Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Premieră: Universitatea „Al. I. Cuza“ începe admiterea din martie

GALERIE
Universitatea Cuza
  • Universitatea Cuza
- +

Pentru admiterea de anul acesta, Universitatea „Al.I. Cuza“ are o ofertă educaţională de 79 de specializări, trei dintre acestea noi, fiind depuse dosarele pentru acreditare la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Astfel, Facultatea de Geografie şi Geologie introduce în oferta academică specializarea Geografia turismului în limba engleză, iar Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice propune specializările „Asistenţă socială“ şi „Comunicare şi relaţii publice“, ambele la frecvenţă redusă. Pentru studiile de master, sunt scoase la concurs 117 programe de studii, majoritatea la învăţământ cu frecvenţă, existând şi aici trei programe în curs de acreditare - Eco-antreprenoriat şi Ecologie acvatică şi acvacultură, la Facultatea de Biologie, şi Sociologia organizaţiilor şi a Resurselor Umane, la Facultatea de Filosofie.

Anul acesta, UAIC a introdus pentru prima dată conceputul de preînscriere. Astfel, de pe 11 martie, candidaţii care doresc să participe la admitere la programele de studii de licenţă sau masterat organizate de UAIC din Iaşi pot să completeze online fişa de preînscriere şi să îşi depună dosarul de concurs, pe platforma «inscriere.uaic.ro».

„Potenţialii candidaţi pot completa fişa de preînscriere, în care se regăsesc toate informaţiile incluse în fişa de înscriere la concursul de admitere, pot formula opţiuni privind programele de studii la care ar dori să fie admişi, pot încărca documente doveditoare privind datele personale, studiile absolvite, rezultatele obţinute etc. Prin preînscriere, sunt evitate restricţiile legate de programul comisiilor de admitere din timpul sesiunii de înscrieri, fără a mai face un drum până la Iaşi. De asemenea, dosarele complete pot primi un feedback util din partea comisiei de admitere de la nivelul fiecărei facultăţi, asigurând timpul necesar corectării unor eventuale erori“, au precizat reprezentanţii universităţii.

Pentru sesiunea de admitere din 2019, UAIC a solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale alocarea a 3.681 locuri la buget pentru studiile de licenţă, care ar fi cu 281 locuri mai multe decât cele alocate anul trecut, şi a 3.367 locuri cu taxă. Pentru studiile universitare de master au fost solicitate 2.727 de locuri la buget şi 1.606 locuri cu taxă.

Candidaţii se vor putea înscrie în perioada 15-20 iulie, iar rezultatele se vor afişa în perioada 21-23 iulie. Locurile care nu se vor ocupa în sesiunea de admitere din iulie vor fi scoase la concurs în perioada 9-11 septembrie. Oferta de admitere pentru 2019 cuprinde 20 de specializări şi programe în limbi străine (engleză sau franceză): cinci la licenţă şi 15 pentru master. Pentru aceste programe, candidaţii vor susţine şi un test de competenţă lingvistică. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri