FOTO Tragedie la Cristești. Copil mort într-un accident cu un TIR și un autoturism
Potrivit primelor cercetari, s-au lovit un TIR si un autoturism rezultând moartea unui copil s (...)
citeste totjoi, 11.08.2022
Preşedintele Traian Băsescu a fost primit miercuri dimineaţă de omologul moldovean Nicolae Timofti, ceremonia oficială organizată la Reşedinţa de Stat a acestuia desfăşurându-se în condiţiile în care în apropiere au avut loc două mici manifestaţii ale unioniştilor şi celor care se opun acestui act.
Şeful statului român a fost întâmpinat de Nicolae Timofti pe Bulevardul din faţa Reşedinţei sale de Stat, cu ceremonial militar, însă la cele două capete ale străzii au avut loc manifestaţii ale unor mici grupuri care au scandat lonzici pro Băsescu şi pro România, iar pe de altă parte împotriva preşedintelui Băsescu şi a unirii celor două ţări.
Grupul de manifestanţi unionişti era constituit din circa 25-30 de persoane, cu steaguri tricolore româneşti. Manifestanţii au strigat "Băsescu, Băsescu!", "Unire, Unire!", "România!".
Ceilalţi manifestanţi au scandat împotriva preşedintelui Băsescu şi "Jos Unirea!", grupurile dispersându-se după intrarea celor doi oficiali în Reşedinţa preşedintelui moldovean.
La ora transmiterii acestei ştiri, Băsescu şi Timofti au convorbiri tete-a-tete, care vor fi urmate de convorbiri cu participarea celor două delegaţii, iar în jurul orei 11.30 este programată o conferinţă de presă comună a celor doi şefi de stat.
Băsescu va mai avea întâlniri cu premierul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, precum şi cu liderii partidelor guvernamentale: Vladimir Filat - Partidul Liberal-Democrat, Marian Lupu - Partidul Democrat şi Mihai Ghimpu - Partidul Liberal.
Preşedintele Băsescu va depune în cursul după-amiezii o coroană de flori la Monumentul "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din centrul Chişinăului, moment la care, potrivit relatărilor presei moldovene, a fost anunţată o manifestaţie a membrilor Partidului Comunist al fostului preşedinte Vladimir Voronin, împotriva şefului statului român.
Din delegaţia preşedintelui român fac parte şeful Cancelariei, Cristian Diaconescu, consiliderul prezidenţial Iulian Chifu şi secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu.
Cuvinte cheie: + Traian Băsescu, Chisinau, manifestatii
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Situaţia centralei nucleare Zaporojie, dezbătută joi de urgenţă de Consiliul de Securitate al ONU
Fernando Lugo, fostul preşedinte din Paraguay, în comă indusă după ce a suferit un atac cerebral
Grindeanu: Începe o nouă licitaţie pentru încă 20 trenuri electrice de lung parcurs
Cântăreţul scoţian Paolo Nutini concertează, în premieră, în România (VIDEO)
Meta Platforms - Facebook a atras 10 miliarde de dolari prin prima ofertă de obligaţiuni
Incendiu la o locomotivă electrică, în Gara de Sud din Ploieşti (VIDEO)
Irlanda anunţă că nu mai vrea jucătoare transgender în echipa de rugby
Livrările de petrol rusesc spre Europa Centrală au fost reluate miercuri
Popularitatea Facebook în rândul tinerilor americani este în scădere puternică
Elton John ar putea avea un viitor artistic în metavers după încheierea ultimului său turneu
Venezuela vrea să-şi restabilească ”relaţiile militare” cu Columbia. ”Am primit instrucţiuni”
Bărbatul care a măcelărit cinci membri ai familiei sale cu un ciocan a fost arestat
Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, arestată sub acuzaţia că a ”discreditat” armata
Un bărbat a fost lovit de o piatră desprinsă dintr-o stâncă, în Cheile Bicazului
Opt bărbaţi, între care doi minori, reţinuţi în urma unei bătăi între membrii a două familii
Caz clinic deosebit, tratat la Spitalul de Cardiologie Arcadia
„Cadoul” de nuntă al lui Gigi Becali pentru George Simion » Cântărește două tone
Beți și fără permis, inconștienții care circulă pe străzile ieșene
INIMO - Festival uriaș în Copou pentru ajutorarea a peste 10.000 de copii care vor să învețe
Costel Alexe: „Vom poziționa Iașul pe podiumul investițiilor în sănătate.” (P)
UPDATE - Bărbatul dispărut în apele lacului Tansa a fost gasit fara viata
FOTO&VIDEO Patru ani de la protestele din 10 august. Oameni bătuți cu bestialitate, niciun vinovat
VIDEO Explozii puternice pe o bază aeriană din Crimeea. Câteva avioane SU-24 au ars complet
Campionatul Național de Volei pe Plajă Brizo 2022 începe astăzi, 10 august, la Iași
Rețeta Fenechiu: soțul, condamnat la pușcărie și dator la stat, soția, contracte publice de milioane
S-au terminat banii pentru plafonare la energie! De când vor plăti românii facturi uriașe
Polițiștii ieșeni au dat ieri câte o amendă la fiecare 5 minute
Cinci tipuri de înghețată, retrase din magazine. Toate erau contaminate!
Concertele Classic Unlimited încep o nouă călătorie prin țară la începutul lunii septembrie
150 000 de euro de la Gigi Becali pentru Poli, care a vândut 250 de abonamente
O familie întreagă, de 4 membri, a fost lovită de fulger pe o plajă din Italia
Un român a blocat trenurile de mare viteză din Spania. A furat cablurile electrice
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (I) |
Florin CÎNTICInteligenţa politehnică |
Radu PĂRPĂUȚĂDespre război şi liceul militar |
Alex VASILIULumini şi umbre în mass-media românească |
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.