Preot din Suceava găsit mort într-un canal
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 03.03.2021

Preot din Suceava găsit mort într-un canal

GALERIE
preot
  • preot
- +

Un preot din Suceava a fost găsit mort înt-un canal. Bărbatul nu a mai fost văzut de câteva zile, dar alarma s-a dat când preotul nu a mai ajuns la slujbă.
 

Dramă cumplită în familia unui preot din comuna Iacobeni, care a fost găsit mort într-un canal colector de la marginea drumului, în apropiere de casă. Mihai Ungurean, în vârstă de 59 de ani, era preot la Biserica Roșu, iar credincioșii s-au alarmat când au constatat că acesta nu a ajuns la slujba de duminică.

Duminică, în jurul orei 10.45, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 despre faptul că bărbatul a fost găsit într-un canal, lângă pasarela din Iacobeni. Preotul avea domiciliul în Iacobeni, iar nenorocirea s-a petrecut sâmbătă seară, a rezultat din cercetări. Preotul mergea spre locuință și a căzut în șanțul-canal de la marginea drumului. Șanțul respectiv nu este acoperit. Cert este că la ora la care a fost găsit, duminică, pentru bărbatul de 59 de ani nu se mai putea face nimic. El era decedat din seara zilei de sâmbătă, scrie monitorulsv.ro. Este probabil ca acesta să fi murit mai degrabă înghețat, decât înecat.

Polițiștii nu au suspiciuni privind cauza decesului, fiind vorba de o cădere accidentală, însă, conform procedurilor, cercetările continuă, fiind așteptate concluziile medico-legale privind cauza morții.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Euro contra dezinformării

Lucian DÎRDALA

Euro contra dezinformării

Indiferent dacă se va adopta sau nu o soluţie instituţională în chestiunea dezinformării chineze, o alocare corespunzătoare de resurse în această direcţie ar fi un pas explicabil, dacă se doreşte restabilirea credibilităţii EEAS ca promotor ferm al valorilor Uniunii Europene.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Saboţii lui Claude (III)

Florin CÎNTIC

Saboţii lui Claude (III)

Editura Sedcom Libris din Iaşi a publicat recent un volum de memorii1 semnat de Claude Karnoouh, cu ocazia unei frumoase aniversări a acestuia. Şi cartea, şi autorul merită din plin atenţia noastră.

Un norocos

Radu PĂRPĂUȚĂ

Un norocos

Prin '90 sau '91 am nimerit la o consfătuire a oamenilor de afaceri din România şi Basarabia. Căzusem şi eu popâc acolo în calitatea-mi ambiguă de jumătate ziarist, jumătate - drace călugăre - de pârât om de afaceri! 

Experienţa Ciceu - Cicero

Alex VASILIU

Experienţa Ciceu - Cicero

Couperin, Scarlatti, Carl Philipp Emanuel Bach, Johann Sebastian Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Ceaikovski sunt nume fundamentale pentru istoria culturii. Creaţia lor este ascultată în săli de concerte, de recital, în catedrale, în teatre lirice, în festivaluri. Profesioniştii, publicul european s-au obişnuit de secole cu ideea corect-confortabilă că partiturile compozitorilor menţionaţi fac parte din categoria muzicii academice (pentru că se învaţă în academii, universităţi şi conservatoare), din categoria muzicii clasice, serioase.

pulspulspuls

Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!

Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!

Iacătă, stimaţi telespectatori, că abia la cinci zile de la marele eşec politic al micului edil Peni Hill ies la iveală sforile care s-au rupt în conţilul local vinerea trecută, de la atâta tras în disperare de ele. 

Caricatura zilei

Pe scena Operei din Iași

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.