FDP s-a întors la guvernare în Germania după opt ani de opoziţie. Acum, în coaliţie cu social-democraţii şi verzii, ultima oară în cabinetul Merkel II, alături de conservatori. FDP se descrie ca un partid liberal clasic, mai apropiat de dreapta în politicile economice, mai spre stânga în „năzuinţele” sociale (libertăţi civile, educaţie). Este o formaţiune votată în special de profesioniştii din marile oraşe, iar la alegerile din 2021 a fost al doilea cel mai votat partid de către tinerii sub 30 de ani (după Verzi).

Liberal-democraţii britanici sunt tot pe acolo. Pendulează de la un ciclu electoral la altul când în alianţă cu conservatorii, când cu laburiştii. Motivele sunt cam aceleaşi: o perspectivă liberală, de dreapta, privind economia, o înclinare spre stânga în materie de drepturi şi libertăţi (dezincrimarea drogurilor uşoare, drepturile LGBT, acces la educaţie). Potrivit sondajelor, este votat în special de clasa de mijloc şi are cea mai mare proporţie de simpatizanţi cu studii superioare.

La République En Marche! este un partid liberal din Franţa, fondat recent, în 2016, de Emmanuel Macron, în ideea de a uni şi trage spre centru stânga şi dreapta din Hexagon. Deţine o majoritate în Adunarea Naţională, dar succesul pare mai degrabă conjunctural, în contextul diluării - la momentul ultimului scrutin - a sprijinului pentru partidele tradiţionale (Republicani şi Socialişti) şi a unei fragmentări a spectrului politic spre extreme. La alegerile parlamentare programate în iunie 2022, partidul lui Macron riscă opoziţia. Potrivit unui sondaj Ipsos, LREM e partidul cu cel mai mare număr de simpatizanţi francezi care susţin că „au reuşit în viaţă”.

VVD (Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie) domină de mai bine de un deceniu scena politică olandeză. Motivul e uşor de înţeles: asemănător LREM în Franţa, a monopolizat eşicherul politic. E un partid de centru-dreapta, liberal-conservator, cu tot ce înseamnă „conservatorismul” prin Ţările de Jos - legalizarea drogurilor uşoare şi a eutanasiei, drepturi pentru LGBT, pro-avort.

Lista poate continua: NEOS în Austria, Venstre în Danemarca, Partidul de Centru în Finlanda, Momentum în Ungaria, Liberalii din Suedia, Italia Viva din peninsulă.

Toate aceste partide au câteva lucruri în comun. Sunt formaţiuni liberale bine conturate în zona de centru, cu orientări conjuncturale spre stânga sau dreapta - funcţie de leadershipul de moment, sunt militant pro-europene, se adresează unui electorat în general tânăr, bine educat şi din mediul urban, şi, cu excepţiile menţionate şi explicate anterior (Franţa şi Olanda), ajung relativ rar la guvernare, scorul lor variind între 5 şi 20%.

Aceste partide mai au ceva în comun. Sunt colege în Renew Europe cu USR (inclusiv liberal-democraţii britanici, până la oficializarea Brexit). Care USR lucrează la un plan de „10 porunci” prin care să reintre în jocul politic, după cum arată o analiză Hotnews, publicată în weekend. Concret, „decalogul” pe care îl redactează echipa lui Cioloş vizează, potrivit surselor citate, un plan pentru revenirea la guvernare în 2024. O eroare majoră. USR îşi taie craca de sub picioare înainte să urce în copac. Prima „poruncă” a partidul ar trebui să fie exact pe dos: „votaţi singurul partid care nu vrea guvernarea cu orice preţ” sau, mai subtil, „votaţi singurul partid parlamentar care nu va guverna în timpul vieţii voastre!”

Dacă vrea să urce uşor în sondaje (deşi 10% pentru un partid reformist în România pare enorm), USR trebuie să iasă din logica jocurilor de putere la nivel înalt şi să-şi înţeleagă adevărata menire: aceea de avocat al unui segment minoritar din populaţie care nu s-a bucurat de o reprezentare parlamentară reală în România în ultimii 30 de ani. Segment minoritar care trebuie identificat prin studii sociologice, dar care, în mare, poate fi uşor de creionat: clasă medie, tineri, educaţie superioară, mediu urban, adică la fel ca electoratul „suratelor” din Renew Europe. Principala greşeală făcută de USR în ultimii ani e că a încercat să se adreseze tuturor categoriile de public, mesajul partidului devenind o „şaorma cu de toate”, de aici şi acuzaţia că e un partid „ca toate celelalte”. Scopul principal al USR nu trebuie să fie guvernarea, ci contaminarea agendei publice cu reforme punctuale. Aşa cum a început, de altfel, cu „Fără penali în funcţii publice”. Şi au mai existat legi pe care USR a reuşit să le impună în Parlament din opoziţie, dar pe care partidul n-a ştiut să le „vândă” propriului electorat.

Pentru ca Uniunea Salvaţi România să-şi păstreze relevanţa politică trebuie să renunţe la orgoliul stupid de a salva toată România. Să-şi concentreze energia pe românii care vor să fie salvaţi (vezi comunităţile cu primari sau majorităţi USR) şi să înţeleagă că o ţară poate fi modernizată şi din opoziţie. Să accepte că „centru dreapta modern” înseamnă, inclusiv în ţările cu o mai lungă tradiţie democratică, mai puţin acces real la putere şi mai mult „advocacy”.