Președintele OMV discută vânzarea Petrom. Care este legătura cu Rusia
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Președintele OMV discută vânzarea Petrom. Care este legătura cu Rusia

GALERIE
putin seele
  • putin seele
- +

Presa austriacă scrie că președintele OMV, Rainer Seele, a discutat despre vânzarea Petrom cu al doilea mare acționar al grupului austriac, fondul Mubadala din Abu Dhabi. Posibilul efect: noi întârzieri în exploatarea gazelor offshore din Marea Neagră, spre satisfacția Rusiei.

OMV Petrom are concesionat, împreună cu firma americană ExxonMobil, perimetrul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde, după investiţii de 1,5 miliarde de dolari, s-au descoperit rezerve potenţiale de gaze de circa 64 de miliarde de metri cubi. Exxon a anunțat că se retrage, iar participația sa ar urma să fie cumpărată de Romgaz.

Newsweek România a scris despre legăturile personale ale lui Seele cu Rusia controlată de Vladimir Putin, amintind că președintele Rusiei i-a înmânat personal Ordinul Prieteniei.

Rainer Seele ar fi făcut lobby pentru a obține în mod privilegiat o reducere fiscală în Rusia, reiese din emailurile date publicității de trei publicații austriece. În fața parlamentarilor austrieci, Seele a susținut însă că nu ar fi intervenit, iar acum ar putea risca ani de închisoare pentru ofensă adusă autorităților.

Aflați amănunte de pe newsweek.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ziua Regalităţii

Lucian DÎRDALA

Ziua Regalităţii

În mod normal, societatea românească va descoperi, în timp, de ce această zi merită celebrată: va fi, probabil, un proces similar celui de (re)descoperire a rolului jucat de instituţia monarhică în istoria secolelor XIX-XX.

Filmuletul zilei

opinii

Iluzii de primăvară

Nichita DANILOV

Iluzii de primăvară

Lebăda îşi croia netulburată mersul maiestuos alunecând pe luciul apei, în timp ce în jurul ei un cârd de răţuşte agitate se cufundau în apă şi ieşeau la suprafaţă chiar pe sub burta ei, făcând o gălăgie infernală. Lebăda însă plutea imperturbabilă, ignorând cu totul cârdul de raţe şi tot ce era în jur.

La ordin, Führer! Un spectacol de colecţie

Dana ȚABREA

La ordin, Führer! Un spectacol de colecţie

Pe muchia fragilă ce desparte ura de adoraţie, pot apărea relaţii toxice susţinute de sentimente contradictorii succesive sau chiar simultane. Monodrama La ordin, Führer! scrisă de autoarea austriacă Brigitte Schweiger, cu un uşor caracter autobiografic (bunica scriitoarei a murit într-un lagăr de concentrare), investighează frenezia care-a cuprins minţile oamenilor odată cu apariţia hitlerismului.

De Ziua Tatălui

Michael ASTNER

De Ziua Tatălui

În august 2011, am scris un text dedicat memoriei tatălui meu, o baladă bilingvă în germană şi-n săseşte (varianta amnăşană). Anul trecut, într-una din lungile seri de noiembrie (la Amnaş fiind), am tradus balada.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Etaju 3

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.