Cea mai bogată comună din judeţ, venituri cât oraşele Tg. Frumos, Hârlău şi Podu Iloaiei la un loc
La capitolul "Venituri totale", administratia Miroslavei o urmareste strâns pe cea a (...)
citeste totmiercuri, 25.05.2022
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, printr-un punct de vedere oficial, că solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp - Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susţinut teza de doctorat care are un pronunţat caracter specific domeniului Ştiinţe Militare. ”Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect şi profesionist utilizată”, mai spune premierul.
”Ca urmare a interesului manifestat public faţă de teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”, pe care am susţinut-o în anul 2003, la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp - Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susţinut teza de doctorat care are un pronunţat caracter specific domeniului Ştiinţe Militare”, a anunţat şeful Executivului.
Nicolae Ciucă precizează că alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experienţa personală acumulată în misiunile internaţionale la care a participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menţinere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) şi misiunea de tip coaliţie din Afganistan (2002).
”Aşadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea ştiinţifică şi studiul teoretic, experienţa acumulată în misiunile reale şi exerciţiile la care am participat, aceasta constituindu-se, in mod evident, contribuţia originala proprie unei teze de doctorat corect elaborată. În calitatea de militar, indiferent de poziţia pe care am fost încadrat, mi-am îndeplinit întotdeauna atribuţiile, respectând principiile, legile şi regulamentele militare care guvernează activitatea Armatei Române”, spune premierul.
Nicolae Ciucă mai precizează că, în acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar şi în lista bibliografică”.
”Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menţionata cel puţin într-un loc sursa bibliografică. Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect şi profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil - precum geopolitica - unde semantica trebuie neaparat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate”, afirmă premierul.
El menţionează că, din anul 2003, după susţinere, teza sa de doctorat este publică şi a putut şi poate fi consultată la Biblioteca Universităţii Naţionale de Apărare şi la Biblioteca Naţională.
”Consider că am realizat lucrarea conform cerinţelor legale existente la acea vreme şi, în consecinţă, am iniţiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp - Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, in spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020. În măsura in care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptăţită sa solicite verificarea de către CNATDCU - Comisia 26 - Ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, mai spune premierul Nicolae Ciucă.
Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, a relatat Press One. În replică, premierul a transmis că teza sa de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă.
Cuvinte cheie: + Nicolae Ciuca, Doctorat, lucrare, UNAp
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Motorină, benzină și păcură pentru Republica Moldova din rezerva de stat a României
Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al doilea al turneului de la Roland Garros
Descoperire şocantă la Bihor: Tânără, tranşată şi împachetată în saci menajeri
Patronii cluburilor Sepsi şi CFR Cluj l-au ironizat pe Dan Şucu
”Ucideţi exporturile ruse”, îndeamnă Kuleba la Forumul Economic Mondial
Prinţul Charles vizitează centrul pentru refugiaţi ucraineni de la Romexpo
De ce să alegi www.tratamente-turcia.ro? Pentru servicii medicale de calitate! (P)
Ruşii au scos de la „naftalină” şi duc pe front tancuri sovietice fabricate în anii 60
(FOTO) Un american poartă povara deşeurilor pe care le generează într-o lună
CSM l-a exclus din nou pe Judecătorul Cristi Danileţ din magistratură
Încălcarea sancţiunilor impuse Rusiei de către statele membre UE ar putea fi considerată infracţiune
Autorităţile instalate în Zaporijjea impun rubla rusă ca monedă în regiunea ucraineană
Ploaie de stele pe cerul României pe 31 mai: „Totul sau nimic”
Din puşcărie, Udrea îi atrage atenţia lui Predoiu că ea „l-a făcut om”
SUA: Eşec pentru Trump la alegerile primare republicane din statul Georgia
(FOTO) Aroneanu: Casă la roşu, distrusă de flăcări. Proprietarul, rănit uşor
Cîmpeanu propune ca profesorii debutanţi să fie plătiţi la nivelul salariului mediu pe economie
Masacrul din Texas: Atacatorul era batjocorit de colegi din cauza hainelor şi pentru că era sărac
Care este rolul uleiului pentru motor si cum influenteaza viata masinii tale? (P)
Marea Britanie: Preţurile cresc în cel mai rapid ritm din ultimii 40 de ani
Schröder anunţă că a renunţat la numirea în Consiliul de Supraveghere al Gazprom
Ce spune pilotul Titi Aur despre maşinile electrice: “Am trăit câteva senzaţii”
Reacția lui Medvedev, după ce ATP a decis să nu acorde puncte la Wimbledon
Iohannis, singurul preşedinte român care s-a întâlnit cu Igor Dodon (FOTO)
Cum să reduceți consumul de carburant. Trucuri atunci când sunteți în trafic
Pas important pentru primii kilometri de autostradă de pe teritoriul judeţului Iaşi (FOTO)
României i-a luat trei luni să se retragă din două bănci ruseşti
Guvernul a promis că numai face angajări la stat, dar încadrează 8.000 de persoane la “Interne”
George Simion, liderul AUR, invitat să o “şteargă” de la mitingul profesorilor
Mouratoglou, mesaj pentru Halep: „Lasă franceza! Ne ocupăm de tenis”
„Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore” va avea premiera pe HBO Max în 30 mai
Traian Băsescu încă nu s-a mutat din vila de protocol: Nu am terminat de semnat contractele
Cine este Qinwen Zheng, adversara Simonei Halep din turul doi la Roland Garros
Cod galben de furtuni, până joi dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării
Kasparov amintește de "vechiul truc al lui Putin" pe care îl aplică și acum
Medicul internat la Socola a depus plângere penală la DIICOT
Tomac: Calea integrării R. Moldova în UE mai devreme de 15-20 de ani nu poate fi luată în discuţie
Ford testează o tehnologie care reduce automat viteza în zonele pietonale
Un grup de elevi lovesc o colegă, la Hârlău. Poliţia a deschis o anchetă (FOTO)
Două autoturisme au fost lovite de crengi căzute, în spatele spitalului CFR (FOTO)
Primul BMW XM din istorie, surprins partial camuflat pe aeroport
Legea gazelor naturale din Marea Neagră, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis
Șoferii care nu sunt atenți la drum, depistați cu camere speciale
Alertă în Canada. Quebec confirmă 15 cazuri de variola maimuţei
15 ani de Street View. Mașinile sunt și acum în peste 120 de orașe din România
Coreea de Nord a lansat trei noi rachete. Preşedintele Joe Biden abia părăsise Asia
Ar putea fi cel mai rezistent laptop creat vreodată. Prețul este pe măsură
Tehnicianul german Jurgen Klopp, ales antrenorul sezonului în Premier League
ABC-ul sănătății ochilor la copii. La ce trebuie să fiți atenți și ce trebuie să faceți
Lucian DÎRDALAVârful adversităţii |
Florin CÎNTICLiţă Chiţălău şi lupta pentru pace |
Radu PĂRPĂUȚĂEpoca lui „Davai ceas, davai palton” |
Alex VASILIUMariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.