anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 19.08.2022

Controverse în şedinţa de Consiliu Local

Prietenul Cordunenilor, de meserie avocat, făcut cetăţean de onoare, deși e condamnat

GALERIE
cetatean
  • cetatean
- +

Alexandru Bernic a fost condamnat în urmă cu mai mult timp la doi ani de închisoare cu suspendare, dar a intervenit reabilitarea. Asociaţia revoluţionarilor l-a pus pe lista celor 43 de persoane care au primit titlul de cetăţean de onoare. Printre aceştia se mai află şi Vasile Chirica, unchiul primarului.

Primăria Iaşi a marcat 30 de ani de la Revoluţie prin două momente importante: o şedinţă solemnă a Consiliului Local (CL) şi o comemorare la Troiţa din faţa Palatului Culturii. În cadrul primului eveniment, care a avut loc sâmbătă, 43 de persoane care deţin certificate de revoluţionar au primit titlul de cetăţean de onoare. Propunerile au venit din partea asociaţiilor de revoluţionari şi au fost agreate de municipalitate. Totuşi, lista a stârnit şi unele controverse, invocate inclusiv în plen. Cu toate acestea, votul a fost dat în unanimitate şi toţi consilierii care au luat cuvântul au mulţumit revoluţionarilor pentru implicarea lor în evenimentele de acum 30 de ani.

Totodată, pentru unii consilieri, şedinţa solemnă a CL a fost o ocazie să rememoreze cum au trăit ei înşişi Revoluţia. Un consilier PSD a mărturisit că păzea casa fostului prim-secretar de hoţi, un alt social-democrat era în Piaţa Unirii deşi avea doar 1 an şi jumătate luni, iar un liberal a susţinut că el a fost în Piaţa Unirii pe 14 decembrie.

La cel de-al doilea eveniment, de duminică, a fost înregistrată o prezenţă-record de câteva sute de ieşeni, în condiţiile în care la manifestările similare din anii anteriori abia dacă participau câteva zeci de oameni.

Ciprian Bostan: „Trebuie să fim selectivi în oferirea titlului“

Consilierul local PNL Ciprian Bostan a fost primul care a avut o intervenţie în şedinţa solemnă de sâmbătă şi, printre altele, a adus şi unele reproşuri. Bostan a subliniat că există persoane care au certificat de revoluţionar, dar care nu fac parte din asociaţii şi a vorbit despre „o măsură reparatorie“ faţă de cei care nu se pot bucura de privilegiul de a fi propuşi de asociaţii. „Titlul de cetăţean de onoare nu aduce beneficii materiale, dar aduce, categoric, beneficii de imagine consistente. Noi ne mândrim cu aceşti oameni, ca atare consider că este o iniţiativă binevenită. Pe de altă parte, aş vrea să sesizez câteva minusuri care fac acest demers un pic incomplet. (...) Am agreat (în CL, n.r.) că acest titlu se acordă acelor personalităţi care au adus beneficii de imagine la propăşirea comunităţii ieşene, pe cale de consecinţă cred că trebuie să fim selectivi în acordarea acestui titlu“, a mai spus Bostan.

El nu a nominalizat persoane care nu ar fi meritat titlul de cetăţean de onoare din lista celor 43 de revoluţionari.

Inter­venţia liberalului nu a rămas fără ecou, în condiţiile în care el a primit replici atât de la primar, cât şi de la alţi participanţi la şedinţă. „Este o formă de re­cu­noştinţă a oraşului pentru cei, fără de care, în această zi noi am fi făcut total altceva. Nu dorim să ne transformăm nici în judecători, nici în ju­decătorul suprem, ci dorim să arătăm tinerei generaţii că în istoria acestei naţiuni au existat oameni care nu s-au gândit la liniştea lor şi a familiilor lor, ci şi-au pus viaţa în pericol. (...) Nu este judecata noastră, este recu­no­ştinţa noastră“, a comentat primarul Mihai Chirica.

Printre cei care au primit distincţia s-a aflat şi un unchi al edilului (Vasile Chirica). Unul dintre beneficiarii titlurilor de cetăţean de onoare a fost chiar un consilier local PSD, care a ţinut să-i dea şi el o replică consilierului liberal. „Foarte mulţi din­tre consilieri analizează întâm­plările petrecute după aceste evenimente (Revoluţia din 1989, n.r.), credeţi-mă că ele nu au valoare. Unii au trecut prin lucruri bune, alţii prin lucruri rele, noi analizăm acel mo­ment (decembrie 1989, n.r.)“, a spus consilierul PSD Mihai Pintilei.

„Toţi cei prezenţi pe listă trebuie să pri­mească titlul de cetăţean de onoare“, a spus, la rândul lui, consilierul PSD Vlad Nedelcu.

O replică la afirmaţiile lui Bostan a avut şi preşedintele Asociaţiei „14 Decembrie“, Casian Maria Spiridon. „La asociaţia 14 decembrie sunt 4 profesori universitari, 3 membri ai Uniu­nii Scriitorilor, sunt ingineri, econo­mişti ş.a.m.d. Cred că nu aţi intenţionat să ne jigniţi pe noi, cei de la 14 decembrie, dar, dacă da, aş prefera să evităm această situaţie. Îmi cer iertare pentru această interpelare, dar nu aveam încotro, trebuia să-mi exprim cuvântul şi să spun adevărul, pentru asta am luptat atunci“, a spus Casian Maria Spiridon.

Principala controversă legată de lista celor 43 de revoluţionari îl priveşte pe avocatul Ale­xandru Bernic: el a fost condamnat cu suspendare acum mai mulţi ani, dar, între timp, a intervenit reabilitarea acestuia. El este prieten cu membri ai clanului Corduneanu, în special cu Adrian Corduneanu. Avocatul apare în mai multe fotografii alături de interlopi.

Un consilier PSD a păzit casa fostului prim-secretar

În timpul şedinţei, unii consilieri au ţinut să precizeze public unde se aflau ei în timpul Revoluţiei. Consilierul Vlad Nedelcu a ţinut să spună că el însuşi s-a aflat în Piaţa Unirii, deşi, la vremea respectivă, el avea 1 an şi 6 luni. „Eu de la Revoluţie nu-mi amintesc mare lucru, dar ştiu, din poveştile mamei mele, că eram în Piaţa Unirii cu dânsa, eram în braţele mamei mele“, a spus Nedelcu.

Ulterior, mai mulţi consilieri au rememorat cum au petrecut ei momentele din decembrie 1989. „La Revoluţie aveam 20 de ani. Nu m-am ascuns nici după perdele, ba, o spun în premieră, păzeam casa fostului prim-secretar Ghiţulică să nu o vandalizeze hoţii“, a spus consilierul PSD Traian Ciobotaru.

Şi liberalul Bostan şi-a amintit apoi ce a făcut la Revoluţie. „Eu în 14 decembrie eram student la Iaşi, am fost în Piaţa Unirii, nu e o chestie cu care să mă laud. În 22 decembrie, eram la Bacău, membru al organizatiei tineretului liber Bacău, nu mi-a trebuit certificat de revoluţionar, nu m-am gândit vreo clipa să solicit acest lucru. Am fost un participant tăcut la acele evenimente, dar am fost un participant faţă de mulţi alţii“, a spus Bostan.

Un alt consilier care a luat cuvânt în context a fost medicul Călin Scripcaru. „Eu, poate, am trăit acele momente cu o intensitate mai mare pentru că fiul meu este născut pe 15 decembrie 1989. În acea vreme, nu am să pot uita niciodată cum duceam apă minerală la Maternitatea Cuza Vodă când apăruse la televizor că este otrăvită apa în Iaşi, nu am să pot uita niciodată cum am pus bagajele în maşină când s-a anunţat la televizor că în 5 minute avioanele ruseşti vor fi deasupra Iaşului şi nu am să pot uita cum am fost toţi mobilizaţi la spital aşteptând eventualele victime“, a declarat Călin Scripcaru.

Ulterior, şi alţi consilieri au încercat să-şi amintească de modul în care au trăit ei Revoluţia sau cel puţin comunismul: de la „cozile interminabile“ la magazine şi până la caricaturizarea pozelor lui Nicolae Ceauşescu din manualele şcolare.

În ceea ce priveşte comemorarea persoanelor căzute la Revoluţie la evenimentul de duminică de la Troiţă, de remarcat că prezenţa a fost mai mare decât în anii precedenţi, fapt subliniat şi de reprezentanţii revoluţionarilor. Manifestările au cuprins un ceremonial religios, alocuţiuni ale oficialilor şi o scurtă defilare în faţa Palatului Culturii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Admitere nouă, obiceiuri vechi

Ioan Alexandru TOFAN

Admitere nouă, obiceiuri vechi

În lipsa unor criterii ferme cu privire la viaţa academică şi a unor planuri solide de viaţă, absolvenţii de liceu nici nu au la îndemână prea multe temeiuri pentru a decide ce vor studia ca studenţi. Astfel, argumentul îmbulzelii devine oarecum convingător.

opinii

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Codrin Liviu CUȚITARU

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Fugi, Rabbit (şi toată seria pe care o deschide) reprezintă o parabolă a alienării în universul postindustrial, publicarea sa în română căpătând, încă din 2008, cu un an înaintea morţii scriitorului, o neaşteptată legitimitate culturală în contextul prezentului.

Perpetuum praedictionem

Bogdan ILIESCU

Perpetuum praedictionem

The best way to predict the future is to create it. (Cel mai bun mod să prezici viitorul este să îl creezi.) Peter Drucker

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

pulspulspuls

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

’Neaţa bună, dragi cetitori! Am vrut pe astăzi să vă spunem una faină cu premarele Mihăiţă al nostru, dar n-o mai spunem căci, din ce am auzit, omul și-a trimis famiglia în concediu. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.