Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

LA EST DE IAȘI

Prezidenţialele

GALERIE
radu popescu
  • radu popescu
- +

Anul şi alegerile!

După COVID, secetă şi criza economică, fraţii noştri de peste Prut se pregătesc în acest an de o nouă cumpănă: alegerea Preşedintelui Republicii Moldova.

Pe 1 noiembrie, moldovenii se vor prezenta la urne pentru primul tur al scrutinului prezidenţial în care îşi vor măsura forţele, se pare, nu mai puţin de 15 candidaţi, o adevărată invazie de lideri mai mult sau mai puţin politici care se consideră cei mai în măsură să-şi conducă ţara spre un viitor mai bun. 

Tradiţional, candidaţii „de stânga” sunt cei mai ordonaţi şi organizaţi, socialistul Dodon (preşedintele în exerciţiu) neavând contraconcurenţi relevanţi pe segmentul său electoral care să-i altereze numărul de voturi. Pe partea cealaltă, „dreapta” pro-europeană - cu entuziasmul copiilor din clasa I care aleargă cu toţii odată după mingea din curtea şcolii, călcându-se pe picioare şi boţindu-şi uniforma proaspăt călcată - numără o mulţime de candidaţi care nu vor face decât să îşi fure unii altora voturile, permiţându-i lui Dodon să intre în turul II cu o diferenţă liniştitoare faţă de următorul clasat. Iar cel mai bun exemplu este faptul că nici măcar partidele asumat unioniste - nu că ar conta foarte mult şi în relevanţa scorului electoral - nu au fost capabile să se unească pentru a avea un candidat comun, fiecare „patriot” considerându-se mai „unionist” decât celălalt.

Preşedintele Dodon şi-a depus oficial candidatura zilele trecute motivând că face acest lucru pentru continuarea iniţiativelor social-economice din primul mandat (sublime, dar care lipsesc cu desăvârşire): „în condiţii de criză, ţara are nevoie de stabilitate, iar primul mandat al meu a fost unul deloc nu simplu” (însă aparent mai puţin complicat decât gramatica limbii române). Profitând de eternele certuri dintre pro-europeni, care mai mult bat pasul pe loc din această cauză, Dodon continuă să acopere cu lejeritate spaţiul mediatic de peste Prut cu vizitele sale „de lucru” prin ţară, cu veştile „bune” precum aducerea de la prietenii din Rusia a vaccinului izbăvitor de COVID („Dacă ei ar fi gata să-mi dea, eu o să-i rog să-mi dea vreo 100 de mii de aceste vaccine. Eu am mai mare încredere în vaccinul rusesc decât în cel american. De ce? De-atâta!”) ori prin pildele transmise societăţii după pelerinajul proaspăt încheiat pe Muntele Athos: „Iată, eu am să vă povestesc ceva. Fiul meu cel mai mare, ca toţi adolescenţii, stătea mult la calculator. După ce a fost pe muntele Athos, a început a cânta la pian şi a învăţa limbile străine. Nu ştiu dacă asta e legat de Athos, dar vă sugerez să luaţi feciorii şi să mergeţi acolo.” Acum, dacă e adevărat ce spune domnul Dodon despre ceea ce se petrece pe Muntele Athos, s-ar putea ca şi steliştii să aibă o explicaţie pentru transformarea echipei lor favorite după desele pelerinaje ale domnului Becali în acelaşi loc, dar asta, deja, este o altă discuţie.

Iar în timp ce Igor Dodon punctează zi de zi din punct de vedere mediatic, pro-europenii se încăpăţânează să nu înţeleagă că doar un candidat comun are şanse reale de câştig în faţa maşinăriei socialiste teleghidate de la Kremlin. De exemplu Maia Sandu, unul dintre potenţialii candidaţi, este susţinută de către Donald Tusk, nimeni altul decât preşedintele Partidului Popular European: „Când mă întreabă cineva în Europa dacă merită să susţin Moldova, răspund imediat: Da! Şi când mă întreabă cineva cine poate să ducă cel mai rapid Moldova spre succes, răspund imediat: Maia Sandu”. 

Andrei Năstase, celălalt lider pro-european de la Chişinău care doreşte să candideze (dar cu mai puţine şanse decât Maia Sandu în acest moment, conform sondajelor), are şi el susţinătorii săi, unul dintre aceştia fiind domnul Chirica, edilul Iaşului, cel care - cu toată agenda sa încărcată de proiectele de dezvoltare a oraşului - a decis să treacă la un nivel nou de implicare, acela de „schimbare a destinului Republicii Moldova” prin susţinerea unui candidat la prezidenţialele de peste Prut. Şi ce dovadă mai bună a faptului că edilul nostru începe deja să fie un personaj vizibil în politica mare, globală, decât faptul că Dodon pare să îşi schimbe linia tradiţională de campanie şi să acţioneze întocmai ca domnul Chirica în aceste alegeri locale: „campania electorală prezidenţială va fi fără dezbateri, eu voi fi doar între oameni”.

Însă să nu credeţi că toată lumea din Republica Moldova se ocupă în această perioadă doar cu alegerile prezidenţiale. Sunt şi oameni care au alte apăsări, ca de exemplu organizaţia „Protecţia consumatorului” care face un apel către consumatorii din Belarus, îndemnându-i să renunţe la proteste: „acţiunile similare, care au avut loc în Republica Moldova, acum circa 30 de ani, nu au dus decât la privatizarea economiei, iar în prezent nu mai există agricultură, medicină sau sistem de justiţie”.

Dar despre faptul că, prin îndepărtarea lui Lukaşenko de la putere, Dodon şi-ar pierde şi singurul lider din zonă cu care se mai vizitează avem timp să mai vorbim şi data viitoare.

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri