Președintele Nicușor Dan va susține în această seară, de la ora 19.00, o conferință de presă, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.
Administrația de la Cotroceni nu a comunicat tema întâlnirii cu presa.
În cursul zilei de miercuri, președintele a transmis deja mesaje pe două subiecte majore: armistițiul dintre SUA și Iran și operațiunea comună desfășurată de FBI, SRI și alte servicii occidentale împotriva rețelelor de spionaj asociate GRU.
Șeful statului apare în fața jurnaliștilor la doar o oră după briefingul anunțat de premierul Ilie Bolojan, programat pentru ora 18.00.
Totodată, pe agenda șefului statului se află propunerile pentru funcțiile de procurori-șefi ai marilor parchete, înaintate de ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD).
Publicitate și alte recomandări video