poliție la dosar era una standard. Aceasta nu răspundea la criticile aduse de Bolohan, fiind pur formală.
Plângerea lui Bolohan a fost admisă, iar procesul-verbal a fost anulat. Sentința va deveni definitivă doar dacă va trece de controlul de legalitate și temeinicie exercitat de Tribunal. Acesta urmează să stabilească data la care va analiza apelul depus de IPJ.
Publicitate și alte recomandări video