Preșcolarii ar putea beneficia de o masă caldă zilnic în valoare de 15 lei
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Preșcolarii ar putea beneficia de o masă caldă zilnic în valoare de 15 lei

GALERIE
masa calda
  • masa calda
- +

Antepreşcolarii şi preşcolarii vor beneficia de o masă caldă, cu condiţia frecventării fizice a orelor de curs, în baza listei de prezenţă efectuată zilnic de cadrul didactic, potrivit unui proiect iniţiat de deputatul liberal Robert Sighiartău adoptat tacit, luni, de Senat.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare acordarea unui suport alimentar zilnic, în limita unei valori de 15 lei/ antepreşcolar sau preşcolar, urmărindu-se asigurarea unei alimentaţii sănătoase în unităţile de învăţământ antepreşcolar şi preşcolar de stat, particulare şi confesionale, autorizate sau acreditate.

De asemenea, se preconizează ca limitele valorii zilnice pentru un antepreşcolar/preşcolar să fie actualizate de la data de 1 ianuarie a fiecărui an prin hotărâre a Guvernului în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, se precizează în raportul de admitere întocmit de Comisia pentru învăţământ din Senat.

Un amendament admis prevede stabilirea prin hotărâre a consiliului local a unei sume ce poate să asigure amenajarea de locaţii pentru servirea mesei calde în incinta unităţii de învăţământ sau în afara acesteia, dar nu la mai mult de 50 m distanţă faţă de aceasta. În cazul în care unitatea de învăţământ nu deţine bloc alimentar propriu, produsele alimentare vor fi asigurate prin achiziţia de servicii specializate.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Cosmin PAȘCA

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Confruntarea dintre taberele Orban şi Cîţu în PNL nu are, până acum, nicio vagă nuanţă axiologică. Pare exclusiv o dispută pe resursele statului, asumată implicit de ambele părţi. Două armate de suflete moarte care vor să dea un „suflu nou” sifonării de fonduri publice.

Filmuletul zilei

opinii

Întâlniri

Codrin Liviu CUȚITARU

Întâlniri

„Cum, nu sunteţi profesorul Valică Şoapă de la Fizică?” „Nu”, am zis tulburat, „eu sunt de la Litere. Dumneavoastră, domnule Nefriceanu, sunteţi de la Fizică!” „Eu, Nefriceanu?” a strigat Nefriceanu uimit. „De la Fizică? Nicidecum! Sunt Placido Seringo de la Arte!”

Regionalizare (III)

George ŢURCĂNAŞU

Regionalizare (III)

Când vorbim despre necesitatea unei reforme administrative în România, cel mai adesea ne gândim doar la regionalizare, la înfiinţarea unui nivel administrativ superior judeţului. Însă, foarte important în gestionarea mai eficientă la nivelurile scalare locale e şi reînfiinţarea unui palier intermediar între comună şi judeţ.

Rolul băncilor centrale

Alin ANDRIEȘ

Rolul băncilor centrale

Băncile centrale sunt rezultatul unui îndelungat proces de evoluţie istorică, cristalizându-se organizatoric şi funcţional odată cu apariţia structurilor naţionale care le‑au creat. 

pulspulspuls

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

Una mai rece pe azi, taman potrivită pentru o asemenea zi caldă de vară, stimaţi telespectatori. Dar, mai întâi, să vă introducem în context. 

Caricatura zilei

Tort imobiliar

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.