Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Preot condamnat după ce l-a urecheat agresiv pe un elev la ora de religie. Copilul a ajuns la spital cu comoție cerebrală

GALERIE
copil
  • copil
- +

Deznodământ în cazul preotului din comuna Cristinești, care în urmă cu doi ani a agresat un elev la sfârșitul orei de religie. Chiar în Săptămâna patimilor, preotul Andrei Costin Mancaș a fost condamnat penal de magistrații Judecătoriei Dorohoi pentru purtare abuzivă.

„Condamnă pe inculpatul Mancaş Andrei-Costin, pentru săvârşirea infracțiunii de „purtare abuzivă” prev. de art. 296 alin. 2 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală, reprezentând un număr de 200 de zile amendă a câte 25 lei pe zi. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C. penal potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare”, se menționează în decizia instanței.

Totodată, preotul a fost obligat la plata unor daune morale de 5.000 de lei față de copilul agresat. Pronunțată marți, pe 27 aprilie a.c., sentința nu este definitivă, aceasta fiind dictată de instanța de fond. Prin urmare, preotul are posibilitatea să formuleze apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Elev urecheat după ce a deranjat ora

Agresiunea a avut loc pe 23 martie 2019, la Școala primară nr. 2 din satul Baranca, arondată Școlii Gimnaziale „Ioan Murariu” Cristinești, după ce elevul în vârstă de 11 ani, care aparține unei alte confesiuni religioase, a deranjat ora de religie. La sfârșitul cursurilor, preotul l-a urecheat, iar elevul a ajuns acasă cu urechea însângerată.

Părinții copilului au sunat la 112, iar băiatul a fost transportat la Secția de pediatrie a Spitalului Județean, unde a primit îngrijiri medicale. În urma examinării, medicii au apreciat că acesta a suferit un traumatism cranian acut, comoție cerebrală, fractură de perete anterior mastoidă stângă și temporară stângă. Prin urmare, elevul a fost internat pentru supraveghere și tratament.

Profesorul a fost mutat la altă şcoală

Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, iar ulterior Comisia de cercetare disciplinară de la nivelul unității de învățământ l-a sancționat pe preot cu diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă determinată de trei luni și reîncadrarea în alte două structuri școlare din comună, respectiv școlile din Cristinești şi Dragalina.

Incidentul a fost analizat și de Avocatul Poporului, care s-a autosesizat cu o posibilă încălcare a prevederilor din Constituție privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor. La sfârșitul lui 2019, preotul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, iar procesul a durat până anul acesta.

Sursa: monitorulbt

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri