anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Prima estimare a facturii la încălzire în Iași este înfricoșătoare. Cât va suporta Guvernul?

GALERIE
carbune_CET
  • carbune_CET
- +

10 milioane de euro pe lună pentru căldură. Aceasta este o primă estimare. Totalul pentru întreg sezonul rece urmând a ajunge la 65 milioane euro. Premierul a anunţat recent că Guvernul va sprijini administraţiile locale, dar a spus că unele municipalităţi din ţară au solicitat sume prea mari. Florin Cîţu a nominalizat Timişoara şi Iaşul.

 

 

Cheltuielile lunare ale Iaşului cu serviciul de termoficare ar putea ajunge, în medie, la aproape 10 milioane euro în actualul sezon rece. Potrivit unei estimări făcute de municipalitate, până în aprilie 2022 ar putea fi cheltuite cel puţin 316 milioane lei (circa 65 milioane euro). „Primăria Municipiului Iaşi, în baza estimării cheltuielilor pe combustibil, a făcut o solicitare de sprijin sau de subvenţionare la guvern, dat fiind faptul că piaţa energiei este într-o continuă creştere şi preţurile au explodat”, a declarat ieri Alin Aivănoaei, director al Termo-Service, societate care asigură managementul serviciului de termoficare. Acesta a confirmat fondurile estimate la nivelul municipalităţii, în condiţiile în care de la Primărie nu am putut obţine o sumă orientativă ce ar putea fi cheltuită în sezonul rece. „Estimarea a fost făcută în baza temperaturilor medii pe timp de iarnă şi a consumului făcut de fostul operator”, a mai spus directorul Termo-Service.

Iaşul, pomenit de premier

Recent, premierul interimar Florin Cîţu a susţinut că guvernul va aloca resurse bugetare către primării, dar a ţinut să precizeze că, în cazul unor oraşe, sumele solicitate de primării „sunt cam mari”. În acest sens, a nominalizat Timişoara şi Iaşul. Totuşi, Cîţu a adăugat că guvernul nu va face alocări pentru „restanţe” sau „amenzi”, ceea ce nu este cazul Iaşului având în vedere că Primăria a preluat serviciul de termoficare în luna august şi nu înregistrează datorii istorice, aşa cum se întâmplă în Timişoara. De remarcat că, într-un document trimis de Asociaţia Municipiilor din România la guvern, act citat de Europa Liberă, pe tema necesarului de finanţare pentru primării, Iaşul apare cu o altă sumă, de 387 milioane lei. Din această sumă, 142 milioane lei reprezintă alocarea locală, iar 245 milioane lei solicitarea de la bugetul de stat.

Primarul Mihai Chirica nu a putut fi contactat ieri telefonic, iar purtătorul de cuvânt Sebastian Buraga nu a putut confirma care este suma exactă în cazul Iaşului. În schimb, el a precizat că „sumele reprezintă consumul de gaze naturale pentru perioada octombrie 2021 - aprilie 2022, respectiv sumele necesare achiziţionării de cărbune (pentru aceeaşi perioadă), precum şi toate cheltuielile de producere şi furnizare, de funcţionare în parametri optimi a sistemului centralizat de încălzire”. Pe de altă parte, o oportunitate pe care Iaşul o are stă în achiziţia de cărbune: în cazul în care va fi pornită CET Holboca, vor putea fi obţinute venituri din vânzarea de energie electrică, fonduri care ar putea compensa parte din heltuielile cu combustibilul.

Care este stadiul licitaţiilor pentru cărbune

Primăria are în curs două licitaţii pentru serviciul de termoficare: achiziţia a 90.000 tone cărbune (104 milioane lei, fără TVA) şi transportul combustibilului de la Constanţa la Iaşi (15 milioane lei). De remarcat că, în primul caz, momentul lansării licitaţiei a „prins” cărbunele la un preţ de 250 dolari/tonă, iar, ieri după-amiază, ajunsese la circa 160 dolari/tonă. Ţinând cont de cursul leu-dolar, putem observa că Primăria estimase un preţ de cca 320 dolari/tonă (costul fără TVA este 260 dolari/tonă). Astfel, situaţia este inversă faţă de prima licitaţie, anulată pentru că Primăria nu a înregistrat ofertanţi: la momentul lansării procedurii preţul cărbunelui era 170 dolari/tonă, iar în ziua deschiderii ofertelor ajungea la peste 250 dolari/tonă. În orice caz, piaţa este volatilă: pe 2 noiembrie a fost înregistrat un preţ minim al ultimelor cinci luni (140 dolari) pentru ca, de câteva zile, să înceapă să crească din nou.

Deschiderea ofertelor la licitaţia Primăriei va avea loc pe 6 decembrie, astfel că este greu de estimat la acest moment care va fi preţul de achiziţie, în cazul în care vor exista ofertanţi. Până atunci, municipalitatea furnizează căldură şi apă caldă utilizând centrala din Tudor, care funcţionează pe gaz. La sistemul centralizat de termoficare sunt racordate peste 23.000 de apartamente, la care se adaugă câteva sute de agenţi economici, instituţii publice, unităţi şcolare, spitale şi universităţi. În această perioadă, este în derulare un proiect de extindere a sistemului de termoficare în Bucium şi Copou. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.