VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Eugen Damatar de 63 de ani si sotia Lucia de 60 circulau ieri spre Butea într-un Logan, dinspr (...)
citeste totmiercuri, 29.03.2023
Premierul ungar Viktor Orban a cerut marţi finanţarea de către Uniunea Europeană a gardurilor la frontieră, reluând, în consonanţă cu Austria, o idee considerată mult timp ca inadmisibilă. Comentariile sale au fost făcute înaintea summitului extraordinar al UE, convocat la 9-10 februarie, pentru a se discuta despre reducerea imigraţiei ilegale, o condiţie pe care Viena o pune pentru a accepta eventual aderarea României la Schengen.
Austria, la rândul său, a pledat pentru o astfel de finanţare a Comisiei Europene pentru un gard care să fie construit la graniţa Bulgariei cu Turcia.
Întâlnirea celor 27 de lideri din UE a fost convocată după ce Austria şi Olanda s-au plâns de numărul tot mai mare de imigranţi ilegali. Frontex, agenţia de frontieră a blocului european, a raportat 330.000 de treceri neregulamentare ale frontierelor UE anul trecut, cel mai mare număr din 2016 încoace.
Statele UE sunt însă puternic divizate în ceea ce priveşte împărţirea responsabilităţilor legate de refugiaţii care ajung pe teritoriul lor şi, de ani de zile, s-au concentrat pe înăsprirea frontierelor externe pentru a împiedica oamenii să folosească rute ilegale, adesea cu preţul vieţii.
Ţări precum Polonia, Ungaria şi Slovenia au ridicat garduri la graniţă pentru a ţine la distanţă refugiaţii şi migranţii, deşi Comisia Europeană, care gestionează bugetul comun al blocului, a refuzat până acum să plătească pentru astfel de bariere, spunând că ar fi împotriva valorilor democratice liberale şi a drepturilor omului.
În convorbiri telefonice, înaintea summitului, cu omologii săi polonez, belgian, finlandez, maltez şi bulgar, Vikor Orban a cerut finanţare UE pentru astfel de proiecte, afirmând că "gardurile protejează întreaga Europă", potrivit agenţiei de presă MTI, preluată de Reuters.
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a refuzat anterior să finanţeze "sârmă ghimpată sau ziduri", deşi executivul de la Bruxelles oferă bani pentru infrastructura fizică a frontierelor, cum ar fi echipamentele de supraveghere. UE spune că sirienii, afganii şi tunisienii au dominat printre cei care au sosit anul trecut în Europa şi că doar o treime dintre ei ar fi eligibili ca să primească drept de azil, în timp ce restul ar trebui să fie trimişi înapoi.
UN SISTEM NEFUNCŢIONAL
După ce a primit mai multe milioane de refugiaţi din Ucraina, blocul european încearcă acum să trimită acasă mai multe persoane din Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Asia de Sud, iar numărul tot mai mare de treceri ilegale ale frontierelor reînvie politicile mai dure în privinţa imigraţiei.
Într-o scrisoare comună adresată înainte de summit, liderii Maltei, Danemarcei, Greciei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Austriei şi Slovaciei au declarat că "actualul sistem de azil al UE este nefuncţional".
"Migraţia ilegală a devenit din nou una dintre cele mai presante probleme din UE", au spus ei. "Fără eforturi reluate, care să dea rezultate, nu este de aşteptat decât ca migraţia ilegală în Europa să continue şi să crească în anii următori", avertizează aceşti lideri.
Însă diviziunile profunde dintre cele 27 de ţări ale UE în ceea ce priveşte gestionarea migranţilor şi a refugiaţilor arată că este dificil să se ajungă la un acord asupra unui nou sistem global de migraţie şi azil pentru blocul european până la următoarele alegeri europene din 2024. Grupurile de apărare a drepturilor omului critică abordarea tot mai restrictivă a UE în materie de migraţie şi spun că este atât ilegală, cât şi inumană. Alţi critici subliniază că discuţiile dure despre migraţie servesc la obţinerea de puncte electorale în rândul alegătorilor de dreapta şi nu ţin cont de lipsa de forţă de muncă într-o Europă în curs de îmbătrânire.
Cuvinte cheie: + Viktor Orban, Uniunea Europeană, garduri, frontiera, inadmisibilă
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Creierul își poate reveni prin eliminarea ”deșeurilor” apărute după o hemoragie cerebrală
Tips & Tricks pentru o performanță mai bună a Windowsului (P)
Drama unei fete de 14 ani vândută de tatăl său pe 50 de lei și o ladă de bere
Cantitatea de alcool, tutun și bani pe care o puteți avea în bagaje când călătoriți în țările UE
OMS: Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccin anti-Covid
PNL și PSD refuză să mărească indemnizația pentru creșterea copiilor (P)
Pacienții cu cancer pot fi ajutați să-și gestioneze depresia și anxietatea
Protest al sindicatelor din Educaţie, în Piaţa Victoriei. Revendicările sindicaliştilor
Simulare pentru un BAC unde absovenții de „real” iau 2 la mate'. Note sub 5 după 12 ani de română
“Să nu ucizi – medicina în luptă cu agresivitatea” de Călin Scripcaru și Silviu Labeș
Ajutorul pentru refugiații ucraineni scade de la 2100 de lei de persoană, la 2000 de lei per familie
O a doua „gaură” gigantică a apărut pe Soare. Ce se va întâmpla cu Pământul vineri
Histeroscopia: metodă modernă de diagnostic și tratament pentru afecțiuni ginecologice
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Câte carduri de energie s-au împărţit în Iaşi şI cum au fost folosite până acum
Donaţii de mii de euro: un ieşean a „îmbrăcat” zece echipe de juniori locale
La Iaşi se desfăşoară un concurs naţional pentru elevii cu deficienţe de auz
Un copil de patru luni, la un pas de moarte, adus cu elicopterul la Iași
600.000 lei de la Primărie pentru mai multe evenimente ale unor organizaţii private
Competitivitatea regională României în context european: cele 11 butoane roșii de pe tabloul de bord
Cum mai luptă statele europene cu inflaţia? Portugalia a redus la zero TVA-ul la alimentele de bază
Cine este Toni Greblă, noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente
Ministerul Sănătăţii anunţă că încep înscrierile pentru concursul de rezidenţiat din luna mai
Transformarea spațiilor: Cele mai bune materiale de suport pentru piatra decorativă (P)
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.