Preţul energiei electrice a crescut de patru ori în 2021, în Europa Occidentală
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

vineri, 21.01.2022

Preţul energiei electrice a crescut de patru ori în 2021, în Europa Occidentală

GALERIE
Lista-completa-de-preturi-la-energie-electrica.-Care-e-cea-mai-ieftina-oferta-de-pe-piata-840x500
  • Lista-completa-de-preturi-la-energie-electrica.-Care-e-cea-mai-ieftina-oferta-de-pe-piata-840x500
- +

Creşterea cotaţiilor la gaze şi drepturi de emisii de CO2 în Europa, în 2021, a provocat o majorare fără precedent a preţurilor angro la electricitate, care au ajuns să fie de patru ori mai mari comparativ cu cei cinci ani anteriori în Spania, Franţa, Germania sau Marea Britanie, relatează agenţia EFE.

Creşterea a fost generalizată în toate marile economii avansate, astfel că, potrivit indicelui Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), majorarea a fost de 64% dacă se compară cu această perioadă de referinţă, dar în nicio regiune atât de "exagerată" ca în Europa Occidentală.

În raportul său semestrial privind pieţele de electricitate, publicat vineri, IEA semnalează că în ţările nord-europene preţurile angro au fost în ultimul trimestru din 2021 aproape triple faţă de cele din ultimele trei luni din anii 2016-2020. Dar, cu o medie de 96 de euro pe MWh, preţurile din această regiune au rămas la jumătate faţă de cele din Europa Occidentală.

În Statele Unite sau în Japonia, creşterile din ultimul trimestru al anului trecut au fost de 75%, respectiv 80%. În Australia avansul a ajuns la 174% în trimestrul al doilea, din cauza problemelor legate de lipsa de cărbune, dar s-au rezolvat şi asta s-a tradus ulterior printr-o scădere de 50% până în trimestrul patru.

După ce a scăzut uşor în 2020, din cauza crizei provocate de covid, cererea globală de electricitate a crescut în 2021 cu 5,7%, ceea ce reprezintă cel mai mare avans dintr-un an în termeni absoluţi (1.500 terawatti) şi în termeni relativi cel mai semnificativ începând din 2010, când lumea se recupera după criza financiară. Numai China a fost responsabilă pentru jumătate din această creştere mondială a consumului, mai scrie EFE.

Pentru a răspunde la această cerere globală mare, s-a recurs în special la cărbune (+8,6%), sistemul care generează cel mai mult dioxid de carbon. Consecinţa a fost că 2021 a devenit anul în care electricitatea a atins recordul de emisii de gaze cu efect de seră, cu o creştere de 6,8%.

Regenerabilele au avut un avans de 6,2%, dar într-un ritm inferior consumului, şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul energiei nucleare (+3,5%) şi gazelor (+2,1%).

IEA estimează că anul acesta şi în următorii doi ani consumul va continua să se majoreze, dar cu un ritm inferior, de 2,7%. De asemenea, emisiile vor fi în creştere, dar mai mică (de 0,2% anual) deoarece expansiunea aşteptată a regenerabilelor (la 7,8%) nu va împiedica un avans al utilizării cărbunelui (la 0,3%) şi gazelor (0,7%). Şi în sectorul energiei nucleare se va înregistra un progres în ritm de 1,1%.

Cărbunele va continua să piardă teren semnificativ în America (-6,7% anual) şi în Europa (-10,7%), dar această scădere va fi compensată deoarece în China şi India vor continua să fie puse în funcţiune noi centrale pe cărbune.

Directorul executiv al IEA, Fatih Birol, avertizează că, pentru a ajunge la emisii nete de carbon zero în orizontul lui 2050, aceste vor trebui reduse cu 55% până în 2030, însă, dacă nu va exista o schimbare radicală de politică din partea guvernelor, în realitate în următorii trei ani emisiile se vor menţine la acelaşi nivel.

"Asta nu numai că subliniază cât de departe suntem de drumul pentru emisii zero până în 2050, dar şi pune în evidenţă schimbările masive necesare pentru ca sectorul de electricitate să îşi îndeplinească rolul fundamental în decarbonizarea sistemului energetic", a semnalat Birol. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Toni HRIŢAC

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Duritatea de limbaj, libertatea indecentă în apreciere sunt arme politice, dar nu pot fi folosite împotriva unor persoane care nu fac politică. Chiar şi în retorica electorală o asemenea exprimare este de obicei apanajul unor extremişti. Faptul că primarul Iaşului le foloseşte este un derapaj care trebuie sancţionat.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul extremismului

Alexandru CĂLINESCU

Pericolul extremismului

Am întâlnit în ultima vreme mai multe luări de poziţie care atribuiau „intelectualilor” vina pentru ascensiunea extremei drepte. Care intelectuali?

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

George PLEȘU

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

Orice deschidere a unei noi galerii este un act de curaj care trebuie salutat şi sprijinit. O scenă cât mai efervescentă, care va căuta să scape de conservatorism şi provincialismul care au dominat mult prea multă vreme cultura ieşeană, şi care va dori să fie conectată la trendurile globale, va atrage atenţia şi asupra potenţialului creativ local şi va genera mai multe puncte de diseminare a artei contemporane şi educare a publicului.

Critica „de întâmpinare”?

Nicolae CREŢU

Critica „de întâmpinare”?

Nu se mai vorbeşte prea mult, de deja destul de multă vreme, despre o critică de întâmpinare. Ceea ce nu înseamnă, totuşi, că ea ar fi dispărut cu totul, poate, mult mai curând şi de înţeles într-o măsură, doar că a suferit, în noi „contexte”, nu puţine mutaţii, deformări, probabil şi pervertiri. Faţă de ce era ea cel mai adesea, deşi nu lipseau nici atunci simulacrele de „critică”, doar fardate cu aşa o etichetă indulgentă, sub regimul comunist şi controlul lui (nu numai cenzura) asupra activităţii editoriale.

pulspulspuls

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Mişcare magistrală, de maestru emerit (nu spunem în ce anume) a rectorul de la „Cuza”, dom’ Tudorel, în aceste zile de plin scandal al pagiatului lucrării de doctorat a premierului Ciucă: a scos şi el la bătaie una din diplomele din sertar, şi nu una oarecare. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X