anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Preţurile biletelor de avion scad puternic în ianuarie

In cazul a peste 30 de destinaţii vor putea fi achiziţionate bilete la preţuri de sub 50 de euro.

GALERIE
avion10
  • avion10
- +

Preţurile biletelor de avion pentru mai mult de 30 de destinaţii din Europa scad chiar şi de trei ori din luna ianuarie, ajungând la mai puţin de 50 de euro pentru o călătorie dus-întors în oraşe precum Roma, Paris, Londra sau Barcelona, potrivit unei analize Vola.ro, cel mai mare portal de turism.

În Londra, una dintre capitalele europene preferate de români, un zbor în luna decembrie costă peste 200 euro şi poate depăşi chiar 350 euro pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Din a doua jumătate a lunii ianuarie, însă, se pot găsi bilete către capitala Marii Britanii la aproximativ 35 euro, se arată într-un comunicat al Vola.ro. Spre Roma, o altă destinaţie căutată de turiştii români, preţul unui bilet în decembrie depăşeşte 150 de euro şi poate ajunge chiar la 300 euro în anumite intervale.

În schimb, pentru lunile ianuarie sau februarie, biletele de avion dus-întors spre Roma vor avea preţuri care pornesc de la 30 euro. Alte destinaţii cu preţuri de pâna la trei ori mai mici începând cu primele luni ale lui 2015 sunt Barcelona, Paris, Milano sau Treviso. Practic, cele mai ieftine rute pentru perioada ianuarie-februarie sunt: Timişoara - Milano (17 euro), Timişoara - Bari (18 euro), Timişoara - Bologna (23 euro), Timişoara - Treviso ( 24 euro), Cluj - Bologna (24 euro), Bucureşti - Milano (26 euro), Timişoara - Frankfurt (28 euro), Bucureşti - Bruxelles (28 euro), Bucureşti - Oslo (28 euro), Bucureşti - Roma (30 euro), Bucureşti - Larnaca (30 euro), Bucureşti - Perugia (33 euro), Bucureşti - Londra (34 euro), Bucureşti - Basel (39 euro), Bucureşti - Cuneo (39 de euro) şi Bucureşti - Bologna (39 de euro). "Biletele au preţuri cu atât mai mici, cu cât se cumpăra mai din timp, adică cu cel puţin 1-2 luni în avans. Cei care merg la evenimente celebre ar trebui să cumpere biletele cu 4-5 luni în avans, pentru a găsi cele mai ieftine variante. Ca o medie, dacă achiziţionezi biletele cu aproximativ două luni în avans, poţi obţine un tarif bun pentru aproape toate destinaţiile", a declarat Alina Dumitrescu, manager de agentie Vola.ro.

Turiştii pot afla cele mai ieftine variante de zbor de pe parcursul unui an prin intermediul unor alerte speciale lansate de Vola.ro accesând https://www.vola.ro/alerta_tarif. "Alerte de tarif este un produs brevetat de Vola.ro, prin care poţi să fii înştiinţat atunci când se îndeplinesc criteriile de tarif pentru zboruri selectate de tine. Cum funcţionează exact? Te înregistrezi prin intermediul unei adrese de email, îţi alegi o rută care te interesează (Bucureşti - Roma, de exemplu) sau poţi să pui chiar o ţară ca destinaţie (şi te va alerta apoi pentru orice destinaţie din ţara respectivă), lunile în care ai vrea să călătoreşti, durata călătoriei (intre 1 si 40 zile) şi un preţ maxim pe care vrei să îl plăteşti pentru bilet. În plus, în momentul în care îţi selectezi o rută, îţi afişează şi un grafic cu evoluţia preţului pentru destinaţia respectivă pe următorul an şi poţi vedea care este preţul minim al biletului în fiecare lună", a declarat Manuela Melinescu, marketing manager Vola.ro.

Avantajul principal al acestor alerte este că este un instrument care practic lucrează pentru turist, care nu va mai trebui să irosească timp sau energie ca să verifice permanent rute şi preţuri. "E comod, îţi selectezi nişte planuri de călătorie bazându-te pe o dorinţă, pe un buget, şi când dorinţa ta se poate îndeplini, afli primul", a mai precizat Manuela Melinescu.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.