De Business

Punem punctul pe știi

Premierul Chinei scoate din joben 10 miliarde de dolari

miercuri, 27 noiembrie 2013, 02:50
2 MIN
 Premierul Chinei scoate din joben 10 miliarde de dolari

China este pregătită să discute cu părţile relevante despre modalităţile de a valorifica o serie de canale de finanţare considerând că poate fi valorificată cu succes o linie specială de credit de 10 miliarde de dolari americani, în liniile trasate de regulamentele UE, a declarat premierul chinez.

 “Încurajăm din ce în ce mai multe firme să folosească această linie de credit specială şi de asemenea încurajăm instituţiile noastre financiare să înfiinţeze birouri şi sucursale în cealaltă zonă, toate acestea având potenţialul de a crea o Europă prosperă, o Uniune Europeană puternică şi un euro puternic. şi, de asemenea, trebuie să extindem în mod activ şi investiţiile bilaterale în două sensuri. China este pregătită să consolideze cooperarea cu ţările din regiunea dumneavoastră în domeniul drumurilor, porturilor, telecomunicaţiilor, energiei nucleare şi, de asemenea, al căilor ferate de mare viteză şi, de asemenea, în domeniul lansării proiectelor la scară mare, toate acestea ducând la investiţii masive şi mai departe la o creştere a schimburilor comerciale. De asemenea, trebuie să avem în vedere şi canalele de finanţare. China este în acest sens pregătită să discute cu părţile relevante despre modalităţile de a valorifica aceste canale şi împreună cu statele membre ale Uniunii Europene ne vom asigura că, în liniile trasate de regulamentele Uniunii Europene, vom putea valorifica cu succes linia specială de credit de 10 miliarde de dolari americani. şi dacă aceste proiecte iniţiale se vor dovedi a fi de succes, vom extinde această cooperare şi sperăm ca aceste proiecte de mare anvergură şi, de asemenea, cooperarea pe plan financiar, desigur în limitele trasate de regulamentele Uniunii Europene vor crea noi zone de cooperare”, a spus premierul chinez, Li Keqiang, la Forumul economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est. El a adăugat că Guvernul chinez este pregătit să exploreze posibilităţile de a semna un acord-cadru privind investiţiile industriale împreună cu ţările din regiune pentru a sprijini companiile competente în sensul investiţiilor în Europa Centrală şi de Est, precum şi pentru ideea înfiinţării unei platforme pentru schimburi la nivelul IMM-urilor.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii