Trei nume din Israel, Franța și Canada se regăsesc pe lista laureaților: Joel Mokyr (Israel – Statele Unite), Philippe Aghion (Franța) și Peter Howitt (Canada). Cei trei nu au descoperit o nouă formulă miraculoasă de dezvoltare, ci au reunit, fiecare în felul său, un adevăr uitat: creșterea economică nu este rezultatul acumulării de capital, ci al curajului de a distruge și reconstrui lumea în mod constant.

Mesajul central al Nobelului pentru Economie 2025 poate fi sintetizat astfel: creșterea economică modernă, baza prosperității pe termen lung, depinde de libertatea științifică, libertatea economică și competența aplicată, susținute de valori morale și instituționale care permit inovația continuă și transformarea cunoștințelor în tehnologii productive.

Creșterea economică modernă – tema comună a Premiului Nobel pentru Economie 2025 – se caracterizează printr-un proces continuu și acumulativ, susținut de interacțiunea dintre știință și tehnologie, și depinde de o serie de condiții istorice și instituționale:

• Creștere continuă și acumulativă: economiile cresc anual, pe baza progresului tehnologic aplicat.
• Sinergia dintre știință și tehnologie: cunoștința teoretică (proposițională) trebuie transformată în tehnologie aplicată (prescriptivă), iar experiența tehnologică generează noi idei științifice.
• Revoluție științifică și comunitate științifică: un sistem global de cercetare riguroasă, cu metode de validare și comunicare, care permite acumularea continuă a cunoștințelor.
• Corpul de tehnicieni, ingineri și antreprenori: capitalul uman specializat trebuie să transforme știința în tehnologie și să o aplice în producție.
• Societate deschisă și liberă: libertatea academică și economică permite inovația descentralizată, experimentarea și generarea de cunoștințe noi.
• Cultură pro-creștere: majoritatea societății trebuie să accepte schimbarea și inovația, chiar dacă aceasta implică pierderi temporare, pentru a susține progresul tehnologic și economic pe termen lung.
• Istoria: care ne arată că creșterea economică modernă a început abia după Revoluția Industrială și Revoluția Iluministă, datorită combinației de știință, tehnologie și libertate economică.
• Capitalul social, culturile deschise și protecția instituțiilor innovative: sunt la fel de importante ca tehnologia în sine.
• Procesul de „distrugere creatoare”: explică de ce progresul generează atât câștigători, cât și pierzători, subliniind rolul politic și social în menținerea unei creșteri susținute.

O poveste care începe în 1968

Puțină lume știe că Premiul Nobel pentru Economie nu este, propriu-zis, un premiu „Nobel”. Alfred Nobel, inventatorul dinamitei și filantropul care a lăsat moștenirea premiilor pentru fizică, chimie, medicină, literatură și pace, nu a prevăzut economia printre disciplinele premiate. Aceasta a fost adăugată abia în 1968, la inițiativa Băncii Centrale a Suediei (Sveriges Riksbank), care a dorit să marcheze 300 de ani de existență prin instituirea unui premiu „în memoria lui Alfred Nobel”.

Fondurile provin, așadar, nu din averea lui Nobel, ci dintr-un fond special constituit de Riksbank, administrat însă de Fundația Nobel. În 1969, primul premiu a fost acordat lui Ragnar Frisch (Norvegia) și Jan Tinbergen (Țările de Jos), pionierii econometriei, știința care încerca să pună ecuații pe comportamentul uman.

De atunci, premiul a traversat toate modelele și dezbaterile economiei moderne: de la monetarismul lui Friedman (SUA), la teoria jocurilor (John Nash – SUA; Reinhard Selten – Germania), economia comportamentală (Daniel Kahneman – Israel/SUA; Richard Thaler – SUA) și economia dezvoltării (Abhijit Banerjee, Esther Duflo, Michael Kremer – India, Franța, SUA). În spatele fiecărui laureat s-a aflat o viziune despre om și libertate — fie ca ființă rațională ce caută echilibrul, fie ca actor imprevizibil, prins între temeri, norme și oportunități.

„Economia nu e doar o știință a numerelor, ci o știință a libertății.”

— Motto inspirat din Alfred Nobel și Frisch

Joel Mokyr – istoria ideilor care nasc prosperitate (Israel – Statele Unite)

Joel Mokyr, profesor la Northwestern University, este un istoric al economiei în sensul profund al cuvântului. El a petrecut decenii cercetând misterul Revoluției Industriale: de ce s-a produs în Europa de Nord și nu în China sau în Imperiul Otoman, deși acestea aveau resurse comparabile?

Răspunsul său este limpede: pentru că, la un moment dat, Europa a început să aprecieze cunoașterea ca valoare în sine. În secolul al XVII-lea, când savanții experimentau fără teama de a fi arși pe rug, când tiparnița răspândea idei și universitățile concurau pentru prestigiu, în Europa s-a născut o „republică a cunoașterii”. Această rețea informală a fost solul fertil al progresului tehnologic.

Mokyr arată că progresul economic nu este doar o chestiune de resurse, ci de idei acceptate social. Dacă societatea respinge inovația, chiar și cea mai genială invenție (n.a. praful de pușcă descoperit în China) rămâne fără efect. De aceea, libertatea de a gândi și de a greși este, în realitate, cea mai importantă formă de capital.

„Progresul economic apare atunci când ideile nu doar se nasc, ci și se aplică.”

Philippe Aghion și Peter Howitt – dinamica distrugerii creatoare (Franța și Canada)

Philippe Aghion, profesor francez la Collège de France și la London School of Economics, este una dintre cele mai respectate voci ale economiei contemporane. Peter Howitt, economist canadian, profesor emerit la Brown University, i-a fost coautor și prieten de o viață. Cei doi au pus bazele unei teorii care a revoluționat modul în care înțelegem creșterea economică.

Modelul lor, inspirat din conceptul de „distrugere creatoare” al lui Joseph Schumpeter, descrie economia ca pe o succesiune de valuri tehnologice. Fiecare val aduce o inovație care, inevitabil, distruge industriile și locurile de muncă vechi, dar creează altele noi, mai productive. Problema nu este distrugerea în sine, ci capacitatea societății de a o absorbi și transforma în oportunitate.

Aghion și Howitt au arătat că politicile publice trebuie să încurajeze competiția și cercetarea, dar și să ofere sprijin celor care pierd temporar din schimbare. Astfel, statul nu devine dușman al pieței, ci partener al inovatorului. Echilibrul dintre inovare și protecție socială este cheia pentru o creștere sustenabilă.

„Creșterea economică netă este acumulativă chiar dacă fluctuațiile brute sunt violente.”

De ce contează acest Nobel

Premiul Nobel pentru economie din 2025 recunoaște o idee comună celor trei laureați: Progresul economic este un proces moral și cultural, nu doar tehnic. Nu e suficient să ai capital, dacă nu ai încredere; nu e suficient să ai educație, dacă nu ai libertate; nu e suficient să ai legi, dacă nu ai instituții care le respectă. Creșterea economică se naște acolo unde curajul de a schimba se întâlnește cu înțelepciunea de a păstra. 4

O pildă pentru România – despre reformele mereu amânate pentru altă dată

În timp ce lumea celebrează „distrugerea creatoare”, România rămâne prizoniera reformelor mereu amânate „pentru altă dată”.

Privită din această perspectivă, România de azi pare prinsă între două lumi, pe poteca de la Orient spre Occident. Pe de o parte, avem o generație tânără, talentată, care învață repede, comunică global, inovează în IT, design și științe aplicate. Pe de altă parte, persistă reflexele unei economii birocratice, neîncrezătoare, tribale, cumătriale, în care ideile sunt suspecte, iar reformele de la Alexandru Ioan Cuza până la Nicușor Dan sunt mereu parcate și amânate „pentru altă dată”.

Acea „altă dată” care nu vine niciodată. Altă dată vom reforma administrația. Altă dată vom tăia sinecurile. Altă dată vom face evaluarea universităților pe criterii reale. Altă dată vom sprijini cercetarea, vom curăța instituțiile și vom da tinerilor o șansă. Între timp, lumea se schimbă fără noi.

Ne place să spunem că vrem o „Românie performantă”, o „Românie educată” dar performanța și educația nu se decretează. Ele se clădesc atunci când nu mai punem piedici celor care încearcă. Când o universitate nu mai sabotează cercetarea internă din invidie, când o firmă mică nu e sufocată de hârtie, când un profesor e liber să experimenteze un nou curs fără aprobări absurde — atunci se întâmplă „distrugerea creatoare”.

România are destui oameni inteligenți. Ceea ce îi lipsește adesea este toleranța față de eroare și curajul de a renunța la vechile structuri. Așa cum spunea Aghion într-o conferință, „nu poți avea progres dacă toți se tem să piardă poziția pe care o au”.

De la frica de greșeală la libertatea de a învăța

Cea mai profundă lecție a acestui Nobel este că inovația este o virtute morală. Ea cere umilință (acceptarea necunoscutului), curaj (riscarea confortului) și solidaritate (sprijinirea celor rămași în urmă). Societățile care au înțeles acest lucru – de la Olanda secolului XVII la America secolului XX – au prosperat nu pentru că au avut mai multe resurse, ci pentru că au avut mai multă libertate.

Concluzie – Pilda libertății de a încerca

Premiul Nobel pentru Economie 2025, împărțit între un istoric israeliano-american, un teoretician francez și un cercetător canadian, ne arată că economia nu este o știință rece, ci o formă de înțelepciune practică. Ea ne amintește că viitorul nu se planifică prin tabele și formule econometrice, ci se naște din curajul fiecărui om care vrea să facă lucrurile mai bine.

Poate că adevărata „distrugere creatoare” de care avem nevoie în România nu este cea a tehnologiilor, ci a mentalităților care blochează inițiativa. Când vom învăța să înlocuim frica de a greși cu bucuria de a încerca, atunci vom înțelege și noi adevărata pildă a acestui Nobel: „Cea mai sigură cale spre stagnare este teama de a deranja ordinea veche și amânarea veșnică a reformei pentru altă dată.” 5

Dan Chirleșan este conferențiar universitar doctor la FEAA, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul Departamentului de Finanțe, Monedă și Administrație Publică

Publicitate și alte recomandări video