Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Preţul chermezei lui Liviu Dragnea la Iaşi şi cum să scapi de controale

GALERIE
dragnea
  • dragnea
- +

Aproape 2 milioane lei ar trebui să fie nota de plată a PSD pentru organizarea mitingului de partid de joi, 9 mai. „Ziarul de Iaşi” a estimat cheltuielile în funcţie de preţurile pieţei, dar şi potrivit unor surse din partid. Cei mai mulţi bani, teoretic, ar trebuie să meargă la firmele de transport, care au pus la bătaie peste 300 de autocare. Patronul unei astfel de firme ne-a povestit însă, sub protecţia anonimatului, că multe dintre contractele cu firmele de transport nu se mai onorează, de fapt. Patronii din breaslă care refuză “plătesc”, moneda fiind cea a controalelor inopinate venite de la instituţii apropiate partidului.

În jur de 15.000-17.000 de simpatizanţi PSD au participat joi la mitingul PSD organizat în inima Iaşului, eforturile financiare ale partidului de guvernământ pentru o asemenea manifestare fiind pe măsură.

În baza informaţiilor din piaţă, dar şi a unor surse din PSD, „Ziarul de Iaşi“ a realizat o estimare a sumei pe care, teoretic, partidul ar trebuie să o plătească pentru organizarea acestui eveniment.

Calculele estimative duc efortul financiar înspre 2 milioane de lei, în această sumă nefiind incluse eforturile de organizare ale autorităţilor publice (Jandarmerie, Poliţie, Primărie etc.), care sunt greu de cuantificat.

Transportul, cel mai scump

Informaţiile despre preţurile practicate de la firmele de transport din Moldova le-am aflat de la patronul unei astfel de societăţi. Din cauza presiunilor mari care s-ar pune pe antreprenorii din acest domeniu, acesta a dorit să ofere informaţii sub protecţia anonimatului.

Teoretic, niciuna dintre cursele de transport persoane de joi nu ar fi trebuit să coste mai puţin de 2.000 de lei pentru un autocar, ne-a spus patronul firmei de transport. Costurile practicate de el, minime, sunt următoarele: Botoşani - Iaşi, 2.000 de lei, Suceava - Iaşi 2.300 de lei, Neamţ Iaşi - 2.300 de lei, Roman - Iaşi, 2.000 de lei.

La toate aceste sume ar trebui să se adauge, teoretic, şi TVA. Am luat în calcul o medie de 2.200 de lei pentru închirierea unui autocar, suma rezultată fiind de aproximativ 700.000 de lei pentru toate cele 330 de autocare care au ajuns la Iaşi. De ce teoretic?

„În realitate, aceşti bani nu se plăteasc pentru că ei apelează la firmele de transport mari, trimit contractele, însă apoi nu mai plătesc. Teoretic, în transporturi, banii se plătesc înainte. Când ai pus piciorul în autocar, biletul trebuie să fie plătit. PSD nu face aşa, spune că plăteşte după, şi nu o face niciodată“, ne-a spus patronul, care susţine că vorbeşte din propria experienţă.

Acesta spune că antreprenorii din transport nu pot refuza să onoreze o comandă venită de la partid pentru că, „a doua zi“ se trezeşte cu controale de la diverse instituţii.

„În momentul de faţă, în România, având în vedere legislaţia, este imposibil ca cel care vine în control să nu îţi găsească ceva. Şi asta în primul rând din cauza şoferilor, cărora nu le pasă dacă fac vreo greşeală. Fiind o cerere imensă de şoferi pe piaţă, aceştia îşi găsesc mâine de muncă la o altă firmă dacă au fost daţi afară azi. Iar dacă şoferii greşesc, inspectorii au posibilitatea să dea amenzi pe firmă. Deci, partidul are această formă indirectă de şantaj“, ne-a explicat patronul din transport.

Tot la transport trebuie adăugat preţul închirierii unei garnituri de tren de la Bacău la Iaşi, estimată la 30.000 de lei.

Celelalte cheltuieli

Dincolo de transport, un alt capitol costisitor a fost organizarea în sine a evenimentului din Piaţa Unirii. De scenă şi sonorizare s-a ocupat o firmă numită 360 Revolution, care a avut, în ultimii ani, mai multe contracte pentru evenimente publice.

Am pus o sumă medie totală de 500.000 de lei pentru scenă, sonorizare, logistică, onorarii artişti, transport şi cazare membri PSD. De menţionat că firma care s-a ocupat de scenă este de­ţinută de un fost partener de-al lui Sebas­tian Ghiţă, ex-membru PSD.

O altă cheltuială de partid, cel mai probabil disipată în sutele de organizaţii locale care au adus simpatizanţi la Iaşi e cea cu diurna participanţilor. Deşi diverse surse au indicat su­me între 50 şi 100 de lei ce ar fi fost date unor simpatizanţi, am calculat doar valoarea minimă pentru mâncare şi băutură ce a fost cheltuită de partid.

Astfel, la o diurnă de 30 de lei, pentru o medie de 15.000 de participanţi din afara Iaşului, am obţinut suma de 450.000 de lei. In fine, estimăm cheltuirea a cel puţin 20.000 de lei pentru bannerele, mash-urile, broşurile şi alte tipărituri realizate cu ocazia acestui eveniment.

Suma finală după adunare: 1.704.000 de lei. Aproape jumătate faţă de cea alocată de Primăria Iaşi pentru evenimentul organizat cu ocazia sosirii Papei Francisc la Iaşi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri