Președintele interimar al Siriei a sosit la Moscova pentru a-i cere lui Vladimir Putin extrădarea lui Bashar al-Assad

miercuri, 15 octombrie 2025, 14:45
1 MIN
 Președintele interimar al Siriei a sosit la Moscova pentru a-i cere lui Vladimir Putin extrădarea lui Bashar al-Assad

Preşedintele interimar sirian Ahmad al-Sharaa, care efectuează miercuri prima sa vizită în Rusia, va cere Moscovei să-l predea pe fostul preşedinte Bashar al-Assad, pe care l-a îndepărtat de la putere în decembrie, declară un oficial guvernamental sirian sub protecţia anonimatului AFP, citate de News.ro.

Noul lider sirian a sosit la Moscova, unde urmează să fie primit de către omologul său rus Vladimir Putin, potrivit agenţiei oficiale siriene de presă Sana. Ahmad al-Sharaa, la conducerea unei coaliţii islamiste, l-a înlăturat pe Bashar al-Assad de la putere la 8 decembrie 2024.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Exilat în Rusia după doborârea regimului său, Bashar al-Assad a fost internat în stare critică la un spital, la Moscova, la 20 septembrie. El a fost otrăvit, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR). El a fost externat după nouă zile de spitalizare şi se află în prezent într-o stare stabilă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii