La fiecare început de vară se declanşează, într-o formulă clişeizată, „febra admiterii”. Nu există familie în care să nu se dea un examen de ocupare a unui loc în clasa a V-a, o capacitate, un bacalaureat, o admitere la facultate…, după care se aşterne liniştea, pe foarte puţini mai precupându-i ulterior examenele din sesiunile studenţilor, examenele de licenţă/ diplomă/ disertaţie/ doctorat, pentru că acestea sunt susţinute de oameni de-acum majori, responsabili şi vaccinaţi (asta e o expresie dinainte de pandemie…).

Admiterea este un cuvânt care încă mai dă unora frisoane, chiar şi după ani buni de la trecerea printr-o astfel de încercare. Au fost vremuri în care admiterea la facultate reprezenta momentul în care fiecare îşi juca şansa vieţii. Aproape toţi elevii făceau pregătire pentru admitere, deoarece la toate specializările era concurenţă, uneori de sute de candidaţi pe un loc, aşa cum era la teatru. Bacalaureatul nu era un examen foarte greu, mai ales pentru cei care se pregăteau să dea admitere la facultate.

Acum lucrurile s-au schimbat radical. Din cei care ajung să termine liceul, numai trei sferturi dau examen de bacalaureat, dintre care îl iau tot cam atâţia, anul trecut promovabilitatea fiind de 75,7%. Ne amintim de anul 2011, atunci când, cu ajutorul tehnologiei video, s-a securizat acest examen, promovabilitatea prăbuşindu-se de la aproape 80% în anii precedenţi, la 50,4%. De fapt, ne întorsesem în timp, în 1925, anul în care s-a introdus în România examenul de maturitate, când promovabilitatea a fost de 48,5%. De fapt, în interbelic, rata de succes la bacalaureat era cam de jumătate, cu excepţia anilor 1932 şi 1933, când s-a ridicat la peste 70%. Era în plină criză economică, şi sunt două explicaţii pentru acest salt: ori elevii s-au apucat brusc de învăţat, ori profesorii au fost mai îngăduitori, dată fiind situaţia grea prin care trecea întreaga ţară. Parcă a doua posibilitate ar fi mai credibilă!

Revenind la zilele noastre, nu s-ar zice că bacalaureatul este un examen uşor, ba dimpotrivă. Dacă sunt licee în care iau bac-ul toţi sau aproape toţi elevii, sunt şi licee în care nici un elev nu promovează acest examen. Întrebarea este ce se întâmplă cu cei care au luat bac-ul? Aşa cum aflăm din excelentele statistici realizate de către doamna prof. univ. dr. Emilia Gogu de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, maximum 85% dintre absolvenţii cu diplomă de bacalaureat aleg să urmeze o facultate, aceasta în condiţiile în care 47,7% dintre tinerii cu vârsta între 18 şi 20 de ani nu se regăsesc în sistemul educaţional. Astfel, începe o goană după candidaţi. Unii vor candidaţi cu orice preţ, alţii vor candidaţi buni! Oricum ai da-o, tot competiţie între universităţi este!

Cea mai importantă schimbare de paradigmă este aceea că, dacă pe vremuri admiterea era problema candidaţilor, acum admiterea este o problemă a universităţilor, deoarece nimeni nu doreşte să rămână cu locuri neocupate, în condiţiile în care finanţarea este în funcţie de numărul de studenţi. Aşa că tânărul bacalaureat este conştient de faptul că aduce în universitate o grămadă mai mică sau mai mare de bani, motiv pentru care alege oferta care este mai atractivă. Fac excepţie candidaţii care ştiu de mici că vor face, de exemplu, medicina, motiv pentru care se vor pregăti atât pentru a şti, cât şi pentru a se educa în cultul muncii.

În mod natural, universităţile îşi pun întrebarea: Oare ce îi atrage pe candidaţi la o facultate/ universitate? Oare când să se facă promovarea imaginii universităţii? Oare pe ce canale media este mai eficient să ne promovăm? etc. Nimeni nu deţine răspunsul exact la aceste întrebări. Din statistici rezultă că 80% dintre absolvenţii de liceu îşi aleg facultatea după ce dau examenul de bacalaureat. Ar părea că este o măsură a indeciziei sau a dezorientării. Nimic mai fals! Este o măsură a pragmatismului tinerei generaţii! Întrebaţi dacă vor da examen la facultate, cei mai mulţi liceeni răspund: să iau bac-ul mai întâi! Ceea ce este perfect logic! Dacă insişti cu întrebarea, ţi se răspunde tot într-o cheie dubitativă: să văd cu ce note iau bac-ul! Iarăşi un răspuns logic, deoarece facultăţile au câte o formulă de calcul în care intră media de la bac, notele la diverse probe de la bac, nota la examenul de admitere, unde este cazul, oricum, răspunsuri care reflectă o gândire logică, orientată către o eficienţă maximă, care este raportul între efect şi efort. Adică efect maxim, cu efort minim, adică ceea ce ne dorim cu toţii, numai că unii dintre noi o recunosc, iar alţii nu.

Odată, făceam şi eu diverse sondaje în rândul studenţilor, pentru a vedea ce i-a adus la universitate/ facultate. Nu era o investigaţie ştiinţifică, nici pe departe, ci avea un pronunţat caracter colocvial. De cele mai multe ori, în relatările studenţilor, apărea un prieten, un personaj enigmatic, fără identitate, fără chip, oricum, era cel care îi determina pe studenţi să urmeze o anumită facultate. Era acel prieten care, de regulă, trecuse prin experienţa universitară, era cel care avea un rol determinant în luarea unei decizii asupra traseului profesional al candidatului, deoarece experienţa personală este imbatabilă, iar principalii noştri vectori de imagine sunt studenţii şi absolvenţii!

Într-o zi, în perioada admiterii, eram mai tânăr şi eram membru al comisiei de admitere pe facultate, văd că se apropie de masa comisiei doi tineri. Îi întreb: La ce domeniu vreţi să vă înscrieţi? La care unul dintre ei îmi răspunde: Numai eu vreau să mă înscriu, el e un prieten! Atunci eu am spus: Iată, în sfârşit, după atâtea aşteptări, putem să-l vedem pe prieten, acela care, de ani de zile, printr-o muncă stăruitoare, demnă de toate mulţumirile, îi convinge pe tinerii absolvenţi de liceu să vină la facultatea noastră! Cei doi au făcut ochii mari, neînţelegând, explicabil, nici măcar o iotă din ceea ce le spuneam eu atunci!

Nu-mi mai amintesc dacă respectivul s-a mai înscris la noi sau nu!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi