Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Premierul Ciucă anunţă că voucherele de 50 de euro ar putea fi distribuite şi anul viitor

GALERIE
Nicolae_Ciuca
  • Nicolae_Ciuca
- +

Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, a declarat, luni, că în partid s-a discutat despre ”decizia de a susţine continuarea programului de asigurarea a voucherelor de 50 de euro la două luni de zile”. ”Acele vouchere pe care le-am asigurat în semestrul II şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor, de asemenea în funcţie de evoluţie să susţinem şi să discutăm în coaliţie acel one off aşa cum a fost asigurat şi la începutul anului acesta”, a arătat el. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că proiectul de acordare a voucherelor sociale va fi extins cel puţin până la 1 iulie 2023, acestea fiind acordate persoanelor cu venituri sub 1.500 de lei.

”Am discutat o serie întreagă de aspecte care ţin de activitatea guvernamentală, iar aici am pus accent pe ceea ce înseamnă continuarea demersurilor guvernamentale astfel încât să putem să avem o absorbţie a fondurilor europene cât mai mare. Dl. ministru Boloş a fost prezent şi a prezentat toate demersurile care au fost luate la nivelul Guvernului astfel încât să putem să atingem pragul de absorbţie până în momentul de faţă de 9,5 miliarde de euro, bani care sunt deja intraţi în ţară”, a declarat Ciucă, luni, după şedinţa BEx a PNL.

El a amintit că la şedinţa de Guvern de săptămâna trecută a anunţat că până în prezent au intrat în ţară 15 miliarde de euro: 9,5 din fonduri europene, PNRR şi fondul de coeziune şi 5,5 miliarde de euro investiţii străine directe.

”Am discutat PNRR, care este axul principal pentru atragerea fondurilor europene şi care urmează să aibă ca perioadă de aplicabilitate anul 2026 şi am salutat decizia Comisiei Europene de a fi avizat prima cerere de plată şi banii, respectiv 2,6 miliarde, urmează să intre în ţară”, a menţionat el.

Liderul PNL a spus că au fost discutate şi măsurile pe care putem să le luăm în continuare pentru sprjinul persoanelor şi familiilor vulnerabile.

”Aici sunt deja programele în derulare, acele programe ale voucherelor care vor continua să fie asigurate până în 2027, şi de asemenea am discutat la nivelul partidului decizia de a susţine continuarea programului de asigurarea a voucherelor de 50 de euro la două luni de zile, aşa cum s-a derulat (…) acele vouchere pe care le-am asigurat în semestrul II şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor, de asemenea în funcţie de evoluţie să susţinem şi să discutăm în coaliţie acel one off aşa cum a fost asigurat şi la începutul anului acesta. Concomitent cu măsurile pe care le vom discuta şi le vom agrea în coaliţie pentru majorarea pensiilor şi a salariului minim”, a conchis Ciucă.

La rândul său, ministrul Marcel Boloş a afirmat: “Măsura de vouchere sociale are două componente: o componentă care se extinde la nivelul semestrului întâi pentru categoriile de beneficiari care au sub 1.500 de lei venituri. Şi vestea cea bună este că această măsură se susţine a fi extinsă până în data de 1 iulie, respectiv în primul semestru al anului 2023, în funcţie de cum va evolua situaţia execuţiei bugetare şi în funcţie de cum va evolua situaţia bugetului la nivel naţional după primul semestru al anului 2023, se va analiza posibilitatea ca măsura să fie continuată sau să fie întreruptă, după cum sunt resursele bugetului de stat”.

El a explicat că, în privinţa componentei din fonduri europene a voucherelor sociale, aceasta este prevăzută în Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială până în anul 2027.

“Componenta de fonduri europene a acestui pachet de măsuri, respectiv a voucherelor sociale… Aşa după cum ştiţi, cei 50 la sută pe care noi îi suportăm din fondurile europene continuă, măsura este prevăzută în Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială. Ea are valabilitate pentru perioada 2021 – 2027, deci mixul acesta de suportare a acestor costuri din bugetul de stat, jumătate fonduri europene, jumătate din bugetul naţional, continuă până la sfârşitul lunii iunie 2023. (…) Este componenta de fonduri europene care este negociată cu Comisia. Este pentru acea categorie de persoane sub 1.000 de lei venit, sub nivelul pensiei minime sociale şi noi o continuăm până când se derulează perioada de programare 2021 - 2027. Avem bugetat 900 de milioane de euro şi sper ca în curând să putem anunţa decizia finală după ce am epuizat toate căile procedurale pentru aprobarea programului la nivel naţional”, a transmis Boloş.

Ministrul Boloş a precizat că după acordarea fiecărei tranşe de vouchere sociale se întocmeşte lista de beneficiari.

“De exemplu, pentru tranşa întâi au intrat în drepturi 93.000 de beneficiari şi au ieşit prin deces 24.000 de beneficiari, practic, după fiecare tranşă se întocmeşte lista de beneficiari, se verifică împreună cu Administraţia Naţională ANAF şi după aceea stabilesc categoriile de beneficiari care intră în drepturi pentru a putea beneficia de voucherele sociale”, a mai declarat Marcel Boloş.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri