Prima reparație auto pe Lună

Dacă tot ne-am învârtit zilele astea în jurul lunii, iată și povestea primei reparații auto făcute în spațiu, mai precis pe Lună. Era 11 decembrie 1972. Modulul lunar Challenger aterizase în Valea Taurus-Littrow. Era a șasea și ultima misiune cu aselenizare reușită din programul Apollo. La bordul misiunii Apollo 17 se aflau comandantul Eugene Cernan, geologul Harrison „Jack” Schmitt și pilotul Ron Evans, care îi aștepta pe orbită. Aveau la dispoziție trei zile pline și un vehicul revoluționar: Roverul Lunar, un miniautomobil electric de 210 kilograme, capabil să parcurgă zeci de kilometri pe solul selenar.

Incidentul

Totul a decurs conform planului până în a doua zi de explorare. În timp ce se pregăteau pentru una dintre ieșirile extravehiculare, Cernan manevra prin preajma vehiculului când gamba costumului său spațial a lovit aripa din spate dreapta a roverului. Lovitura, aparent minoră, a smuls complet suportul de prindere al aripii — un element esențial care nu era acolo doar pentru estetică.

Regolitul lunar — praful fin și abraziv care acoperă suprafața Lunii — este o problemă de o gravitate extraordinară. Spre deosebire de praful terestru, particulele de regolit nu au fost niciodată erodate de vânt sau apă. Sunt ascuțite ca sticla spartă la nivel microscopic și se lipesc de orice suprafață: de vizierele combinezonelor, de lentilele camerelor și, cel mai periculos, de radiatoarele de răcire ale roverului. Un radiator acoperit cu praf lunar poate supraîncălzi în câteva minute echipamentul critic.

Fără aripa posterioară, roverul ar fi funcționat ca o mașină de aruncat praf: la fiecare rotație a roții, tone de particule fine ar fi acoperit astronauții, echipamentele științifice și sistemele de răcire. Continuarea misiunii devenea imposibilă.

Soluția genială

Cernan și Schmitt au raportat situația Controlului de Misiune. Inginerii NASA au intrat în alertă — nu existau piese de schimb, nimeni nu anticipase că o aripă de rover ar putea fi smulsă de piciorul unui astronaut. Echipa de la sol a început să improvizeze febril.

Soluția a venit de la inginerii de pe Pământ: o hartă laminată — una din hărțile pe care astronauții le purtau atașate de combinezon pentru referință rapidă. Câteva bucăți de bandă adezivă specială, rezistentă la vid și la temperaturi extreme, și câteva cleme improvizate din echipamentul de probe geologice au completat „trusa de scule”.

Cernan și Schmitt au petrecut aproximativ o oră executând reparația pe suprafața Lunii, cu mâinile înmănușate în costume presurizate, la temperaturi care atingeau +120°C la soare și -170°C la umbră. Clemele au prins harta laminată îndoită în formă de jgheab deasupra roții. Reparația a rezistat pentru toate cele trei zile rămase ale misiunii.

Moștenirea

Apollo 17 a rămas misiunea lunară cu cel mai lung timp petrecut pe suprafața Lunii — 75 de ore — cel mai mult material geologic colectat (110,5 kilograme) și cel mai lung traseu parcurs cu roverul (35,7 kilometri). Toate acestea au fost posibile pentru că doi astronauți și o echipă de ingineri de pe Pământ au reușit să repare o mașină pe Lună cu o hartă și niște bandă adezivă.

Niciun om nu a mai pășit pe Lună după 14 decembrie 1972, ziua în care Cernan și Schmitt s-au urcat înapoi în modulul Challenger. Cernan a fost ultimul om care a lăsat urme pe suprafața selenară. Roverul reparat se află și astăzi acolo, în exact locul unde a fost parcat ultima oară, cu harta sa improvizată probabil încă la locul ei. Pe Lună nu există vânt, nu există ploaie. Va sta acolo pentru milioane de ani — cel mai izolat automobil din istoria omenirii, cu cea mai ciudată reparație din câte s-au făcut vreodată.

Publicitate și alte recomandări video