anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 25.05.2022

Pandemia la Bălțați: ”Baba acuș se duce, la ce să ne mai vaccinăm?”

GALERIE
Doamna Luca mergând spre casăstrăzi din Bălțați (3)
  • Doamna Luca mergând spre casă
  • străzi din Bălțați (3)
- +

Oamenii par mai încurcaţi şi confuzi ca niciodată. Pe străzile din Bălţaţi, cei care s-au vaccinat de COVID se vaccinează şi cu serul antigripal, restul nu vor să audă de ace până nu se lămuresc ce se întâmplă cu pandemia, că până la urmă „toate-s o răceală”. Foarte multe persoane însă confundă vaccinul antigripal cu cel împotriva coronavirusului.

 

Gheorghe Bălae, la 85 de ani, stă în poarta gardului de-un verde crud şi flutură în faţa ochilor un pinten de metal, lung de 15 centimetri. O schijă din al Doilea Război Mondial, dintr-o bombă care a trecut la un picior deasupra casei în care se adăpostea cu familia sa. „A fost şi mai rău cândva”, spune, cu voce stinsă, moş Gheorghe. Tocmai pentru că a fost greu s-a vaccinat deja anti-COVID de două ori, aşteaptă să meargă a treia oară şi să-l cheme domnule doctor „ăsta tânăr de a venit la noi” să-şi facă şi antigripalul. „Obligat îmi fac şi antigripalul. Băiatu’ meu lucrează în Iaşi şi s-a vaccinat deja de trei ori. Noi am trecut prin tifos, prin toate, numai Domnul de sus ştie cum am ajuns. Am avut de îndurat foame, am prins războiul, mi-au ciuruit casa. Dar eu zic că o să scăpăm şi de asta, că e mare Dumnezeu”, spune bărbatul.

Gheorghe Bălae, Bălțați:  „A fost şi mai rău cândva”

Puţini săteni sunt de aceeaşi părere cu el. Vecina de pe aceeaşi stradă, câteva sute de metri mai la vale, spune că nu se vaccinează de COVID „poa’ să-mi deie ce vor”. Pe cel antigripal l-a făcut cândva demult, dar când îi explic că se face în fiecare toamnă, îmi spune că poate o să-l facă. Să vadă ce zice medicul, când se duce la el, dar devreme nu vrea să iasă din casă. „Pe ăla de COVID nu-l fac că mi-e frică. Am 80 de ani în noiembrie şi nu vreau să mor. Mă tem şi de boală, dar nu-s deja bolnavă? De ce să-l fac, dacă moare lume multă de la vaccin? Să ştiţi că şi eu am băiat, e profesor, de la vaccin îmi zice că e bolnav, nu a avut nimic atâţia ani, acu nici nu mănâncă, nici nimic, de la vaccinul ăsta şi a făcut două!”, povesteşte Ileana.

„Nu mă tem de vaccinuri, dar nu cred în ele”

Fermi şi de neclintit pe poziţiile lor, oamenii nu se tem să spună ce cred. Maria Ivan, o femeie tânără, de 40 şi ceva de ani, care iese din magazin cu o sacoşă plină cu sticle, spune că nu s-a vaccinat niciodată pentru nimic. Din ce ştie ea, cel puţin. Nu îi trebuie nici antigripal, nici anti-COVID, niciun vaccin nu e bun, de altfel. „Nu am nevoie, nu vreau, nu îmi trebuie. Nu vreau antigripal, nici ăsta cu pandemia, nu cred în aşa ceva, dar să ştiţi că sunt împotriva vaccinurilor. Nu mă tem, dar nu cred în ele”, spune femeia, alergând spre maşină.

