Preotul care l-a înmormântat pe Aleksei Navalnîi, dat afară din biserica sa. Nu mai are voie să slujească 3 ani

miercuri, 24 aprilie 2024, 10:37
1 MIN
 Preotul care l-a înmormântat pe Aleksei Navalnîi, dat afară din biserica sa. Nu mai are voie să slujească 3 ani

Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat, marţi, pe site-ul său că preotul care a oficia parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost sancționat și nu mai are voie să slujească pe timp de trei ani și a fost mutat la altă biserică pe o poziție inferioară, relatează Reuters.

Organizația nu a precizat motivul pentru care a fost sancţionat preotul Dmitri Safronov, care a fost, totodată, mutat la o altă biserică, pe post de dascăl. „La sfârşitul perioadei de canon, în funcţie de răspunsul locului de ascultare, se va lua o decizie privind posibilitatea ca el să îşi continue slujirea ca preot”, a transmis eparhia. Safronov a ţinut, pe 26 martie, o slujbă de pomenire – la care au asistat mii de oameni – pentru Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut disident rus, ucis în februarie într-un lagăr din Siberia, la vârsta de 47 de ani.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii