anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 02.07.2022

Premieră în România: Lugoj va avea transport public în comun gratuit

GALERIE
lugoj
  • lugoj
- +

Consilierii locali din Lugoj, judeţul Timiş, au votat, în şedinţa de ieri, introducerea transportului public în comun gratuit în municipiu, începând din 1 iulie, decizia fiind o premieră în România. Primarul municipiului Lugoj, Francisc Boldea, a declarat că proiectul a fost votat, în unanimitate, astfel că cei care vor călători cu autobuzele societăţii Meridian, cea care asigură transportul în comun în oraş, nu vor mai trebui să cumpere şi bilete de călătorie, având gratuitate. "De 23 de ani, nimeni nu a făcut nimic pentru transportul în comun din Lugoj. Până acum a fost 60 de bani o călătorie, dar aproape nimeni nu folosea transportul în comun, pentru că nu existau orar sau staţii, iar cei care foloseau, totuşi, autobuzele de transport în comun, se înţelegeau cu şoferul şi nu mai plăteau bilet. Acum am cumpărat şi montat zece staţii, vom mai cumpăra încă cinci, am stabilit un orar, traseele, iar autobuzele sunt inscripţionate cu însemnele Primăriei Lugoj", a declarat Francisc Boldea. Primarul din Lugoj a mai spus că până acum transportul în comun în Lugoj a fost subvenţionat în proporţie de 75 la sută, iar de la 1 iulie va fi subvenţionat în proporţie de sută la sută, de către Consiliul Local. "Am avut dezbatere publică, aşa cum prevede legea, oamenii sunt deschişi la această idee, iar acum am ajuns în faza în care am aprobat proiectul, care va intra în vigoare la 1 iulie. Este o premieră pentru România, ca o primărie să ofere transport public gratuit", a mai spus Boldea. Primarul din Lugoj a mai precizat că subvenţionarea în proporţie de sută la sută a transportului în comun presupune un efort bugetar de 45.000 de lei pe lună, bani care sunt prevăzuţi deja în buget. De asemenea, Boldea a mai spus că primăria îşi propune ca în perioada următoare să achiziţioneze încă trei autobuze.
Lugoj este al doilea oraş ca mărime din judeţul Timiş şi, potrivit ultimului recensământ, are peste 46.000 de locuitori.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Efectul mediatic David Popovici

Nicolae GRECU

Efectul mediatic David Popovici

Banii, decoraţiile şi capra vecinilor sunt subiectele la modă după performanţa tânărului înotător.

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

În ultimul foileton al seriei, autorul sintetizează efectele acţiunii curentului latinist din Transilvania asupra configurării conştiinţei identitare româneşti, în special în chestiunile de fixare a normelor limbii literare şi ale ortografiei româneşti moderne.

Crize, amăgiri şi limpeziri

pr. Constantin STURZU

Crize, amăgiri şi limpeziri

Între cei 12 ucenici mai apropiaţi, Mântuitorul a ales şi pe doi care aveau să comită acte de trădare cumplite: este vorba despre Iuda, cel care L-a vândut, şi despre Petru (Chefa), cel care s-a lepădat de trei ori de El, în mod public. Nu ştia Domnul pe cine alege? 

Marele plan urbanistic zonal

arh. Ionel OANCEA

Marele plan urbanistic zonal

Urbanismul este un instrument de planificare spaţială în scopul armonizării funcţiunilor vitale ale oraşului astfel încât forma, imaginea de ansamblu, să povestească despre frumuseţea comunităţii. Ideile urbanistice s-au născut o dată cu locuirea. Astăzi oraşul este un organism atât de complex, de sensibil, încât urbanismul ca disciplină de sinteză trebuie să fie o activitate permanentă, altfel apar fracturile, sincopele în evoluţia spaţiului cu efecte similare bolilor greu vindecabile.

pulspulspuls

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Pentru că ieri am auzit că ne-au cam probozit olecuţă, amical, unele feţe bisericeşti din zona mitropoliei, pe motiv că n-ar fi Fluturelul bocovinean pe atât de isteţ şi influent pe cât ar vrea să pară în lumea asta preoţească, şi că elucubraţiunile alea ale lui cu mitropolie la Suceava n-ar trebui luate prea în serios, ei bine, pentru asta am zis că musai să mai venim cu ceva amănunte pe care unii prelaţi de la Iaşi, fie cu iertare, par a nu le fi sesizat. 

Caricatura zilei

Retragere din Insula Serpilor

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.