Stradă din Bălțați

Dan Popa, un bărbat aproape de 50 de ani, s-a mirat când i-am spus că toată lumea poate să se vaccineze antigripal. „Nu m-am vaccinat niciodată, nu e cel pe care-l fac numai bătrânii?”, se întreabă bărbatul. Acesta spune că o mare problemă a fost cu religia în campania de vaccinare anti-COVID „şi chiar şi la gripă”. Sunt, pe de o parte, unele religii care refuză din start orice vaccinare, dar apoi sunt preoţii ortodocşi, despre care Dan spune că au făcut mai mult „campanie anti decât pro”. „Nu au nici mască, nu vor nici vaccin. Teodosie a făcut a doua Înviere, aţi văzut doar, acolo de ce nu a intervenit nimeni? Eu nu m-am vaccinat niciodată antigripal, dar cred că nu e o idee rea, am făcut doar vaccinul ăsta cu pandemia. Sunt trei feluri de oameni aici - ăia responsabili care s-au vaccinat, ăia reticenţi şi sunt ăia care nu vor pur şi simplu. Nu cred că lumea o să se vaccineze mai mult antigripal anul ăsta”, spune Dan Popa.

Cabinetul medical din Bălțați

În faţa magazinului din care a ieşit vijelios Maria Ivan o bătrână se mişcă încet şi se aşază pe o băncuţă aşezată între peretele de la market şi blocul cu două etaje de alături. Deschide o sticlă de plastic de bere la jumătate şi se uită la oamenii care trec pe stradă. Doamna Luca se mişcă greu, ajutată doar de un baston, şi chiar dacă dispensarul e foarte aproape de casa ei, nici nu îşi aduce aminte de când n-a mai fost la medic. „Baba acuş se duce, la ce să ne mai vaccinăm, vaccin îmi trebuie la 75 de ani?”, se întreabă femeia. Spune că nu s-a vaccinat niciodată antigripal, nu că se teme, dar că „nu m-a ajutat niciodată”. E lung drumul, spune femeia, ca să o convingă medicii să aibă încredere în ea, dar, zilele astea, cel mai lung i se pare drumul înapoi spre casă. 

Citește și: Gripa versus COVID. Am stat de vorbă cu medicii din județ. Care-i situația vaccinării

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un mai prea îndepărtat (I)

Cătălin ONOFREI

Un mai prea îndepărtat (I)

Au trecut peste trei decenii de la primele alegeri „libere”!

opinii

Papua Noua Românie

Briscan ZARA

Papua Noua Românie

Furtul şi distrugerea lucrurilor care nu-ţi aparţin sunt obiceiuri respectate cu sfinţenie de toţi aici. Fiecare dintre aceste fapte va fi recompensată cu vârf şi îndesat în lumea de apoi, deci e bine să ai cât mai multe din astea în portofoliu.

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Cristina DANILOV

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Conceptul de „violenţă de gen”, considerată a fi iniţial o chestiune de familie ce nu trebuia să iasă pe uşi şi, deci, în care nu trebuie să se intervină din afară, denumeşte azi o problemă mai largă ce pare să se fi extins, dincolo de uşa casei, pe mai multe paliere din viaţa de zi cu zi a multor femei. Prezenţa acestui tip de violenţă în relaţii de cuplu sau profesionale scoate în evidenţă, din păcate, şi mai mult imaginea femeilor aflate în situaţie de subordonare faţă de bărbaţi şi presupune asumarea relaţiilor de putere inegale din punct de vedere istoric dintre cele două genuri, prin care bărbaţii sunt legitimaţi să-şi menţină status-quo-ul de dominaţie.

Artă şi război

Mihai DORIN

Artă şi război

Războiul a fost mereu o temă de reflecţie pentru istorici şi artişti, dar şi o temă de investigaţie declarat „obiectivă” de către istorici şi asumat subiectivă de către artişti. Nu e o competţie între cele două viziuni, ci o formă de complementaritate liberă. 

pulspulspuls

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

Pentru că tot este astăzi în calendarul ortodoxiei ziua Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, haideţi să împărtăşim cu ocazia asta şi cu domniile voastre, iubiţi drept-credincioşi, o chestiune de care ne minunăm şi ne tot roade de mai multă vreme pe noi, iar mai nou auzim că roade şi unele feţe bisericeşti de prim rang din toată arhiepiscopia, şi nu numai. 

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.