"În «Cuvântul către cititor» amintiţi, pe bună dreptate, despre grava dezorientare şi nociva manipulare a conştiinţei publice la care au contribuit producţiile istoriografice ale perioadei comuniste. Astăzi cunoaşterea istoriei este esenţială pentru formarea conştiinţei publice, iar asumarea cu responsabilitate «atât a împlinirilor, cât şi a ororilor» din trecutul nostru presupune că am ales drumul Europei Occidentale", afirmă Alexandru Florian în scrisoarea deschisă publicată ieri.

Conform sursei citate, în 2018 a apărut o "ediţie revizuită şi actualizată" a volumului "Istoria ilustrată a României" (editori Ioan-Aurel Pop şi Ioan Bolovan), sub titlul "Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova". "În 2016, în răspunsul dumneavoastră la sugestiile Institutului privind prima ediţie, am remarcat angajamentul ca în viitoarele ediţii să oferiţi mai multe «detalii despre situaţia evreilor din România»", spune Alexandru Florian.

El precizează că, de această dată, autoarea capitolului "România între 1918 şi 1947" a adăugat mici fragmente din care se poate înţelege că: la Bucureşti a avut loc un pogrom în ianuarie 1941; în Transnistria au fost deportaţi şi evrei din Bucovina de Sud (Vechiul Regat).

"Rămânem însă contrariaţi că despre tragicele evenimente de la Iaşi din iunie 1941 se reia aceeaşi naraţiune deformatoare: «la sfârşitul lunii iunie 1941 au fost executaţi 500 de evrei originari din Basarabia şi Bucovina, acuzaţi că ar fi tras focuri de armă asupra soldaţilor români şi germani» (p. 572). În realitate, în iunie 1941 la Iaşi a fost un adevărat Pogrom în care autorităţile române, cu sprijinul populaţiei şi a soldaţilor germani, au ucis aproximativ 13.000 de evrei. În aceeaşi viziune distorsionată, lipsesc informaţiile despre responsabilitatea autorităţilor române şi/sau germane pentru exterminarea evreilor ucrainieni din Transnistria, precum şi deportarea romilor în teritoriul aflat sub autoritate românească", arată Alexandru Florian.

În opinia sa, despre regimul lui Carol al II-lea "ar fi fost important de marcat momentele de început ale marginalizării şi eliminării evreilor din societate: 1) pierderea cetăţeniei de către 225.222 de evrei (aproximativ o treime dintre cei revizuiţi), printr-o lege pregătită şi pusă în aplicare de către guvernul Goga-Cuza şi acela al Patriarhului Miron Cristea şi 2) legea privind statutul juridic al evreilor elaborată de către guvernul Ion Gigurtu în august 1940, care a stabilit 3 categorii de evrei supuşi diverselor grade de restricţii".

Totodată, Alexandru Florian spune că "în economia volumului apare cel puţin disproporţionat" faptul că Pogromului de la Chişinău din 1903, în timpul regimului ţarist, i se oferă o pagină (pp. 537-538), iar pogromurile de la Dorohoi (iulie 1940), Bucureşti (ianuarie 1941) şi Iaşi (iunie 1941) "sunt amintite expeditiv" în câte o frază, sub denumirea de "evenimente" sau "incidente sângeroase", în timp ce "masacrul de la Odessa este uitat cu desăvârşire".