Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Prima moţiune de cenzură împotriva unui inculpat

GALERIE
ponta
  • ponta
- +

Pentru prima dată în istoria post-decembristă, Opoziţia a depus o moţiune de cenzură împotriva unui premier trimis în judecată. "România are un prim-ministru care în orice cancelarie europeană este privit doar ca un inculpat”, se arată în textul documentului. Moţiunea are şanse reduse să treacă, în condiţiile în care majoritatea PSD – UNPR – ALDE şi-a reconfirmat susţinerea pentru Ponta.

Liberalii au depus, ieri, moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta". Anunţul a fost făcut de liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu. El a spus că moţiunea a fost semnată de 180 de parlamentari - 119 deputaţi, din care 112 PNL, şase neafiliaţi şi unul de la Grupul Democrat şi Popular şi 61 de senatori, din care 58 de la PNL şi trei neafiliaţi.


PNL afirmă în textul moţiunii că "un premier trimis în judecată compromite o naţiune întreagă”, afirmând că "în orice altă ţară din UE premierul şi-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni de zile". ”Îşi permite România să fie reprezentată la nivel de prim-ministru de un inculpat trimis în judecată? Cetăţeni, politicieni, ne mai permitem să tolerăm minciuna, corupţia şi impostura actualului prim-ministru? Sunt întrebări la care trebuie să răspundem acum! Cei mai mulţi concetăţeni au făcut-o deja, au semnat pentru demiterea lui Victor Ponta, în sondajele de opinie îşi exprimă nemulţumirea faţă de un asemenea premier, după ce l-au respins la prezidenţiale”, se arată în textul moţiunii de cenzură.

"Va negocia cu FMI de pe treptele tribunalului"

Semnatarii acesteia susţin că ”România are un prim-ministru care în orice cancelarie europeană este privit doar ca un inculpat”. ”Au apărut chiar exemple concrete de miniştri luaţi în derâdere de omologii lor din cauza acestui politician care se vrea de neînlocuit. Toţi oficialii europeni ştiu că Victor Ponta se află în boxa acuzaţilor. PNL este partidul care apără prezumţia de nevinovăţie, dar această prezumţie nu poate fi folosită ca pretext pentru discreditarea totală a poziţiei de prim-ministru. Aşadar, stimaţi parlamentari, dragi români, Victor Ponta trebuie să plece din fruntea Guvernului, pentru că: un premier acuzat de fals în înscrisuri nu poate semna acte normative ale României; un premier acuzat de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată nu poate gira bugetul României; un premier aflat în faţa judecătorilor pentru spălarea banilor nu poate avea pe mână taxele şi contribuţiile românilor; un premier acuzat de fapte legate de corupţie nu va putea garanta românilor un scrutin corect în 2016; un astfel de premier va negocia cu FMI doar de pe treptele tribunalului, între două înfăţişări”, se mai arată în moţiunea de cenzură a PNL.


Liberalii mai susţin că premierul ”lasă o economie cu probleme structurale, plină de incertitudini şi că Guvernul Ponta este guvernul care a tăiat masiv investiţiile şi a blocat construcţia de autostrăzi, de noi spitale şi şcoli, a făcut praf marile privatizări, abandonându-le, bineînţeles, în mari anchete de corupţie”.


Liberalii îi cer lui Gabriel Oprea să spună "care este interesul naţional ce reclamă menţinerea lui Victor Ponta cu preţul decredibilizării acestei ţări", îndemnându-l să pună "în balanţă promisiunea făcută lui Ponta şi interesul poporului român". De asemenea, în textul moţiunii PNL îl acuză pe Liviu Dragnea că prin menţinerea lui Victor Ponta la guvernare vinde iluzii românilor.
Potrivit art.113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea, dezbătută marţea viitoare

Comitetul Executiv al PSD a votat ieri, în unanimitate, sprijinul pentru menţinerea la guvernare cu Victor Ponta premier. "Mergem mai departe", a declarat Victor Ponta la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD.
Şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat ieri, la plecarea de la şedinţa coaliţiei care a avut loc la Parlament, că formaţiunea pe care o conduce susţine în continuare guvernul şi nu va vota moţiunea de cenzură a PNL. Şi Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că ALDE îl susţine pe Victor Ponta la şefia Executivului. Moţiunea de cenzură va fi citită miercuri în plen şi dezbătută marţea viitoare.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri