Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Prima Casă: 25.000 garanţii acordate în acest an, cu finanţări totale de 900 milioane euro

GALERIE
prima-casa
  • prima-casa
- +

Românii au beneficiat în acest an de circa 25.000 de garanţii pentru achiziţia de locuinţe prin programul Prima Casă, primind finanţări totale de 900 milioane euro, în condiţiile în care un credit mediu s-a situat la 36.000 euro, iar preferinţa pentru apartamentele cu trei camere a crescut.

Pentru perioada septembrie-noiembrie, numărul garanţiilor emise a urcat cu 52% faţă de acelaşi interval al anului trecut, la 7.567 locuințe, în timp ce valoarea finanţărilor s-a majorat cu 59%, la 278 milioane euro.

De la începutul programului, în anul 2009, FNGCIMM a consemnat 130.000 contracte de garantare, cu o valoare a creditelor de aproape 5 miliarde euro, se arată într-un comunicat al Fondului.

Capitala se situează pe primul loc la numărul solicitărilor pentru Prima Casă, cu 35.000 de dosare, reprezentând 27,3% din total, urmată de judeţul Ilfov, cu 11.500 dosare (8,8%), Cluj - 9.100 dosare (7%), Timiş - 7.600 dosare (6%), Iaşi şi Constanţa (circa 5% fiecare).

O treime dintre garanţiile acordate au avut o valoare de până în 30.000 euro, un sfert sunt cuprinse între 30.000 şi 40.000 de euro, alt sfert de peste 50.000 euro, iar 19% au reprezentat sume între 40.000 şi 50.000 de euro.

"Raportat la numărul de camere, se observă o tendință de creștere a ponderii imobilelor cu 3 camere achiziționate, în principal, în detrimentul imobilelor cu o cameră. Statistic, situația indică preferința în procent de 51% pentru imobile cu 2 camere și de 30% pentru imobile cu 3 camere. Garsonierele și imobilele cu 4 camere și peste, au fost preferate în procent de 11%, respectiv 6%", se spune în comunicat.

Din totalul proprietăților achiziționate prin program, 69% sunt construite înainte de anul 2008 și 31% sunt imobile noi, construite după ianuarie 2008.

FNGCIMM reaminteşte că va derula şi programul Prima Maşină, care va debuta în perioada sărbătorilor de iarnă.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri