Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, susţine că va continua lupta pentru realizarea autostrăzii A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş indiferent dacă va mai fi sau nu în funcţie, el precizând că va discuta luni cu ministrul Grindeanu, după ce asociaţiile civice ieşene pro-autostradă i-au retras sprijinul.
Cătălin Urtoi a declarat, sâmbătă, pentru News.ro că nu va renunţa la bătălia pentru realizarea A8, dar că va fi decizia ministrului Sorin Grindeanu privind menţinerea sa în funcţie.
"Eu nu renunţ. Dacă mâine nu voi mai fi la minister, eu continuu cum ştiu mai bine lupta pentru această autostradă. Va fi decizia ministrului (privind menţinerea sa în funcţia de consilier – n.r.), eu luni când ajung la minster voi avea o discuţie cu ministrul Grindeanu", a afirmat Cătălin Urtoi.
El a precizat că, în cazul asociaţiei "Împreună pentru A8" din care face parte, decizia retragerii sprijinului a fost luată de numai câteva persoane şi că nu este vorba de poziţia întregii asociaţii.
"Eu le răspund tuturor prin muncă. Voi merge în continuare pe teren. În cazul A8 s-au aliniat în sfârşit planetele, iar toată clasa politică îşi doreşte acest proiect. Voi continua ceea ce am început, cu ajutorul celor care sunt alături de mine şi care se implică zi de zi în evoluţia pozitivă a acestor proiecte", a mai afirmat Cătălin Urtoi.
Asociaţiile civice ieşene "Împreună pentru A8" şi "Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei" au anunţat, vineri, că retrag sprijinul pentru Cătălin Urtoi, vicepreşedinte al uneia dintre asociaţii, din postul de consilier al ministrului Transportului, acuzându-l că face propagandă în favoarea PSD.
Asociaţiile "Împreună pentru A8" şi "Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei" au transmis, vineri, Ministerului Transportului o înştiinţare prin care îi retrag lui Cătălin Urtoi mandatul de reprezentant al acestora pe lângă ministrul Sorin Grindeanu.
Conducerea celor două asociaţii îl acuză pe Urtoi de "derapaje majore" şi de "propagandă făţişă" făcută în acest an PSD.
Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, susţine că postul lui Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor, nu este în pericol, el adăugând că, "din păcate, împotriva celui care munceşte se dă cu parul".
Cititi si: Asociaţiile „Împreună pentru A8” şi „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” renunță să mai fie reprezentate de consilierul Cătălin Urtoi. De ce s-au ”certat”
Cuvinte cheie: + Catalin Urtoi, reactie, asociaţii, sprijin
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Incendiu la locomotiva unui tren cu 22 de vagoane pline cu biocombustibil lichid
Unde investeşti în criză. „Refugiu” în imobiliare, aur şi economisire. Afacerile care aduc bani
O nouă tehnologie de terapie antiinflamatorie ce i-a entuziasmat pe toți specialiștii lumii MSK (P)
Un județ din România, pe locul 5 în lume la categoria cele mai ospitaliere zone turistice
Proces celular care poate duce la moartea sau regenerarea celulelor stem
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.