Premierul Marii Britanii anunţă din izolare că vin vremuri şi mai complicate
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 24.09.2021

Premierul Marii Britanii anunţă din izolare că vin vremuri şi mai complicate

GALERIE
Boris Johnson
  • Boris Johnson
- +

Premierul britanic Boris Johnson le-a cerut britanicilor să stea acasă şi le-a transmis, într-o scrisoare făcută publică de Downing Street, că vor fi luate măsuri şi mai stricte în lupta împotriva coronavirusului, informează duminică dpa.

"Este important pentru mine să vă spun adevărul - ştim că lucrurile se vor înrăutăţi înainte de a se îndrepta", a scris Johnson în scrisoarea care urmează să fie trimisă către 30 de milioane de cămine. "Ne pregătim aşa cum trebuie şi, cu cât respectăm cu toţii regulile, cu atât mai puţine vieţi vor fi pierdute şi cu atât mai repede viaţa va reveni la normal. În aceste clipe de urgenţă naţională, vă cer, vă rog, rămâneţi acasă, protejaţi NHS (Serviciul Naţional de Sănătate - n.r.) şi salvaţi vieţi", a scris Johnson.

Statul acasă şi regulile stricte de distanţare socială trebuie respectate, a avertizat premierul britanic, care a contractat şi el virusul. "Aceste reguli trebuie respectate. Deci, dacă oamenii încalcă regulile, poliţia va da amenzi şi va dispersa mulţimile", a adăugat el. În Marea Britanie - care a amânat impunerea măsurilor de distanţare socială - s-au înregistrat peste o mie de decese de coronavirus şi peste 17.000 de contagieri. Vineri, atât Johnson, cât şi ministrul sănătăţii Matt Hancock au anunţat că au fost testaţi pozitiv la coronavirus, iar prinţul Charles are şi el virusul. Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a precizat că are simptome uşoare, inclusiv febră şi o tuse persistentă, motiv pentru care s-a autoizolat şi lucrează de acasă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine, ce, cum în 2024

Pavel LUCESCU

Cine, ce, cum în 2024

Cu ochii pe 2024 când au loc toate alegerile posibile, locale, europarlamentare, parlamentare şi prezidenţiale, toate partidele îşi fac calcule. Dar nu toate au şanse să le nimerească pe alea de succes.

Filmuletul zilei

opinii

Drum fără pulbere (V)

Neculai SEGHEDIN

Drum fără pulbere (V)

Canalul Dunărea-Marea Neagră, inaugurat la 26 mai 1984, este cea mai mare lucrare inginerească din România și una dintre cele mai mari din lume. Este un motiv de mândrie pentru noi, dar este și un simbol al durerii, nedreptății și suferinței!

Atenţie, cade tencuiala!

Radu POPESCU

Atenţie, cade tencuiala!

Chişinăul, la fel ca Iaşul, este un oraş frumos şi cu un enorm potenţial neexploatat. „Născut talent, murit speranţă”, cum se mai zice la noi, şi asta în principal din cauza ghinionului chişinăuienilor de a se fi pricopsit de ani şi ani de zile cu o administraţie locală depăşită de situaţie. 

Între şoşocism şi cîţism

Nicolae CREŢU

Între şoşocism şi cîţism

Sunt oare şi oameni inteligenţi, cei care cu adevărat gândesc cu propriile capete şi nu se lasă prostiţi de fabricanţii de „Imagine”, dispuşi să vadă în ubicuu prezenţa şi mai ales „combativa” Şoşoacă un „fenomen” demn de atenţie? 

pulspulspuls

Iaca ce face dom’ Costel în Casa cu Pătrate când îi are pe procurorii DNA la uşă

Iaca ce face dom’ Costel în Casa cu Pătrate când îi are pe procurorii DNA la uşă

Bun, hai că dosarul ca dosarul, iar percheziţiile de ieri aşijderea, dar oare cum se face, dragi comeseni ai rubricuţei noastre, că la mai puţin de o oră după descinderea mascaţilor şi procurorilor DNA de la Bucureşti în biroul lui din Casa cu Pătrate, deci atenţie: după nu înainte, dom’ Costel de la Cejău aruncă pe pagina lui de Facebook această postare haioasă? 

Caricatura zilei

Submarin francez

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.