Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Preşedintele Iohannis ar putea face o vizită de stat în Republica Estonia în cursul lunii iunie, dacă vor permite condiţiile epidemiologice, invitaţia fiindu-i lansată de preşedintele Republicii Estonia, Kersti Kaljulaid, cu ocazia unei convorbiri în format videoconferinţă, la aniversarea a 100 de ani de relaţii diplomatice bilaterale. Temele discutate au fost cooperarea bilaterală, gestionarea pandemiei de COVID-19, cooperarea cu ţările din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, precum şi Iniţiativa celor Trei Mări. La solicitarea părţii estone, preşedintele României a informat în legătură cu vizita pe care a făcut-o la Chişinău, la finalul anului trecut.
”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut o convorbire, în format videoconferinţă, cu Preşedintele Republicii Estonia, doamna Kersti Kaljulaid, în contextul aniversării a 100 de ani de relaţii diplomatice, la data de 26 februarie 2021. În cadrul convorbirii au fost abordate subiecte din sfera cooperării bilaterale, gestionarea pandemiei de COVID-19, cooperarea cu ţările din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, precum şi Iniţiativa celor Trei Mări. În contextul aniversării a 100 de ani de relaţii diplomatice, Preşedintele României a salutat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale, bazate pe valori şi interese comune. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat dialogul intensificat şi cooperarea aprofundată dintre cele două ţări, atât în plan bilateral şi european, cât şi în cadrul formatelor de cooperare regională şi internaţională”, transmite Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele a subliniat nevoia de a consolida cooperarea bilaterală în sfera economică, în ceea ce priveşte asigurarea tranziţiei la economia şi societatea digitale, precum şi în combaterea efectelor schimbărilor climatice. Cei doi şefi de stat s-au informat reciproc cu privire la măsurile naţionale implementate în contextul pandemiei de COVID-19 şi la stadiul procesului de vaccinare.
În privinţa Vecinătăţii Estice, Preşedintele României a accentuat necesitatea unui angajament politic mai puternic faţă de statele din Parteneriatul Estic, în special cele asociate Uniunii Europene, precum şi a unei atenţii mai mari acordate soluţionării conflictelor prelungite din regiune.
La solicitarea părţii estone, Preşedintele României a informat în legătură cu vizita pe care a efectuat-o la Chişinău la finalul anului trecut, prilej cu care a transmis un mesaj puternic de susţinere pentru agenda de reformă a noului preşedinte al Republicii Moldova, doamna Maia Sandu. În context, Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că România a mobilizat un nou pachet de sprijin pentru cetăţenii Republicii Moldova, constând în asistenţă de urgenţă pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
În ceea ce priveşte cooperarea în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, Preşedintele României a exprimat aprecierea pentru succesul Summitului găzduit de Preşedintele Kersti Kaljulaid în toamna anului trecut, într-un context epidemiologic dificil. Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că Iniţiativa celor Trei Mări oferă, mai mult ca niciodată, o platformă adecvată pentru redresare economică în perioada post-pandemie, bazată pe dezvoltarea conectivităţii. Din această perspectivă, Preşedintele României a subliniat că obiectivul principal rămâne implementarea proiectelor strategice de interconectare.
La invitaţia omologului eston, Preşedintele României a acceptat să efectueze o vizită de stat în Republica Estonia în cursul lunii iunie, dacă vor permite condiţiile epidemiologice.
Cuvinte cheie: + Iohannis, Estonia, Kersti Kaljulaid, Trei Mări
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Imagini din satelit arată că cimitirul grupului Wagner din Rusia se extinde rapid – FOTO
Norvegia anunţă descoperirea unui zăcământ “substanţial” de minerale şi “pământuri rare”
A murit Attilio Labis. Fostul prim-balerin al Operei din Paris avea 86 de ani
Uriaşul imperiu al lui Gautam Adani, cel mai bogat om din Asia, se prăbuşeşte în urma unui scandal
Un magnat american dă două milioane de dolari pe an ca să întinerească
Drulă (USR): Politicile guvernului actual pun gaz pe focul inflaţiei
Şeful PSD: Nu vor exista impozite mai mari la capitalul românesc, la IMM-uri, la Horeca
Compania de asigurări Euroins, amendată de ASF în decembrie cu peste 300.000 de lei
Marcel Ciolacu: Să ştiţi că nici Marian Neacşu nu se duce la ANRE, nici Tudose la Energie
Putin vrea să revendice porţiuni uriaşe din fundul Oceanului Arctic
Fast-food închis temporar de către Protecţia Consumatorilor. Au fost găsite insecte vii şi moarte
Reuters: Franţa speră să câştige contracte militare profitabile în România
Primăria Comunei Miroslava a dat în folosință luna aceasta trei parcuri de joacă
Damascul a comis un atac cu clor la Duma, în 2018, stabileşte într-un raport OIAC
Analist economic: O inflaţie mai mică nu înseamnă o scădere a preţurilor
Serialul „Clanul” revine cu sezonul 2 la Pro TV şi pe Voyo din 19 februarie
Modificarea legilor Educaţiei, motiv de gâlceavă între PNL şi PSD
VIDEO - Pericol major pentru şoferi la intersecţia străzilor Gavriil Musicescu, Arcu şi Gându
Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului (P)
UNTOLD, ales pentru a doua oară în top 10 cele mai mari festivaluri din lume
Proiect de ordin: Cursurile şcolare încep în 11 septembrie şi se încheie în 21 iunie
Românul criminal în serie. Ucidea cu ciocanul de șnițele. A jurat răzbunare la 80 de ani
Incendiu la locomotiva unui tren cu 22 de vagoane pline cu biocombustibil lichid
Unde investeşti în criză. „Refugiu” în imobiliare, aur şi economisire. Afacerile care aduc bani
O nouă tehnologie de terapie antiinflamatorie ce i-a entuziasmat pe toți specialiștii lumii MSK (P)
Un județ din România, pe locul 5 în lume la categoria cele mai ospitaliere zone turistice
Proces celular care poate duce la moartea sau regenerarea celulelor stem
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.